FOCUS: Argumente împotriva unicameralismului şi a reducerii numărului de parlamentari

Fundaţia Friedrich Ebert România, expune, într-un raport, şapte argumente împotriva unicameralismului şi a reducerii numărului de parlamentari.

Documentul notează că toate statele mari din Uniunea Europeană (cu o populaţie de peste 20 milioane de locuitori) au parlamente bicamerale, iar un număr redus de parlamentari înseamnă o reprezentare mai slabă a cetăţenilor. În majoritatea statelor din UE numărul relativ scăzut al parlamentarilor de la nivel naţional este compensat de existenţa unor alte nivele de reprezentare, arată sursa citată.

Potrivit acestuia, un Parlament mai mic, compus dintr-o singură Cameră, va fi mai uşor de controlat şi, la rândul său, va avea o capacitate de control scăzută asupra celorlalte puteri din stat, afectând însuşi procesul democratic.

Simplificarea activităţii legislative nu garantează calitatea actului legislativ - practica ordonanţelor de urgenţă, care este simplă şi rapidă, este o dovadă în acest sens, susţine documentul Fundaţiei, care adaugă faptul că nu există nicio corelaţie statistică între forma Parlamentului, numărul de deputaţi şi nivelul corupţiei, care este generat de un complex de factori.

"O tradiţie centrală a democraţiei româneşti este bicameralismul. România a avut Parlament unicameral numai sub dictatură", subliniază raportul.

Totodată, fundaţia susţine că instabilitatea politică nu începe în Parlament, ci doar îşi produce efectele în cadrul acestei instituţii, iar vinovaţii pentru starea de fapt trebuie aşadar căutaţi în altă parte.

Fundaţia Friedrich Ebert România arată că, din păcate, instituţiile statului, Guvernul şi Preşedinţia României, dar şi partidele politice ca actori principali ai jocului politic democratic nu au dat suficientă importanţă unei informări corecte şi nepartizane a cetăţenilor cu drept de vot cu privire la chestiunea referendumului privind Parlamentul unicameral, care a avut loc în 22 noiembrie 2009.

Fundaţia subliniază că firavele campanii de presă sau cele câteva proiecte susţinute de societatea civilă conştientă că este nevoie de o dezbatere serioasă nu au avut un grad ridicat de reverberare în spaţiul public, deşi iniţiativa lor rămâne una lăudabilă.

Percepţia asupra instituţiei Parlamentului aşa cum se reflectă ea din sondaje repetate este atât de defavorabilă, încât s-a ajuns în situaţia fără precedent în care Parlamentul nu îşi găseşte în interiorul clasei politice apărători vocali care să susţină cu fermitate cauza menţinerii numărului actual de parlamentari şi a structurii bicamerale. Şi totuşi, Legislativul actual merită - cu toate bunele şi relele arhicunoscute - o considerare mai echilibrată atât din perspectiva instituţiei în sine cât şi din cea a cetăţeanului pe care îl reprezintă, notează raportul.

Astfel, Fundaţia Friedrich Ebert a supus atenţiei publice şapte argumente pentru păstrarea modelului bicameral şi pentru menţinerea numărului de parlamentari.

"Sperăm ca demersul nostru să contribuie la dezbaterea publică şi să conducă la o clarificare a argumentelor pentru o opţiune sau alta", spune sursa citată, care arată că 85 la sută din populaţia UE trăieşte în state cu Parlament bicameral.

Un prim argument este că mărimea populaţiei contează atât pentru numărul de parlamentari, cât şi pentru modul de organizare a Legislativului. Un calcul simplu arată că 85 la sută din populaţia Uniunii Europene trăieşte în state cu Parlament bicameral. Acest procent se explică foarte uşor prin faptul că majoritatea covârşitoare a statelor unde Legislativul are o singură Cameră sunt ţări cu o populaţie mică sau foarte mică, de genul Republicii Malta (0,4 milioane locuitori) sau al Ţărilor Baltice (între 1,3 - 3,5 milioane). De fapt, nouă dintre cele 14 state cu Parlament unicameral au o populaţie în jurul cifrei de cinci milioane de locuitori.

Aceste cifre contrastează clar cu grupul ţărilor cu sistem bicameral, între care se regăseşte şi România, arată raportul citat.

Dintre 13 state ale Uniunii Europene, nu mai puţin de zece au o populaţie mai mare de zece milioane de locuitori. Astfel, afirmaţia că ar exista un fel de punct natural pentru introducerea sistemelor bicamerale începând cu zece milioane de locuitori, se verifică empiric, menţionează documentul.

