FOCUS: Antonescu şi Orban au aşteptat rezultatele votului în Congres glumind
Crin Antonescu a coborât în sala de la Palatul Parlamentului unde s-a ţinut Congresul cu mult înainte de anunţarea oficială a rezultatelor. El a venit însoţit de Norica Nicolai, Radu Stroe, dar şi de alţi susţinători şi a glumit cu, dar şi pe seama jurnaliştilor adunaţi în jurul său.
Întrebat dacă a avut emoţii, Antonescu a spus: „La vârsta noastră şi în situaţia noastră, nu ne permitem”, iar Norica Nicolai a adăugat: „La 50 de ani, nu…”. Antonescu a revenit spunând însă că cel emotiv este Radu Stroe: „Domnul Stroe este foarte emotiv (…) şi cu Prigoană tot aşa”. „Da, sunt emoţionat domnule preşedinte”, a răspuns Stroe, adăugând că, la alegerile parţiale pentru Parlament, „au tremurat mai mult oamenii, săracii, îngroziţi de o eventuală posibilitate”.
Nici Varujan Vosganian nu a fost ferit de glumele colegilor. „Varujane, ai chelit!”, a remarcat liderul PNL, în timp ce un alt membru al partidului i-a spus: „Varujane, ai fost în Deltă!”.
Fostul ministru al Finanţelor a profitat de ocazie, în aşteptarea confirmării noii conduceri a PNL, pentru a le spune colegilor o zicală armenească: „Armenii au o vorbă. Dacă se întâmplă o dată, nu ştii dacă şi a doua oară, dacă se întâmplă de două ori, sigur se întâmplă şi a treia oară”.
După o perioadă de aşteptare, destul de îndelungată, Crin Antonescu a apreciat că o explicaţie a întârzierii rezultatelor este faptul că „trebuie să vină şi voturile din diaspora”.
Antonescu a râs, a glumit, s-a plimbat pe coridor, amuzându-se de modul în care era urmărit de reporteri.
El a spus că are şi o superstiţie, pe care a respectat-o: „L-am pupat pe Iulică Butnaru şi mi-am făcut poză cu el”.
Ludovic Orban, venit în sala Congresului mai târziu, a sărutat pe drumul până la prezidiu mai mulţi colegi. A început cu două doamne mai în vârstă, care l-au felicitat şi l-au rugat să le dea un autograf pe nişte afişe cu poza lui. „De unde aţi pus mâna pe poza aia?”, le-a întrebat el, surprins, după care a semnat zâmbitor: „Cu dragoste, Ludovic”. Le-a sărutat pe doamne, care i-au urat putere de muncă.
Ajuns la capătul rândului, şi întrebat în ce direcţie o ia, Orban a răspuns: „Întotdeauna la dreapta, că la dreapta nu este nimeni”.
Şi, într-adevăr, a mers în partea dreaptă a sălii, unde a stat câteva secunde, după care a luat-o în direcţia opusă, aşezându-se în stânga pe un scaun.
„Vreţi să mă vedeţi auzind rezultatul?”, i-a întrebat el pe ziariştii ghemuiţi în jurul lui, adăugând apoi că ştie scorul, „986 la 357”. „Dacă nu mă întrebaţi, nu zic nimic”, li s-a adresat el din nou reporterilor, după un mnoment de tăcere.
Toată lumea a râs însă când, de la prezidiu, Mircea Ionescu Quintus, rămas în sala Congresului, ale cărui lucrări le-a condus, a remarcat că ştie toată ţara ce s-a întâmplat la Congres, numai el nu.
Întrebat ce planuri de viitor are, Orban a spus că viaţa lui nu se va schimba prea mult. „Ca să-l parafrazez pe cel care s-a sărbătorit la 3 martie, am şi eu un brand”.
La final, după ce s-au anunţat rezultatele şi după ce a vorbit Crin Antonescu, dar înainte de a-şi rosti discursul, Ludovic Orban i-a sărutat, zâmbitor, pe toţi membrii prezidiului, inclusiv pe noul preşedinte, pe care l-a felicitat.
(Material realizat de Miruna Badea, miruna.badea@mediafax.ro)