COMENTARIU: UDMR, aceeaşi şi de la capăt

Atracţia şi valoarea politică a UDMR a stat de-a lungul existenţei sale în constanţă, în evoluţii previzibile, liniare. Această conduită a fost cu atât mai de preţ cu cât pe lângă "oaza" Uniunii s-au făcut şi desfăcut partide, au fost trădări şi poveşti interesate de dragoste, s-a făcut navetism politic intens. Ce a atins, transformat, destrămat alte partide a părut că ocoleşte miraculos Uniunea. Nu înseamnă că "paradisul" maghiar nu a fost tulburat de contestări şi disidenţe. Unele au fost păstrate şi bine gestionate în interior, altora, de felul celei a lui Tokes Laszlo, li s-a răspuns cu un echilibru, care aproape a neutralizat fronda. De altfel, obsesia pentru echilibru este un "fir roşu" în poziţiile publice ale liderilor maghiari şi asigurarea unei astfel de atmosfere în interior, o grijă permanentă.

Aici pare că stă secretul longevităţii UDMR şi al prezenţei sale îndelungate la guvernare (cu unele pauze) în mai toate formulele posibile. Unii spun că este farmecul garantat al partenerului (partidului) disciplinat. Mai curând este pragmatism, tradus într-o neobosită consecvenţă în atingerea unor obiective foarte precise. Profilul aparte al UDMR (entitate politică a unei minorităţi ) a obligat-o dintr-un început la acest fel de acţiune. UDMR este formaţiunea fără de care nu se poate, dar atragerea unui astfel de partener a avut dintodeauna costuri ridicate. Uniunea este "scumpă", dar poate fi şi generoasă, însă doar cât timp interesele sale sunt servite şi obiectivele atinse. Nimeni nu i-a contestat loialitatea şi alinierea, odată suită în diversele teleguţe ale puterii, deşi aliaţii săi au mai scrâşnit în gând şi pe la colţuri, probozindu-i pe "mercenari".

În plus, pe lângă ordine şi loialitate (la preţ de lux, dar cu amortizare garantată), forţa sa se mai alimentează şi din lipsa de concurenţă viabilă, atât din rândul comunităţii maghiare şi chiar din rândul comunităţii politice. Nevoia de UDMR în combinaţiile de guvernare este impusă de absenţa alternativelor generatoare de stabilitate a puterii.

Pentru toate aceste considerente, congresul UDMR va fi doar o confirmare publică a status-quo-ului. Într-adevăr, va consemna retragerea unui lider istoric, Marko Bela, însă strategia, acţiunea şi filosofia UDMR vor purta marca "continuitate", nu "schimbare". Şi mai ales continuitate în actuala alianţă cu PDL. O arată inclusiv profilul celui mai probabil succesor al său, ministrul Kelemen, şi cam toate declaraţiile publice ale principalilor protagonişti.

Cât priveşte virajele stau mai mult în nădejdile de "poate" ale opoziţiei. Poate UDMR şi-a făcut vreo analiză SWOT ocultă şi a avut revelaţia că preţul prezenţei într-un guvern hulit devine tot mai greu de suportat. Poate se va îndoi oportun ca trestia lui Pascal către sorii liberal sau social-democrat. Poate că însuşi Kelemen Hunor poate fi citit într-un altfel de registru decât Marko Bela.

Uniunii i se face curte de către cei care, altfel, o ştiu bine, dar care aşteaptă surprize acolo unde au fost gonite demult.

(Comentariu realizat de Indira Crasnea, indira@mediafax.ro)