Doctori buni, doctori răi, medicină cu bani şi reguli

Coşmaruri reale, trase la indigo: Satu Mare, Slatina, Bacău, Galaţi. Şi se vor înmulţi. Pe ecranele televizoarelor e vrie continuă. Se dezbate zeci de minute. Medicii acuză sau se scuză, se vaită, critică. Se face justiţie, în direct, la tribunalele ad-hoc de sub reflectoare.

În marea vraişte, undeva, prin România se fac cu succes transplanturi.Unii norocoşi sunt aduşi la viaţa din moarte. Chestiunea e ca nimeni nu prea are chef sa pună reflectoarele pe Popescu, Sinescu, Lucan, Brădişteanu (cel din urmă, subiect suculent când mai calcă pe la tribunal, într-un proces cu vâlvă şi bani mulţi). Rămân să se lumineze în singurătăţile de sub lămpile sălilor de operaţii. Ei sunt o ştire stingheră, pe ici, pe colo.

Într-un târziu, omniprezentul ministru Bazac se deşteaptă. După atâtea demiteri şi proteste se gândeşte că n-ar fi rău să spună şi niscaiva vorbe bune. Constată că transplantul „funcţionează”, medicina „are valori”, care lucrează bine şi „ieftin”. Dar îi ia faţa Emil Boc, care flutură bisturiul ce trebuie să „curme” cancerul şi să pună „oridine în sistem”. Totuşi, admite că avem „corp medical de elită” şi –nici nu se putea altfel – Ion Bazac e „om serios”.
Preşedintele Băsescu trage concluzia: „Ce s-a întâmplat la Slatina, ce s-a întâmplat la Galaţi este mult mai răspândit decât ceea ce am vazut la televizor".

De vină e, negreşit , sistemul. Un medic face două sute de ore de gardă pe lună. Neplătite.

Şi cu cât ar trebui plătită omenia? Cât ar trebui să primească un doctor care nu mai ştie dacă a venit la spital azi sau ieri? Sunt de pus la grămadă toţi medicii? Putem vorbi cu uşurinţă de „spitalul morţii”?

Şi mai e marea boală naţională: să faci cum te taie capul. Nici nu vrem să ştim dacă suntem bolnavi ori ba (În Canada, analizele medicale anuale sunt obligatorii). Ne place să trăim la întâmplare. Şi traiul la întâmplare s-a mutat în şcoli, spitale, primării. Am pus regulile în cui, sub scuza că am trăit prea mult sub apăsarea regulilor.

Emiţătorii de păreri tot vorbesc de sistemele de sănătate de afară. Unii din auzite, alţii din „lecturi” pe Internet sau poate din experienţe proprii.

Adevărul este că „afară” medicina e cu reguli care nu se pun în discuţie, bani cât încape, la spital ajungi doar când eşti urgenţă „pe bune” şi musai cu programare.

Preşedintele Băsescu a fost tratat excelent la Viena. Dar la fel şi la Spitalul Elias, şi la Institutul Parhon. La Viena a plătit câteva zeci de mii de euro. La Bucureşti a fost gratis. Cei mai mulţi români care s-au operat în străinătate au plătit la fel ca şi preşedintele şi au avut parte de servicii obişnuite unei ţări organizate „ceas” în ani de zile.

În Franţa, de exemplu, există mai multe asigurări de sănătate. Asigurările minime, ceva similar celor din România permit francezilor accesul în spital dacă le este rău, dar cu programare prealabilă, sigur nu dacă este vorba de o urgenţă medicală.

Dacă ai un copil de doi ani cu febră, diaree şi varsături nu mergi la spital, pentru că nu este urgenţă. Vorbeşti cu pediatrul, dar el nu are locuri decât peste o lună, apoi cu generalistul, care îţi face loc peste o săptămână, când probabil copilul nu mai are diaree. Pentru că eşti speriat, recurgi la sfatul unui prieten sau la ajutorul farmacistului.

Atunci când mergi la medicul din ambulator plăteşti consultaţia 20, 30, 40, 50 de euro, depinde. Dacă eşti asigurat, banii îţi vor fi rambursaţi, până atunci tu ai un gol în buzunar şi sentimentul că nimic nu este gratuit.

Operaţiile sunt făcute cu programare, dacă nu sunt urgenţe medicale. O operaţie de fistulă perineală la copil de un an şi jumătate făcută de un francez a fost un eşec. Apoi copilul a fost reoperat. Din nou - cu anestezie şi tot tacâmul - de un medic român stabilit de mulţi ani în Franţa, şi tot cu programare.Nici vorbă de reclamaţie. Niciun scandal de presă. Se întâmplă în Franţa. De ce am prefera spitalele franceze? Doar pentru că nu sunt ca la noi ? Nu. Pentru că odată intrat în malaxorul sistemului, totul este foarte bine organizat.

Preşedintele României a fost aşteptat la Viena de şeful clinicii din trei motive: era urgenţă medicală, era preşedinte şi era plătitor. Românii sunt aşteptaţi în străinătate să dea zeci de mii de euro ca să fie trataţi normal.

Care ar fi fost deznodământul unor cazuri „Slatina”, „Satu Mare”, „Nica” pe alte meleaguri? Fără asigurare, în America mori. În Franţa poate mai scapi cu viaţă. În Elveţia aştepţi locuri libere în spitale. În România, te vezi la ştiri. Şi îi mai dai ministrului Sănătăţii ocazia să pună de a „x-a” reformă.

(Material realizat de Elvira Gheorghiţă, elvira@mediafax.ro)