COM: Ţară de pândari

Când pleci cu metroul dimineaţa e imposibil să nu te izbeşti de ei. Stau câte 3-4 grupaţi, fix după aparatele mâncătoare de cartele. Unii sparg seminţe ale căror coji le strâng în căuşul palmelor şi scruteză călătorii grăbiţi. Deşi nu au autoritate de control, de multe ori îţi smulg cu agresivitate cartela refuzată de aparat şi încearcă să desluşească ei misterul. În metrou, fraţii lor mai oropsiţi stau cu căştile telefoanelor în urechi şi ascultă manele. Au câte o sticlă de apă pitită pe undeva şi transpiră din abundenţă. Sunt tineri toţi, sau majoritatea, şi din când în când câte un bătrân le reproşează că "nu le place munca". În farmacie îi găseşti citind doct pliante despre osteoporoză, în magazinul alimentar sunt mai numeroşi decât casieriţele, în parcuri taie frunză câinilor vagabonzi, în mall-uri stau şi se benoclează la "pitzipoance", la intrarea în cimitire îţi cer şpagă ca să intri cu maşina. Foarte curând, România va deveni o ţară de pândari.

"Badigarzii" de pe stadioane, aşa-zişii stewarzi, sunt o specie aparte. Ei sunt pândari cu ziua. Adică sunt plătiţi strict pentru evenimente de genul „meci Dinamo-Slovan Liberec". Sunt aduşi la stadion cu câteva ore înainte de începerea meciului cu microbuze pe care scrie pompos 'Transport agenţi de pază şi ordine". Aici pot mânca seminţe fără probleme. Toată lumea face la fel. Până să apară nebunii ăia din galerie au timp şi de ultimul album semnat Nicolae Guţă la difuzorul telefonului mobil. Apoi încep ăia să zbiere în boxele alea mari "câââiiineee, câââinneeee' şi se folosesc de căşti.

Când începe meciul sunt deja la a doua pungă de seminţe. Pe unul dintre ei care stătea pe pista de atletism pică beleaua. Urlă şeful din toţi rărunchii la el să lase seminţele şi să-l prindă pe nebunul ăla de intră pe teren cu steagul. Aruncă seminţele şi fuge. Ăla e sprinten ca Usain Bolt. Şi mai sare şi peste gardurile cu publicitate ca o gazelă urmărită de ghepard. Când să sară şi el se împiedică şi îşi juleşte toată faţa de tartanul pistei de atletism.

Prin staţiile de emisie-recepţie sunt chemaţi toţi de pe pistă în zona Peluzei PCH, unde dinamoviştii încercau să rupă gardul pentru a-l răzbuna pe amicul cu steagul de mai devreme. Nu mai apucă. Când s-au năpustit 5-600 de ultraşi în teren, stewarzilor le-a îngheţat transpiraţia de pe şira spinării. Norocul lor a fost că ultraşii şi-au dat seama de urmări şi s-au retras repede de pe teren. Două ore mai târziu, când ziariştii care îi aşteptau pe Badea şi Borcea să termine şedinţa erau păziţi fiecare în parte de câte doi jandarmi, stewarzii părăseau stadionul în aceleaşi microbuze, având ca destinaţie satele din împrejul Bucureştiului. Păreau obosiţi sărmanii. Şi a doua zi aveau de prăşit la vie ori poate la porumb.

(Comentariu realizat de Adrian Ţone, adrian.tone@mediafax.ro)