Filmul de dragoste românesc - de la "Declaraţie de dragoste" la "Bună, ce faci? "

Ce face un bărbat să îşi cucerească iubita, în filmul românesc? Îi pune flori în bancă, atunci când aceasta este plecată ("Liceenii"), sau fură un troleu ca să aibă cu ce să o plimbe prin oraş ("Marilena de la P7").

Despărţirile variază, de la mărturisirea greu de crezut a lui Mircea Diaconu "o cam bat" în faţa avocatului, în "Buletin de Bucureşti", la îndoielile lui Paul, în "Marţi, după Crăciun", de Radu Muntean.

Filmele de dragoste sau cel puţin filmele care prezintă evoluţia unui cuplu sunt puţine în cinematografia română, criticii fiind de părere că, probabil, regizorii consideră acest gen ca fiind unul "neserios".

Pe de altă parte, regizorii români, majoritari de altfel în peisajul filmului românesc, vor să fie "duri" în temele abordate, dar şi să creeze mai degrabă filme de artă decât filme de gen.

Totuşi, oameni din lumea cinematografiei, precum regizorul Tudor Giurgiu, criticul Irina Margareta Nistor şi actorul Mircea Diaconu, au prezentat pentru MEDIAFAX câte un top personal al filmelor de dragoste româneşti preferate.

Astfel, criticul Irina Margareta Nistor este de părere că faptul că există prea puţine filme de dragoste în cinematografia română este "un semnal prost". Aceasta spune că absenţa unor asemenea filme ar putea fi, pe de o parte, şi rezultatul faptului că în cinematografia românească sunt "prea puţine femei regizor". "Bărbaţii români se văd nişte duri, de la lungmetraj la scurtmetraj", spune aceasta.

Topul Irinei Margareta Nistor arată astfel: "Stop cadru la masă" (regia: Ada Pistiner, 1980), "Nuntă în Basarabia" (regia: Nap Toader, 2010), "Bună, ce faci" (regia: Alexandru Maftei, 2011) şi "Francesca" (regia: Bobby Păunescu, 2009).

Iulia Rugină, una dintre puţinele regizoare din România, are un clasament în care include mediumetrajul lui Cristian Nemescu "Marilena de la P7" (2006) şi clasicele "Buletin de Bucureşti" (Virgil Calotescu, 1982) şi "Declaraţie de dragoste" (Nicolae Corjos, 1985).

"Cred că nu se fac filme de dragoste româneşti pentru că poporul român şi implicit realizatorii de film români au o înclinaţie către suferinţă, tristeţe, negativism. Ne place să ne plângem de problemele, bolile, lipsurile noastre mai mult decât avem curaj să ne bucurăm de momentele frumoase. Şi, pentru că ni se pare greu să zicem «te iubesc», cred că ni se pare şi mai greu să facem un film despre asta", spune realizatoarea de film.

Topul regizorului Tudor Giurgiu arată astfel: "Duminică la ora 6" (1966), debutul în lungmetraj al lui Lucian Pintilie, "Septembrie" (Timotei Ursu, 1978) şi "Declaraţie de dragoste" (Nicolae Corjos, 1985). Giurgiu spune că în România nu se fac foarte multe filme de dragoste deoarece, pentru regizori, primează alte subiecte. "Probabil regizorilor li se pare un gen minor", a spus Giurgiu. De altfel, acesta a spus că în România se fac prea puţine filme de gen.

Protagonistul din "Buletin de Bucureşti", Mircea Diaconu, a declarat pentru MEDIAFAX că, deşi înainte de 1989 pe ecrane erau mai multe filme care prezentau poveştile unor cupluri, şi atunci "dragostea era «printre altele»". În topul actorului, filmului "Buletin de Bucureşti" i se alătură "Promisiuni" (Elisabeta Bostan, 1985), "Gioconda fără surâs" (Malvina Urşianu, 1967) şi "Zâmbet de soare" (Elisabeta Bostan, 1988).

Pe primul loc în topul criticului Viorica Bucur se află filmul "Duminică la ora 6". Acţiunea filmului, în care rolurile principale sunt deţinute de Irina Petrescu şi Dan Nuţu, se petrece în anii '40. Pelicula urmăreşte relaţia a doi tineri care se îndrăgostesc fără a cunoaşte unul identitatea celuilalt. Pe poziţia a doua în topul Vioricăi Bucur se clasează filmul "Septembrie" - povestea iubirii de o zi, la mare, dintre rebelul Vali (Geo Costiniu) şi Anişoara (Anda Onesa). Pe locul al treilea se află pelicula "Străinul" (Mihai Iacob, 1964). Realizat după romanul omonim de Titus Popovici, filmul prezintă un cuplu de actori de excepţie: Irina Petrescu şi Ştefan Iordache.

Viorica Bucur a spus, referitor la lipsa filmelor de dragoste autohtone pe ecranele româneşti, că, în prezent, noua generaţie se axează pe filme de autor. "Unele sunt cu adevărat de artă, altele mimează", a punctat criticul. "Cred că realitatea i-a blazat pe cineaşti", a mai spus ea, menţionând că românii "sunt în tranziţie cu tot, inclusiv cu sentimentele".

În topul actorului Alexandru Arşinel se află lungmetrajul "Liceenii" (Nicolae Corjos, 1987), "un film de dragoste de început, nevinovată", urmat de musicalul "Cântecele mării" (Francisc Munteanu, 1971), cu Dan Spataru şi Natalya Fateyeva. Arşinel spune că, în prezent, nu se fac filme de dragoste deoarece regizorii realizează "filme de festival, cu subiecte care să şocheze puţin".

Actorul Ion Caramitru a apreciat că "nu avem un film de dragoste foarte bogat". Pe de altă parte, acesta a spus că o poveste care s-ar putea transforma într-un film de dragoste românesc foarte bun este cea din romanul "Mara", de Ioan Slavici. De altfel, Caramitru a jucat în ecranizarea acestui roman, "Dincolo de pod" (regia Mircea Veroiu, 1976), alături de Leopoldina Bălănuţă, Maria Ploae şi Mircea Albulescu.

(Material realizat de Oana Ghita, oana.ghita@mediafax.ro)