FOCUS: Alexandru Dabija a recreat, pe scena Teatrului Odeon, universul absurd imaginat de Ionesco

Sunt cinci scheciuri care anunţă ceea ce avea să fie teatrul în viziunea lui Eugene Ionesco, mici "bijuterii ale absurdului", cu care regizorul Alexandru Dabija propune un spectacol de un comic irezistibil, susţinut de jocul admirabil al actorilor - Antoaneta Zaharia, Dorina Lazăr, Pavel Bartoş, Ionel Mihăilescu, Oana Ştefănescu, Gelu Niţu, Mircea Constantinescu.

Paradoxurile, unele evidente, altele subtile, individualizeză fiecare personaj în parte, izolându-l, prin incapacitatea sa de a comunica, de orice alt personaj. Imposibilitatea comunicării pare, însă, asumată de fiecare personaj, care râde cvasi-isteric, sau ţipă strident, doar ca să nu se facă linişte. Liniştea, o alternativă nedorită în lumea absurdului din acest spectacol...

Personajele lui Ionescu, în viziunea lui Dabija, vorbesc profitând de arbitrariul semnului lingvistic, dar mai ales gesticulează. Gesturile costruiesc un limbaj alternativ, subsidiar, mai coerent şi consistent decât cel verbal, care spune poveştile însingurării.

Cele cinci piese: "Îi cunoaşteţi?", "Salonul auto", "Lacuna", "Guturaiul oniric" şi "Fata de măritat", se succed fără legături mecanice şi artificiale între ele, prezentânu-se pe rând, câte una, în acelaşi decor minimalist cu o uşă, câteva scaune şi un dulap pe post de raft de farmacie.

Spectacolul debutează cu Antoaneta Zaharia şi Pavel Bartoş în rolurile a doi tineri dispuşi într-un dialog fără sens, cu conotaţii sexuale la nivel gestual. Tînărul rosteşte la infinit acceaşi întrebare, care revine obsesiv: "Îl cunoaşteţi, o cunoaşteţi, sau nu-i cunoaşteţi?". Tânăra nu poate găsi un răspuns la această întrebare pe care o califică drept "incompletă". Limbajul verbal nu o ajută. Insistenţa cu care tânărul repetă întrebarea o aduce în pragul unei crize de nervi, în care se regăseşte îndrăgostită de acest tânăr care nu încetează să o chestioneze şi, astfel, îşi scoate hainele, ca într-o încercare de a-l convinge fie să uite întrebarea, fie să se mulţumească cu răspunsul corpului său. Flirtul e absurd. Identităţile, imposibil de determinat.

"Salonul auto" traduce în limbaj absurd decizia unui tânăr de a-şi alege o soţie. Ironia discretă a autorului, dar şi a regizorului, transformă trei femei şi un bărbat în automobile care scot sunete animalice. Mercantilism şi instinct se luptă în mintea cumpărătorului, personaj interpretat de Ionel Mihăilescu, care trebuie să decidă ce va achiziţiona. Vânzătorul (Gelu Niţu), prezintă toate avantajele automobilelor, gesturile fiind uneori mai convingătoare decât frazele labirintice şi ilogice. În final, maşina-soţie este aleasă Vânzătoarea, Oana Ştefănescu, care, dintr-un acces de pasiune, se transformă ea însăşi în automobil, semn al comutărilor fără substanţă, atât de facile în absenţa unui sens.

Gelu Niţu, Antoaneta Zaharia şi Mircea Constantinescu recreează, la nivel absurd, un menaj a trois, într-un joc plin de gesturi cu iz sexual, "Guturaiul oniric". Farmacista se îndrăgosteşte de pacientul care, din timiditate, nu poate cere medicamente. Doctorul, care nu e doctor, ci dor un individ al cărui nume de familie e Doctor, îndrăgostit subtil de farmacistă, intervine în idila ambiguă, transformând-o într-o situaţie patologică de "guturai oniric", şi termină prin a hotărî cu toţii că ceea ce trebuie să facă este să se "onirizeze", retrăgându-se fiecare în închipuirile proprii despre sexualitate, manifestate printr-un mieunat expresiv.

În "Lacuna", personajul principal este un pseudo-intelectual, vanitos, Doctor Honoris Causa care însă nu are o diplomă de bacalaureat. Actorii, Ionel Mihăilescu, Gelu Niţu şi Oana Ştefănescu, readuc în atenţia spectatorului problemele sociale ale corupţiei şi falşilor intelectuali, printr-o interpretare foarte vivace, care nu a omis sintaxa gesturilor, potenţând momentele absurde.

"Fata de măritat" închide suita celor cinci piese ionesciene, atingând un maxim al absurdului în momentul în care publicul face cunoştinţă cu fata de măritat, care este de fapt un bărbat, interpretat de Ionel Mihăilescu. Această scenă este precedată de altele, la fel de absurde, care ilustrează un fals dialog filosofic, dar cu mari pretenţii erudite, între o doamnă, mama fetei de măritat, intrpretată de Dorina Lazăr, şi un domn, interpretat de Mircea Constantinescu. Plin de clişee şi truisme, abordând tema dezvoltării moderne, acest dialog total nelalocul său, mai ales din cauza diferenţelor dintre preţiozitatea limbajului şi lipsa de consistenţă a celor spuse, evidentă pentru public, nu pare să anunţe nimic inedit. Însă apariţia fetei de măritat, elogiată anterior de mamă, în persoana unui bărbat, spulberă iluzia mediocrităţii, reamintind publicului că se joacă, totuşi, Ionesco.

La final, publicul a aplaudat îndelung reprezentaţia de o oră şi interpretarea expresivă a actorilor, care au reuşit să facă vizibile nu doar personajele, ci şi lumea proiectată pe pereţii care le ţin izolate, pe fiecare în parte, de alte personaje.

Alexandru Dabija semnează nu doar regia spectacolului, ci şi scenografia alături de Laura Paraschiv. Muzica îi aparţine Adei Milea. Traducerile pieselor sunt realizate de Vlad Russo şi Vlad Zografi şi au apărut la Editura Humanitas în seria "Teatru" de Eugene Ionesco.

Spectacolul lui Alexandru Dabija a fost jucat şi la Paris, între 5 şi 7 septembrie, la Théâtre de la Huchette, care a sărbătorit 50 de ani de când prezintă piese de Eugene Ionesco.

(Material de Gabriela Dita, gabriela.dita@mediafax.ro)