FOCUS: Câştigătorul Cerbului de aur a cântat împreună cu Dida Drăgan imnul PNL

Câştigătorul din acest an al Cerbului de aur, Răzvan Crivaci, a cântat, în finalul ceremoniei de lansare a candidaţilor PNL la parlamentare de la Sala Polivalentă, alături de candidatul de Bucureşti Dida Drăgan şi un alt participant la Cerbul de aur Alin Văduva, imnul PNL "Sunt un om, sunt real".

Urmărește
291 afișări
Imaginea articolului FOCUS: Câştigătorul Cerbului de aur a cântat împreună cu Dida Drăgan imnul PNL

FOCUS: Câştigătorul Cerbului de aur a cântat împreună cu Dida Drăgan imnul PNL (Imagine: Mediafax Foto)

Liberalii s-au reunit la Sala Polivalentă din Bucureşti, luni, la prânz, pentru a-şi lansa, sub sloganul "Promovăm o Românie mândră şi prosperă!", candidaţii la alegerile parlamentare, într-o festivitate care a durat în jur de două ore. Peste 6.000 de liberali au venit să-şi susţină candidaţii, iar potrivit preşedintelui Călin Popescu Tăriceanu ar fi fost chiar 8.000 de participanţi, dacă ar fi fost luaţi în calcul cei care stăteau în picioare şi cei care se aflau la intrare în momentul în care a sosit el.

"Am auzit că astăzi (luni - n.r.) am fi 6.000 de persoane. Cred că suntem aproximativ 8.000 şi îmi doresc ca cei care sunt la intrare să fie lăsaţi să intre să poată participa la reuniunea noastră. De mult nu am mai văzut atâţia liberali într-o sală. Din '90, când am pus împreună bazele PNL. Văd în sală membri simpli ai PNL, primari, parlamentari, consilieri. Mă bucur că azi PNL a ajuns să fie o forţă politică de referinţă în România. Vă mulţumesc tuturor celor prezenţi aici pentru a le spune românilor că PNL promovează o Românie mândră şi prosperă!", a afirmat Tăriceanu.

Spectacolul a început în acordurile melodiei "We are the champions", urmată de intonarea imnului României, interpretat de Nicolae Furdui Iancu, şi el candidat PNL la alegerile din noiembrie.

În tribunele Sălii Polivalente au fost plasaţi liberalii din organizaţiile teritoriale, cea mai animată fiind organizaţia de Prahova care a adus bannere de susţinere a candidaţilor din acest judeţ.

Astfel, liberalii prahoveni au venit cu bannere pe care au inscripţionat mesajele: "Filiala Prahova împreună cu Teodor Meleşcanu!", "Filiala Prahova împreună cu Horia Toma!", dar şi bannere de susţinere pentru candidaţii Iulian Teodorescu, Graţiela Gavrilescu şi Ion Luchian.

Până la deschiderea ceremoniei de lansare a candidaţilor, atmosfera a fost întreţinută prin muzică, în boxe răsunând cântece precum "We are the Champions", imnul PNL "Sunt un om, sunt real", "Oda Bucuriei", dar şi melodii fără mesaje electorale precum "I love rock'n roll".

Evenimentul a fost moderat de coordonatorul politic al campaniei electorale a PNL, Bogdan Olteanu, care a asigurat şi ordinea în sală înainte de deschiderea ceremoniei, rugându-i pe însoţitorii candidaţilor să părăsească scena şi să se îndrepte spre locurile care le-au fost rezervate. "Aşezaţi-vă liniştiţi!", le-a spus Olteanu liberalilor din sală cu cinci minute înainte de începerea lansării.

"Maestre, muzica!", a mai spus Olteanu, după ce a cerut şi aplauze. În boxe s-a auzit "We are the champions", melodie pe care şi-a făcut intrarea pe culuoarul din mijlocul sălii, premierul Călin Popescu Tăriceanu.

Pe scena Sălii Polivalente au urcat, luni, în jur de 400 de candidaţi ai PNL la alegerile parlamentare, care au fost anunţaţi,pe regiuni de coordonatorul politici al campaniei electorale, Bogdan Olteanu. De la ceremonia PNL au lipsit mai mulţi candidaţi PNL validaţi, printre care Adriana Săftoiu, care, potrivit unor surse liberale, ar fi avut de terminat un contract, şi Florin Călinescu, care ar fi invocat faptul că trebuie să meargă la fiul său, în Anglia, la Universitate.

Cea mai spectaculoasă lansare de candidaţi a fost aceea a candidaţilor de la "secţiunea mitici", unde Olteanu i-a prezentat pe candidaţii de Bucureşti, pe cei de Ilfov, dar şi pe cei din colegiile din străinătate.

"Suntem bucureşteni şi suntem mândri de asta. Suntem sudişti, avem temperamentul fierbinte al Sudului. Ne spun mitici, miticii lui Caragiale. Da. Avem umor, ironie, ironie de sine, iubim viaţa şi ne iubim oraşul. Iar în acest an am arătat că vre, să fim reprezentaţi de bucureşteni de-ai noştri şi nu de oameni care încă nu au ajuns să ne cunoască şi să ne respecte. Azi, după patru luni primari bucreşteni, primar bucureşten la Primăria Generală, am curajul să spun că am ales bine. Candidaţii noştri din Bucureşti sunt bucureşteni şi sunt mândri de asta", a spus Olteanu.

El a menţionat că PNL face un "dar" românilor plecaţi din ţară, prezentându-i pe Petre Roman, Viorel Duca Senior şi Mariana Stoica drept candidaţi pentru colegiile din străinătate.

După prezentarea celor trei candidaţi, Olteanu a trecut la candidaţii pe Bucureşti: Crin Antonescu, Cătălin Micula, Bogdan Olteanu, Ludovic Orban, Dida Drăgan, Rareş Mănescu, Alin Avramescu, foştii candidaţi la primăriile de sector Cristian Banu, Teodora Bertzi, Andrei Pretrescu, Antonel Tănase şi Dragoş Dincă, trecând fără pauză la candidaţii pentru colegiile din Ilfov, printre care Marian Petrache, Gabriel Zamfir şi culminând cu preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, anunţ care a stârnit aplauzele publicului liberal.

În finalul ceremoniei, liberalul Bogdan Olteanu a anunţat ultima surpriză pregătită publicului, după intonarea imnului României de către candidatul Nicolae Furdui Iancu.

"Doamnelor şi domnilor, acum ultima surpriză de astăzi. Câştigătorii merită un câştigător. Astăzi imnul liberalilor este cântat de o echipă surpriză formată din trei mari artişti şi din trei liberali. Îl invit pe Răzvan Crivaci, câştigătorul Cerbului de aur, Alin Văduva - laureat la Cerbul de aur şi pe Dida", a anunţat Bogdan Olteanu.

Dida Drăgan l-a condus de mână pe liderul PNL, Călin Popescu Tăriceanu, spre marginea scenei, unde s-au adunat toţi candidaţii pentru a cânta imnul liberalilor "Sunt un om, sunt real".

La final, după ce a făcut un tur al sălii salutând liberalii din jur şi dând autografe, Tăriceanu a plecat de la Sala Polivalentă împreună cu Ludovic Orban, pe care l-a întâlnit pe hol şi l-a rugat să îl însoţescă.

(Material realizat de Nicoleta Nicolae, nicoleta.nicolae@mediafax.ro)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici