Dumitru Costin, controversatul sindicalist, patron, cetăţean nemulţumit sau politician

Controversatul liderul sindical Dumitru Costin s-a remarcat drept una dintre cele mai inconsecvente figuri publice din România ultimilor 20 de ani, fiind, simultan, sindicalist, patron, politician cu multiplă orientare, ecologist, activist anti-corupţie sau audiat ca martor la DNA.

Urmărește
988 afișări
Imaginea articolului Dumitru Costin, controversatul sindicalist, patron, cetăţean nemulţumit sau politician

Dumitru Costin, controversatul sindicalist, patron, cetăţean nemulţumit sau politician (Imagine: Victor Ciupuliga/Mediafax Foto)

La Revoluţie, inginerul Dumitru Costin de la Dacia Piteşti avea puţin peste 28 de ani. După Revoluţie, pe care şi-a petrecut-o cu arma-n mână, fără să tragă însă, a devenit rapid şeful sindicatului din fabrică. În următorii doi-trei ani a fost în conducerea sindicatului unei alte fabrici şi a ajuns încet-încet între şefii Blocului Naţional Sindical (BNS), confederaţie condusă de Matei Brătianu până în august 1993. În acel moment, deja vicepreşedintele Costin i-a luat locul lui Brătianu, care i-a devenit adjunct de nădejde. După câteva luni ca preşedinte interimar, Costin este ales şef al Blocului Naţional Sindical, poziţie în care rămâne timp de 16 ani şi o lună.

În tulburii ani '90, Dumitru Costin a fost extrem de activ, atât din punct de vedere sindical cât şi politic. A fost unul dintre artizanii actelor normative prin care cele patru confederaţii sindicale şi-au împărţit gestionarea imensului patrimoniu al fostului UGSR, active şi fonduri care însă, după 20 de ani de la Revoluţie, practic s-au volatilizat.

Influent, Costin şi-a condus oamenii în multele ieşiri în stradă, sportul preferat al angajaţilor la stat în anii '90. Nelipsit de la evenimentele de amploare din acei ani, Costin a fost un critic aprig al politicului, însă a făcut şi câteva înţelegeri cu partide politice.

Cu o orientare doctrinară uşor influenţabilă, Costin a ajuns să încheie un protocol cu PRM, pentru alegerile parlamentare din 2004, după ce, paradoxal, cu ocazia uneia dintre primele sale ieşiri publice, în 1994, denunţa fapte grave cu care însuşi liderul Corneliu Vadim Tudor ar fi fost implicat. Deznodământul scandalului "Megacaritas" Piteşti, în care, potrivit lui Costin, ar fi fost implicat însuşi senatorul Vadim Tudor, s-a pierdut însă în negura vremii.

În mulţii ani de sindicalism la cel mai înalt nivel, Costin a cochetat însă şi cu strămoşii actualului Partid Social-Democrat, în anul 2000 BNS-ul condus de el anunţând că va trimite sindicalişti în Parlament pe listele PDSR-ului de atunci.

Patru ani mai târziu, în contextul protocolului cu PRM, Costin critica faptul că cei trimişi, în 2000, de sindicate în Parlament au fost "asimilaţi rapid" de social-democraţi, însă considera că reprezentarea oamenilor muncii în Legislativ va deveni normală abia când Vadim Tudor ajunge la Cotroceni iar alianţa BNS-PRM câştigă parlamentarele.

Costin a fost şi artizanul unor fuziuni care au făcut valuri în lumea sindicală, cea mai importantă, care însă avea să nu se concretizeze niciodată, fiind aceea între BNS şi CNSLR-Frăţia.

Dumitru Costin este un proeminent lider sindical, însă este şi un important om de afaceri. El a fost preşedinte al unui club de fotbal din Piteştiul natal, dar se numără şi printre acţionarii grupului Realitatea Media, aşadar este şi patron.

Pasiunea lui pentru fotbal i-a adus şi o funcţie în Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal (FRF), for în care s-a remarcat printr-un scandal împotriva eternilor Mircea Sandu - Dumitru Dragomir. Fotbalul şi-a făcut loc adânc şi în viaţa personală a lui Costin, el având, de câţiva ani, o relaţie cu sora căpitanului echipei naţionale a României, Cristi Chivu, o femeie cu 20 de ani mai tânără decât el.

Probabil exasperat de dimensiunile corupţiei în România anilor 2000, Costin a semnat, alături de câţiva lideri ai unor ONG-uri profilate pe lupta împotriva fenomenului, un pact anticorupţie. Aşa a apărut, în septembrie 2002, Alianţa Anticorupţie, asociaţie iniţiată de BNS, Agenţia de Monitorizare a Presei "Academia Caţavencu" şi Asociaţia Română pentru Transparenţă (actualul Transparency International, n.r.) cu scopul de a contribui "la eradicarea progresivă a acestui flagel". Totuşi, şase ani mai târziu, Costin avea să fie audiat de procurorii anticorupţie, într-un dosar deschis în legătură cu mai multe posibile nereguli în activitatea Poştei Române.

Costin a apărut în spaţiul public şi ca un ecologist convins, fiind vârful de lance al unui marş de protest organizat, în august 2004, prin faţa Ambasadei Ucrainei la Bucureşti, în semn de nemulţumire faţă de neregulile în construcţia Canalului Bâstroe din partea ucraineană a Deltei.

În 16 ani de sindicalism la cel mai înalt nivel, Costin a şocat prin aprobarea graţierii lui Miron Cozma de către fostul preşedinte Ion Iliescu, gest pe care l-a considerat unul normal, prin anunţul că la o întâlnire la care participau elitele politice ale statului - Forumul Naţional pentru susţinerea procesului de aderare a României la Uniunea Europeană din 2003 - i-a fost furat telefonul mobil, prin anunţul că dă în judecată Fondul Monetar Internaţional sau printr-o ameninţare cu demisia, în 2000.

După încă zece ani de sindicalism, politică, afaceri şi fotbal, Costin revine cu anunţul unei noi intenţii de a demisiona. Anunţ luat în râs de unii reprezentanţi ai lumii sindicale, de alţii luat în tragic, în timp ce alţi sindicalişti vorbesc chiar despre capacităţile lui Costin de a conduce un Guvern.

(Material realizat de Ovidiu Vanghele, ovidiuv@mediafax.ro)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici