COM: Şcoala înainte şi după Băsescu: vorbe de bon ton

Din păcate, în ultimii şaptesprezece ani schimbările din sistem au fost de suprafaţă, atât cât să nu deranjeze marile interese, caracatiţa corupătoare a meditaţiilor sau somnul parlamentarilor.

Şcoala românească rămâne centrată pe învăţarea papagalicească, cu multe lecţii pentru acasă şi pentru vacanţă.

Rămâne un teritoriu al contrastelor flagrante. O şcoală în care elevii nu pot performa dacă nu fac meditaţii impuse sau sugerate de profesori. În care editurile se bat pentru a-şi promova manualele şi în care nu întotdeauna câştigă cele mai calificate. Cu note luate corect sau pe pile. Cu examene ce pot fi cumpărate. Cu profesori care copiază la concurs sau care abia dacă ştiu să lucreze la calculator. Cu clădiri de chirpici şi cu latrina în curte, aflate la mare distanţă de casele copiilor. La polul opus sunt olimpicii şi profesorii merituoşi, cei care încearcă să schimbe ceva printr-o alt fel de mentalitate şi multă muncă. Şcoli echipate la standarde europene, dar şi cu absolvenţi dornici să evadeze într-un învăţământ normal, occidental, pentru că, oricât ar fi de idelişti sunt dezamăgiţi de ce se întâmplă acasă.

Însă, şcoala românescă a anului 2007 este atât de departe de cea occidentală. Este ancorată zdravăn în structuri rigide. Este supracentralizată, politizată excesiv şi din acest motiv impermeabilă la schimbare.

Ce vrea preşedintele Băsescu de la politicieni prin ultimul său discurs nu este o noutate. Băsescu are aceleaşi dorinţe cu ale lui Mihail Hărdău, din 2006, cu ale lui Mircea Miclea, din 2005 şi chiar cu ale lui Andrei Marga, din 1998. Dacă ar fi lipsit Marga din acest şir al perpetuării dorinţelor, ai fi putut spune că, din nou, muza inspiratoare a lui Băsescu a fost PD.

În urmă cu un an şi aproape o lună, exact în 19 iunie 2006, preşedintele Băsescu spunea despre Educaţie : “este justificată starea în care se află, de subfinanţarea din ultimii 16 ani, fiind folosite metode învechite, rata de abanadon şcolar este cea mai ridicată din Europa, iar bugetul este bazat pe capitole şi articole, nu pe programe şi necesităţi. Această subfinanţare cronică a dus la degradarea infrastructurii şcolare, bugetul pentru educaţie fiind bazat pe capitole şi articole, şi nu pe programe şi necesităţi”.Planurile de învăţământ sunt încărcate cu 12-14 discipline, iar încărcătura orară este de 30-32 ore pe săptămână, mai spunea Băsescu.

Sunt leitmotive. Discursul de anul trecut al preşedintelui s-a reluat în 2007 şi seamănă siamez cu discursul de înfrângere al lui Mircea Miclea, din octombrie 2005, când acesta a demisionat din cauza bugetului insuficient alocat Educaţiei. Acum, ironie sau lume mică, fostul ministru lucrează la Cotroceni.

După cum susţine un fost ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu (PSD), preşedintele, prin experţii săi, a încercat să dea o altă tentă politică unei situaţii vechi. “Este un raport făcut din birou fără un studiu pe un eşantion reprezentativ la toate nivelele. Eu am vorbit despre învăţământ obligatoriu de zece ani, care să înceapă la şase ani. Am reuşti repartizarea computerizată în liceu, pentru a-i scuti pe copii de nedreptăţi. Cred că prin acest raport vizează încercarea de a da o tentă politică situaţiei, întrucât nu aduce nimic nou, iar anumite aspecte sunt prezentate doar pe jumătate”, spunea Andronescu.

Într-un registru aproape asemănător, Mihail Hârdău ( sprijinit de PD cât a fost ministru), declara că prezentarea raportului prezidenţial despre starea Educaţiei, aclamată de anumite sindicate, arată inconsecvenţa unor lideri: “Când eu am vorbit despre tezele cu subiect unic, anumite sindicate au sărit pe mine. Acum aclamă. Opoziţia sistemului este partea cea mai grea în demararea reformei. Iar primul pas spre schimbare înseamnă descentralizare’’.

Preşedintele a criticat atât sistemul de pregătire din preuniversitar dar şi pe cel din universitar. Le-a criticat pe educatoare care se ocupă numai de paza copiilor, sistemul de meditaţii şi uşurinţa cu care sunt acordate diplome doctorale. “Vrea o şcoală modernă, occidentală, după un plan făcut în birou”. Dixit Andronescu.

S-au făcut ceva paşi, dar fără deranjuri majore şi mergem cu nasul în pământ prin Europa.

Sigur, o reformă în Educaţie nu poate fi realizată decât în consens, plecând de la un model. Asta a vrut preşedintele sau doar ne roage să suţinem reforma, aşa cum a făcut şi în privinţa Sănătăţii, după care să ne certe că nu am făcut ce trebuia?

Cu ocazia evenimentului de la Cotroceni, actualul ministru al Educaţiei, de data asta liberal, Cristian Adomniţei i-a urat “bun venit” preşedintelui în lumea celor care binele învăţământului.

Băsescu s-a făcut că nu aude. Ministrul a zis că i-a ieşit un spirit. Deci, totul rămâne ca înainte.