Cu cei aproape 22 de milioane de locuitori, România este al şaptelea stat în Uniunea Europeană după mărimea populaţiei. Primele şase state, dar şi statul imediat următor Olanda (16,5 milioane) au Parlament bicameral. România nu este aşadar o excepţie în acest grup, ci se înscrie perfect în regula generală, precizează Fundaţia.

Al doilea argument este acela că votul fiecărui cetăţean îşi pierde jumătate din valoarea lui actuală.

"Ceea ce nu se spune de către susţinătorii reducerii numărului de parlamentari şi al trecerii la unicameralism este că prin aceste măsuri nu pedepsim aleşii, ci pe noi înşine. Parlamentari mai puţini înseamnă colegii electorale mai mari, mai eterogene şi prin urmare mai puţin reprezentative", notează documentul.

Printre funcţiile ce îi revin Parlamentului într-o democraţie, funcţia de reprezentare joacă probabil cel mai important rol şi ar trebui, cel puţin teoretic, să ofere descrierea cea mai fidelă a acestei instituţii fundamentale într-o democraţie.

Atât numărul de parlamentari, cât şi structura internă a Parlamentului sunt astfel gândite de constituţionalişti încât să asigure un nivel de reprezentare optim pentru fiecare cetăţean. Rezultatul dorit, care ar trebui să garanteze calitatea democraţiei însăşi, este o legătură cât mai directă şi cât mai strânsă între cetăţeni şi reprezentaţii lor în forul legislativ, parlamentarii, explică fundaţia.

Aşa-numita normă de reprezentare variază însă de la un stat la altul, fiecărui parlamentar corespunzându-i un număr de cetăţeni în funcţie de populaţie şi de modul de organizare politico-administrativă a statului respectiv. Studiind iarăşi datele de la nivelul Uniunii Europene, fundaţia arată că se poate foarte uşor constata că norma de reprezentare creşte în general cu numărul populaţiei. Dacă reprezentarea cetăţenilor în forul Legislativ se face mai uşor şi mai fidel în statele mici, statele cu o populaţie mare compensează nevoia firească de reprezentare prin mărirea complexităţii sistemului Legislativ. Aşa se explică corelaţia dintre dimensiunea populaţiei şi tipul de Parlament - unicameral sau bicameral.

Mai mult, adoptarea unicameralismului înjumătăţeşte posibilităţile prin care un cetăţean îşi poate vedea reprezentate în Parlament interesele, prin pierderea automată a unui reprezentant direct în forul Legislativ. Trecerea la un sistem unicameral diluează astfel şi mai mult importanţa votului fiecărui alegător, pentru că alegătorul nu mai are două voturi de exprimat, unul pentru Camera Deputaţilor şi unul pentru Senat, ci doar unul singur. Legătura dintre ales şi alegător devine astfel şi mai dificilă, alegătorul fiind reprezentat în Parlament de o singură persoană, nu de două, aşa cum este în sistemul actual, explică fundaţia.

România nu are, ca în cazul altor state mari din UE, nivele de reprezentare intermediare pentru cetăţeni, aşa cum se întâmplă în statele federale (Belgia sau Germania), dar şi în state unitare, precum Olanda sau Polonia, care au unităţi administrative regionale ce dispun de propriile parlamente locale. Având în vedere că în România nu există încă foruri intermediare cu autoritate legislativă şi că Parlamentul naţional este unicul for cu atribuţii în acest sens, nivelul actual de reprezentare ar trebui privit de o manieră mai conservatoare.

"Şi aici raportarea la alte state europene ar putea servi drept clarificare. Simpla comparaţie după norma de reprezentare raportată la numărul total de parlamentari relevă că România (471 de parlamentari) se aseamănă foarte mult cu state cu sistem unicameral, ceea ce induce ideea că o eventuală trecere la unicameralism ar cere o creştere a numărului de parlamentari, nicidecum o reducere a lor la 300. Probabil că numărul ideal în acest caz pur ipotetic ar fi de aproximativ 416 parlamentari", arată sursa citată.

Un al treilea argument este renunţarea la controlul între instituţii. Controlul enunţat în sintagma "checks and balances" reprezintă un imperativ democratic, mai ales pentru felul în care relaţionează puterile statului între ele.

În România actuală, cu o clasă politică puţin responsabilizată şi o justiţie neperformantă, capacitatea de control reciproc este extrem de importantă pentru a descuraja derapajele şi pentru a proteja interesul public, spune raportul, care precizează însă că un Parlament mai mic şi compus dintr-o singură Cameră nu va putea să controleze efectiv şi eficient activitatea Guvernului şi nici nu va avea capacitatea de a stopa avalanşa de ordonanţe de urgenţă emise de Executiv.

