- Home
- Main Story
- BUCUREŞTI, (01.09.2010, 17:28)
- , ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
COM: Visând la luna de miere a guvernării comune, PSD şi PNL împart deja pielea ursului din pădure
PSD şi PNL s-au întâlnit, miercuri, în prima zi a sesiunii parlamentare de toamnă, după tatonarea şi preludiul din vară, pentru a visa la luna de miere a guvernării comune "de criză" şi pentru a încheia un contract premarital, împărţind deja pielea ursului ce umblă slobod prin pădure.
Urmărește
9 afișări
COM: Visând la luna de miere a guvernării comune, PSD şi PNL împart deja pielea ursului din pădure
Circumspecţi unii faţă de alţii, îngânduraţi pentru viitorul lor politic în opoziţie, afectaţi de perspectiva celor patru ani de mandat pe care îi mai are de păstorit Traian Băsescu, social-democraţii şi liberalii - asistaţi de fraţii mai mici, conservatorii, care le ţineau trena - au păşit încet spre altar, căci numai aşa se poate visa la luna de miere a guvernării comune.
Eludând tacit paşii elementari pentru îndeplinirea reveriei comune (care este guvernarea, chiar şi pe timp de criză) - adică strângerea unui număr de 23 de voturi necesare trecerii moţiunii de cenzură şi stabilirea, din punct de vedere constituţional, a etapelor declanşării alegerilor parlamentare anticipate - PSD şi PNL (plus PC), au trecut direct la elaborarea unui contract prenupţial şi la formarea viitorului guvern "de criză".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Președinți. Descoperim că a fost cu ghinion
-
Indicele ROBOR continuă să crească: cotaţia indicelui la 3 luni a atins marţi 5,87%
-
51% dintre americani se opun sprijinului militar pentru Ucraina, arată un sondaj
-
Paleologu: Călin Georgescu este opera lui Iohannis, este un demagog desăvârşit, cu ton de guru
Deşi acest lucru aduce cu împărţirea pielii ursului ce umblă liber prin pădure, PSD şi PNL nici nu iau în calcul situaţia uşor ingrată în care se situează şi vorbesc despre un premier independent (cum spune PNL) - (aici PSD nu a zis nimic, deşi, din perspectiva strategului Năstase, Ponta era cel care se încălzea pe tuşă pentru acest lucru) - şi care să demisioneze exact după şase luni, respectiv după organizarea anticipatelor (cum spune PC).
Mai mult, contractul prenupţial dintre PSD şi PNL are un preambul în care cei doi protagonişti, aflaţi încă în opoziţie şi fără o perspectivă imediată clară de a forma o nouă majoritate parlamentară, atacă, nici mai mult, nici mai puţin, problema suspendării şefului statului.
"Dacă moţiunea de cenzură trece şi Guvernul Boc este debarcat, mergem la Cotroceni şi-i propunem lui Băsescu premierul nostru. Dacă şeful statului nu este de acord, putem să ne gândim şi la alte posibilităţi, cum ar fi suspendarea sa", ar spune PSDşi PNL, în preambulul "înţelegerii", intrând astfel în jocul de care s-au ferit atât de mult, al lui "parcă şi cu dacă".
Dincolo de prezentare, uşor tuşată, de mai sus, jocul PSD, PNL şi PC, ca partide de opoziţie, este unul descifrabil: este vorba de o strategie de comunicare, prezentată iniţial de "maestrul" PSD Adrian Năstase, la care cele trei partide au aderat.
Această strategie este menită să structureze un mesaj comun al opoziţiei şi o defalcare netă între putere şi opoziţie, în condiţiile în care PSD şi PNL se află într-o situaţie paradoxală, întrucât ambele partide sunt în opoziţie faţă de PDL, dar, concomitent, şi în opoziţie unul faţă de altul, din punct de vedere ideologic şi electoral.
Acest lucru face ca PSD şi PNL să încearce să dea mesaje diferite (de aici rezultă incoerenţa relativă a mesajelor şi zgomotul de fond) atât pe axa cu PDL, cât şi pe propria axă, în condiţiile în care apropierea dintre ele poate părea contra naturii.
Mai mult, prin această strategie se ating două obiective majore de comunicare externă şi internă.
Astfel, în plan extern, PSD şi PNL asigură o platformă de comunicare alternativă PDL (dacă miercuri nu ar fi existat întâlnirea PSD, PNL şi PC, media ar fi dezbătut doar subiectul remanierii Guvernului Boc), în timp ce în plan intern se rodează mecanismele de negociere în ce priveşte colaborarea în opoziţie, dar şi în eventualitatea colaborării în cazul unei guvernări comune viitoare.
Dincolo de acest lucru, în interiorul celor două partide - PSD şi PNL - artizanii negocierilor platformei comune de colaborare ( Năstase, Ponta, Dragnea, Hrebenciuc, Antonescu, Stroe, Fenechiu) îşi definesc poziţiile şi îşi proiectează viitorul politic, cel puţin în ce priveşte acest palier, al colaborării comune.
(Comentariu realizat de Liviu Dădăcuş, liviu.dadacus@mediafax.ro)
Citește pe alephnews.ro: PNL o susține oficial pe Elena Lasconi în turul II, anunță Ilie Bolojan
Citește pe www.zf.ro: Dragoş Damian, Terapia Cluj. Suveranism. Stimati oamenii de afaceri, onorabili CEO, profesori de finanţe, analişti economici, experţi in macroeconomie, bancheri, avocaţi de M&A, lobbişti, ce părere aveţi voi despre suveranism?
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie
Cine este tânărul din România care a preluat conducerea imperiului de sute de milioane de euro construit de tatăl său
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
PROSPORT.RO
Cine e omul care i-a adus succesul lui Călin Georgescu. Câte milioane de euro a băgat în promovare
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe