COMENTARIU: PDL va avea capi cât poate duce

Flutur, penultimul în cronologia datului cu părerea asupra subiectului, a plusat, văzând şi o coabitare siameză între şeful partidului (oricine s-ar alege) şi şeful guvernului (eternul şi tăvălitul Boc). Preşedintele, omul cu ultimul cuvânt, a făcut pe rabinul: în combinaţii fatalmente limitate, căci persoanele sunt aceleaşi, partidul tot prost merge. Şi asta pentru că, după cum a spus cu modestie, de la dumnealui încoace, democraţii, liberal-democraţii, n-au mai reuşit să inventeze mai nimic în materie de leadership. Dar nici aşa n-ar trebui să fie supăraţi, opoziţia nefiind în acest sens cu nimic mai brează.

Însă nu se suflă nicio vorbă că sistemul intern al PDL n-a prea lăsat să iasă la suprafaţă figuri noi, decente şi cu ceva chemare. Cel mult, îi tolerează cam în silă pe neînţeleasa Macovei - un fel de administrator şomer al ghilotinei integrităţii - pe Voinescu - Cotoi, Cristian Preda, Raluca Turcan şi asta pentru că îngăduirea lor lasă iluzia că ar fi flexibil, chiar deschis la schimbare şi că dă bine să ai figuri de acest fel în galerie.

Mai mult, maşinăria internă a partidului a impus ca tipologie atotputernică pe cea a tipului dur (nimeni nu mişcă în faţa lui), uns cu toate alifiile, dispus la compromisuri, disciplinat când e vorba de apărat cauza de ceată (clan), deci cu dependenţă de fier faţă de încâlcelile de interese. Pe seama căruia se pun poveşti cu afaceri mari şi care este de neatins când e vorba de trasul consecinţelor. Şi această tipologie s-a întipărit ca reţetă a reuşitei în mintea unei mari părţi a electoratului, fiind o certă aducătoare de voturi.

Asemenea, una dintre slăbiciunile care au dus la seceta de figuri dacă nu noi, măcar nu prea uzate stă în neobosita şi obsesiva raportare la Traian Băsescu. "X" din PDL este plăcut, antipatizat, măngâiat, certat, protejat de Traian Băsescu. Zilele acestea se tot arată spre Vasile Blaga. Umbra acestui personaj, puternică, îşi trage în mare parte vigoarea din imaginea/legenda de ins care îl poate îndoi pe preşedinte. Preşedintele le furnizează alor săi (teoretic) muniţia care-l poate torpila tot pe el. Contrar, în umbra lui Traian Băsescu au crescut doar soldaţi (îndeobşte aparţinători eternului feminin) şi ecouri. Nu preşedintele ar trebui să plângă după pierdutul leadership. Căci nu este duhul contelui de Warwick, făcătorul de regi.

Este o situaţie de învârtire în cercul propriilor slăbiciuni, devenite atât de familiare încât cu greu te poţi lipsi de ele. În virtutea lor, Emil Boc, rămas premier şi probabil scăpat de partid, se poate considera norocosul câştigător al unei porţii de odihnă lângă maşina de spălat în care va azvârli cămaşa de martir al guvernării. Şi în partid vor fi atâtea capete cât poate PDL duce: ale eternizaţilor, ale supravieţuitorilor, ale durilor, ale bunilor palizi, ale miruiţilor prezidenţiali, ale cunoscătorilor de porumbei. Fiecare va avea porţia sa de satisfacţie, pricină pentru care problema şefului "no.1" al PDL va conta mai puţin.

(Comentariu realizat de Indira Crasnea, indira@mediafax.ro)