Dacă amintirea tragediei de la 11 septembrie 2001 nu s-a diminuat în memoria lumii occidentale, campania de pedepsire a vinovaţilor, soldată cu numeroase victime în multe părţi ale lumii, a devenit tot mai nepopulară.
Anunţul oficial, făcut de Barack Obama la Casa Albă, indică incontestabil o victorie în lupta antiteroristă, tot mai des blamată în SUA, în celelalte ţări occidentale şi, cu atât mai mult, în lumea musulmană. Însă uciderea lui ben Laden, chiar dacă poartă o valoare simbolică puternică, nu înseamnă în nici un caz încheierea unui război antiterorist, a cărui povară umană şi financiară devine tot mai greu de suportat.
Liderii americani s-au străduit în ultimii ani să convingă că ben Laden este izolat şi că influenţa sa asupra activităţii operative a reţelei al-Qaida este tot mai redusă, discursurile fiind însoţite deseori de asigurări că liderul terorist e foarte bolnav sau chiar pe moarte.
Întâmpinată cu manifestări spontane de bucurie în SUA şi cu ameninţări în rândurile militanţilor islamişti, moartea lui Osama ben Laden nu simplifică esenţial peisajul războiului antiterorist – reţeaua acestuia a devenit, de-a lungul anilor, o structură tot mai difuză şi cu tot mai multe centre de comandă, răspândite în numeroase ţări. Astfel că, deşi cu încărcătură simbolică mare, uciderea lui ben Laden nu va reuşi probabil să influenţeze semnificativ capacitatea de planificare operaţională sau de finanţare a reţelei.
Iar faptul că SUA au decis să respecte tradiţia islamică şi să scufunde în mare imediat trupul neînsufleţit va complica situaţia – fără o dovadă tangibilă care să susţină anunţul oficial şi în pofida testelor ADN, militanţii vor refuza să accepte că liderul lor istoric a murit. Pe de altă parte, modalitatea aleasă pentru a rezolva problema înhumării exclude şi existenţa unui mormânt „fizic”, care ar fi putut deveni în timp un adevărat templu şi centru de inspiraţie pentru Jihad. Şi, conform primelor informaţii, nici un stat nu şi-a asumat riscul de a găzdui un astfel de centru.
Prinderea lui ben Laden în viaţă ar fi creat probleme dificil de gestionat pentru SUA – dacă la nivel de imagine ar fi putut reprezenta un avantaj, mai ales într-un moment în care popularitatea preşedintelui american şi a războiului antiterorist este scăzută, judecarea acestuia risca să devină un coşmar logistic, juridic, de securitate sau chiar de PR.
Faptul că operaţiunea s-a desfăşurat în Pakistan ridică probleme legate de încălcarea suveranităţii unui stat aliat, dar pune şi Islamabadul într-o situaţie foarte dificilă. După atentatele din 11 septembrie, Pakistanul a devenit aliat apropiat al SUA; deşi serviciile de informaţii occidentale au afirmat în repetate rânduri că liderul al-Qaida se află la graniţa dintre Pakistan şi Afganistan, oficialii de la Islamabad au insistat că nu au nici o pistă care să indice că acesta ar fi în Pakistan şi au cerut ca SUA să pună capăt atacurilor cu avioane fără pilot pe teritoriul pakistanez.
Rezultatul operaţiunii de duminică arată însă că atacurile – soldate cu zeci de victime – au fost justificate, deci există motive pentru continuarea lor. Între timp, Pakistanul rămâne ţara care l-a adăpostit pe ben Laden, iar complicitatea autorităţilor nu va putea fi exclusă categoric.
Surse americane au afirmat că o parte dintre informaţiile care au permis localizarea lui ben Laden au provenit de la deţinuţi aflaţi la Guantanamo, ceea ce va putea servi ca justificare pentru menţinerea centrului de detenţie, criticat vehement inclusiv de actualul preşedinte american, în perioada în care se afla în campanie şi pus sub semnul întrebării după ce WikiLeaks a publicat recent dosarele tuturor deţinuţilor.
Printre mărturiile conţinute în aceste dosare se află, pe lângă „planuri” de atentate fanteziste, şi asigurări că militanţii au ascuns în Europa o bombă atomică pregătită să explodeze în momentul în care Osama ben Laden ar fi ucis.
Anunţul privind moartea liderului terorist vine şi într-o perioadă în care multe ţări arabe traversează o perioadă de revolte şi reprimări sângeroase. Deşi contestatarii s-au delimitat în general de mişcările islamiste, influenţa acestora se poate manifesta mai clar în condiţii de instabilitate, militanţii islamişti putând profita de această situaţie pentru acţiuni spectaculoase.
Momentan, nemulţumirea militanţilor pare să se îndrepte către Statele Unite şi aliaţii acestora, inclusiv Pakistanul, fiind de aşteptat atât declaraţii şi ameninţări, cât şi atacuri sau tentative de atac asupra unor obiective sau cetăţeni occidentali.
Operaţiunea de duminică dimineaţă, desfăşurată în anonimul orăşel pakistanez Abbottabad , va atrage după sine şi o regândire a războiului din Afganistan.
Preşedintele Barack Obama va avea de câştigat după anunţul de la Casa Albă, în condiţiile în care popularitatea sa se afla la cote reduse, dar impactul asupra candidaturii pentru un nou mandat nu este foarte clar, cu circa un an şi jumătate înaintea alegerilor prezidenţiale. Însă poziţia sa poate fi influenţată de modul în care va gestiona în continuare campania antiteroristă, războiul din Afganistan şi situaţia de la Guantanamo, chiar dacă este de aşteptat ca subiectele economice să domine viitoarea sa campanie electorală.
„Vânătoarea” de aproape zece ani i-a condus în cele din urmă pe agenţii americani la un complex securizat de un milion de dolari, departe, din toate punctele de vedere, de grotele de la Tora Bora, de unde ben Laden a reuşit să scape la sfârşitul lui 2001. Şi, spre deosebire de Saddam Hussein, găsit în cele din urmă într-un subsol întunecos, Osama ben Laden a refuzat să se predea, a opus rezistenţă şi a fost ucis într-un schimb de focuri cu comandoul american.
Detaliile operaţiunii vor rămâne probabil schematice multă vreme, deşi există permanent posibilitatea unor noi „scurgeri de informaţii” de tip WikiLeaks. Iar impactul asupra întregii lumi va fi dificil de evaluat în viitorul apropiat, aşa cum şi impactul atentatelor din 11 septembrie a fost şi este încă dificil de estimat, afectând încă nenumărate aspecte ale vieţii unei mari părţi a lumii.
(Comentariu realizat de Alexandra Fusoi, [email protected])