- Home
- Main Story
- BUCUREŞTI, (25.03.2010, 17:40)
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
FOCUS: Cursul de schimb va fi stabil în următoarea lună, însă nu este exclus să scadă sub 4 lei/euro
Unii analişti economici anticipează pentru următoarea lună un curs stabil, în jurul nivelului de 4,1 lei/euro, în timp ce alţi consideră că există presiuni în sensul aprecierii monedei naţionale şi nu exclud scăderea ratei de schimb sub pragul de 4 lei/euro.
Urmărește
50 afișări
FOCUS: Cursul de schimb va fi stabil în următoarea lună, însă nu este exclus să scadă sub 4 lei/euro (Imagine: Viorel Dudau/Mediafax Foto)
Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank România, şi Nicolaie Chidesciuc, economistul-şef al ING Bank România, consideră că evoluţia cursului de schimb va fi relativ constantă în următoarea lună, în jurul nivelului de 4,1 lei/euro, dar au opinii diferite legate de evoluţia ratei de schimb după acest orizont de timp.
Dumitru a explicat că aprecierea leului de la începutul anului şi până în prezent s-a produs pe un fond de îmbunătăţire a sentimentului investitorilor pe pieţele internaţionale, inclusiv din Europa Centrală şi de Est, chiar dacă dobânzile în piaţa monetară din România au scăzut substanţial.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu rămâne Premierul României
-
Cum a ajuns Crin Antonescu să fie candidatul comun al partidelor proeuropene la Preşedinţie
-
Crin Antonescu, despre eventuala preluare de către Bolojan a preşedinţiei interimare: Nu ar fi rău
-
Germania investighează breşele de securitate după tragedia de vineri
"Cursul va stagna în următoarea lună, în jurul nivelului de 4,1 lei/euro. Variaţii de 1-2% nu au nicio relevanţă", consideră economistul Raiffeisen Bank.
El consideră că fundamentele economice ale leului sunt în acest moment mult mai bune decât la începutul anului 2009, în primul rând întrucât corelaţia productivitate-salarii şi indicatorii de vulnerabilitate externă s-au îmbunătăţit substanţial.
Dumitru atrage însă atenţia că, chiar dacă din punct de vedere fundamental leul are potenţial de apreciere, o apreciere rapidă şi prea puternică nu este de dorit, în condiţiile în care motorul care trage economia din recesiune este exportul.
"Cursul va scădea sub 4 lei/euro în ultimul trimestru din acest an. Dacă va coborî mai repede sub acest prag, nu cred că se va menţine acolo", a afirmat economistul-şef al Raiffeisen Bank Romania.
Şi Chidesciuc consideră că o stabilizare a cursului sub nivelul de 4 lei/euro ar putea avea efecte negative asupra economiei.
El crede că atingerea unei cotaţii de 4 lei/euro este posibilă, însă doar pentru o perioadă scurtă, şi anticipează că ulterior va urma o corecţie, respectiv o uşoară tendinţă de depreciere în următoarele 3-6 luni.
"Motivele pentru corecţie sunt multiple, dar în primul rând este vorba despre posibila opoziţie manifestată de BNR ca urmare a faptului că economia României nu şi-a revenit. Apoi, multe bănci centrale ar putea anunţa măsuri de retragre a lichidităţii de pe piaţă, ceea ce ar reduce avantajul leului şi ar pune presiune în sensul deprecierii monedei naţionale", a explicat Chidesciuc.
Totodată, el a precizat că dacă problemele din Grecia şi zona euro persistă, atunci leul şi alte monede din regiune ar putea avea de suferit.
De asemenea, economistul-şef al BRD, Florian Libocor, consideră că atingerea unui curs de 4 lei/euro este posibilă, dar că va fi urmat de un recul.
"Atingerea unei parităţi de 4 lei/euro este posibilă şi poate fi chiar consolidată în măsura în care aprecierea leului va fi corelată cu economia. Probabil acest lucru se va materializa în următoarele 30-60 de zile, însă cred că va fi urmat de un recul. Oricum, acest fapt nu ar trebui să amplifice aşteptările privind evoluţia ulterioară a cursului", consideră economistul-şef al BRD.
Şi economistul-şef al BCR, Lucian Anghel, a afirmat că nivelul ratei de schimb valutar va coborî sub 4 lei/euro, dar "cu cât se va întâmpla mai târziu, cu atât mai bine".
"Sper ca leul să nu coboare într-o lună sub 4 lei/euro, deşi presiunile de apreciere sunt mari, mai ales în perioada Sărbătorilor de Paşte", a spus Anghel.
El consideră că presiuni în sensul aprecierii leului vor exista în perioada următoare, dar a menţionat că este foarte important de văzut cum va utiliza banca centrală regimul de flotare controlată a cursului.
Anghel a arătat că BNR dispune de mai multe pârghii pentru oprirea unei deprecieri a leului decât pentru stoparea aprecierii monedei, în condiţiile în care rezervele valutare sunt excesive.
"Este posibil ca BNR să aibă intervenţii, verbale sau de orice alte tip, doar că la un moment dat există o limită. (...) Banca centrală ar putea interveni prin cumpărarea de euro, ceea ce ar însemna majorarea rezervelor internaţionale. Acest lucru ar putea însemna însă, pe de o parte, un buffer pentru plata fondurilor luate de la FMI", a încheiat economistul-şef al BCR.
Cursul de referinţă anunţat de BNR a coborât, joi, pentru a treia şedinţă consecutiv, ajungând la un nou minim al ultimului an şi două luni, de 4,0653 lei/euro, deşi leul şi-a temperat aprecierea.
Moneda naţională s-a apreciat semnificativ în ultimele trei şedinţe, ca urmare a vânzărilor de valută. Astfel, cursul BNR a coborât în ultimele trei şedinţe sub nivelul de 4,08 lei/euro, care nu a mai fost atins din ianuarie 2009.
(Material realizat de Alexandra Chelu, alexandra.chelu@mediafax.ro)
Citește pe alephnews.ro: Ciprian Șerban, de la PSD, este șeful Camerei Deputaților. Ilie Bolojan, de la PNL, a fost votat Președinte al Senatului
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
El este Alexandru, tânărul de 26 de ani mort în accident, fără să aibă vreo vină! Iubita lui e în stare gravă
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 14:53
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1034. Zelenski cere diplomaţilor să modeleze opinia publică din străinătate cu privire la aderarea Ucrainei la NATO / Trump aşteaptă o întâlnire cu Putin pentru a încheia războiul / Un cetăţean australian care lupta pentru Ucraina ar fi fost capturat de armata rusă
-
astăzi, 14:52
Propunerea PSD pentru Ministerul Justiţiei a fost aprobată de parlamentari