În opinia fundaţiei, al patrulea argument este că România are nevoie de o legislaţie bună şi larg acceptată, nu de una rapidă.

"Partizanii introducerii unicameralismului şi ai reducerii numărului de parlamentari susţin că prin aceste măsuri se simplifică activitatea legislativă şi legile sunt mai rapid adoptate sau amendate", notează sursa citată.

În România, Executivul decide în şedinţa de Guvern şi ordonanţa de urgenţă emisă are aplicabilitate imediată.

"Nicăieri în lume nu se uzează de acest procedeu mai mult ca în România. Ciclul legislativ este redus la minim, rapiditatea este maximă. Cu toate acestea practica ne arată că legislaţia ca atare nu este bună. Legile trebuiesc amendate tot timpul, se creează instabilitate şi nesiguranţă legislativă, ceea ce se traduce în funcţionarea necorespunzătoare a administraţiei publice centrale şi locale. Realitatea ne spune că viteza nu garantează calitatea, de aceea poate ar fi mai indicat de privit în alte direcţii pentru a îmbunătăţi sistemul legislativ. Un lucru este clar: nu prin schimbarea modului de funcţionare a Parlamentului şi prin reducerea numărului de parlamentari se sporeşte eficienţa", consemnează raportul.

Potrivit acestuia, corupţia este mai degrabă o problemă a Guvernului, nu a Parlamentului. "Prin campania împotriva Parlamentului se acreditează ideea că Legislativul ar avea o problemă cu fenomenul corupţiei şi că prin reducerea numărului de parlamentari corupţia s-ar diminua. În primul rând, nu există nicio corelaţie statistică între forma Parlamentului şi/sau numărul de parlamentari, pe de o parte, şi nivelul corupţiei, pe de alta", arată fundaţia, în expunearea celui de al cincilea argument.

Potrivit documentului, corupţia ca fenomen priveşte mai degrabă Executivul, care are toate pârghiile guvernamentale şi astfel toate "oportunităţile" pentru a fi afectat de fenomen. Parlamentul nu are la îndemână decât controlul asupra bugetului, pe care îl votează în mod public şi transparent. Nu are însă drept de decizie asupra modului în care sunt cheltuiţi banii publici. "Dimpotrivă, problema este la Guvern şi la structurile adiacente. Lipsa transparenţei prin practica frecventă a secretizării contractelor şi prin manipularea procedurilor de achiziţii în folos personal este aici o sursă majoră de corupţie. Ceea ce Parlamentul poate face este să îşi extindă abilităţile de control asupra Guvernului prin constituirea de comisii de anchetă (...). Prin reducerea numărului de parlamentari această capacitate a Parlamentului este însă limitată şi îngrădită", se arată în documentul Fundaţiei.

Democraţia românească a fost mereu bicamerală, spune Fundaţia Friedrich Ebert România ca al şaselea argument.

"Cei care astăzi apără ideea reducerii numărului de parlamentari şi unicameralismul priveau până nu demult - şi poate că o fac în continuare - perioada interbelică precum o perioadă de aur a democraţiei româneşti. Însă această perioadă propice din istoria României moderne a fost una a bicameralismului la noi. Tradiţia parlamentară românească este prin excelenţă una bicamerală, în 2009 împlinindu-se 151 de ani de la înfiinţarea Corpului Ponderator, devenit ulterior Senat. Unicameralismul a fost introdus de regimul totalitar comunist. Constituţia din 1992 a marcat astfel reîntoarcerea la tradiţia autohtonă a bicameralismului, consfinţind renaşterea democraţiei recâştigate în revoluţia din 1989. O abdicare de la această tradiţie recuperată ar fi astăzi în totalitate de neînţeles", arată sursa citată.

Al şaptelea argument este instabilitatea politică din ţară care costă cetăţeanul mulţi bani, nu Parlamentul, fiind indicate constrângerile bugetare, cele trei schimbări de Guvern, două dintre ele în plină criză, care au afectat bugetul de stat "cel puţin la fel de mult ca factura necesară pentru parlamentari".

"Nimeni nu a calculat însă cât îi costă pe români schimbarea guvernului cu toată structura adiacentă din teritoriu. La acest cost ar trebui adăugată pierderea capacităţii administrative - pentru că fiecare schimbare de Guvern înseamnă că viitorul Guvern trebuie să ia totul de la capăt - şi îngreunarea bugetului cu plata drepturilor salariale pentru cei care îşi recâştigă în instanţă posturile din care au fost schimbaţi în mod abuziv", mai arată sursa citată.

(Material realizat de Lucia Efrim, mediafax@mediafax.ro)