COMENTARIU: Aruncarea cu zburdălnicii mototolite

Social-democraţiei de sub bereta doctorului Che (sau de răzvoi civil "a la Hemingway"), de exemplu, îi stă bine veselă. Adrian Năstase spune un banc lung din care virgulele curg ca într-o frază de roman sud-american premiat, în care îşi ia la ochi durerile. Privirea rece de vânător mătură sala şi caută aprobarea în ochii celor care aplaudă entuziast sau diplomatic.Combinaţia îţi face şira spinării glacială. Liviu Dragnea, acest clochard prizonier în contururi de şef peste Teleorman, îşi tremură mustaţa în aluzii decoltate, cum că partidul este plin de fete bune. Este atât de plin că în generoasa numeric conducere a TSD au încăput fix două. Curat misogin pentru nişte aparţinători de stânga europeană. Cât despre Victor Ponta, el este pătruns de vanitatea a ceea ce crede că ar fi umor cu două înţelesuri, care te face să-ţi freci filosofic creştetul capului.

Să nu credeţi că prin celelalte ţarcuri de partid ar fi altfel. Diferenţa este făcută de căderea din banc în etichetă. Mitraliată. Deşi alergic la Adrian Năstase, liberalul Crin Antonescu îi este aidoma în virgule, intransigenţă dar îi lipsesc poantele. Omul are ceva din cadenţa maladivă a poeziilor lui Verlaine, când tânjea în niscaiva pasiuni simboliste, care-i anulează dintr-un început vioiciunea.

Mai jos de etichetă stă obsesia. Şi puţini ştiu să o exprime, alimenteze şi varieze cu umor. Liberal-democraţii sunt o dovadă vie şi grăitoare a lipsei acestei abilităţi. De pildă, Emil Boc, Elena Udrea, Traian Igaş şi alţii mai marunţei sunt legaţi de lanţul obsesiei faţă de unele emisiuni gureşe de televiziune. Să fie domnii miniştri şi doamna ministru atât de fragili, deşi repetata trecere prin tocătoarele televizioniste ar fi trebuit să-i fi descompus şi recompus de atâtea ori încât să ajungă la consistenţa unor highlanderi?

Parcă simt lipsa felului domol cu surâs inclus al "răposatului" Vlădescu de a da veşti rele şi uneori de a încurca borcanele.

Umorul strunit în doze cuminţi şi atitudinea pe care o implică sunt la mare căutare în criza neagră care ne tot străbate şi tot nu se duce. Dacă soluţiile economice isteţe se lasă aştepate, dacă liderii sunt dezamăgitori, dacă felul şi stilul au abdicat de la rosturile lor normale, ultima frontieră este umorul.

Tristeţea este că snoava bună este o armă folosită atât de chinuit de cei care orânduiesc treburile publice încât unealta sfârşeşte prin a le exploda sub nas. Şi mai jos de zgomot este doar deşertul.

(Comentariu realizat de Indira Crasnea)