FOCUS: "Haiducii" lui Piţurcă merg la Euro-2008

Căpitanul Cristian Chivu şi "briliantul" Adrian Mutu vor "dansa" din nou la balul european, competiţia majoră care le-a prilejuit şi debutul oficial în naţionala României. Pentru mulţi dintre coechipierii celor doi, Campionatul European din Austria şi Elveţia va fi primul turneu final din carieră, doar ei doi, portarul Bogdan Lobonţ, fundaşul Cosmin Contra şi mijlocaşii Florentin Petre şi Dorinel Munteanu, ultimul devenit între timp şi antrenor, fiind în lot şi la Euro-2000, ultima competiţie oficială la care a participat reprezentativa României.

După trei calificări ratate, la Cupele Mondiale din 2002 şi 2006, între care s-a intercalat cea la Euro-2004, generaţia celor doi a ajuns să fie considerată una "second hand". Deoarece nu reuşea să se ridice la nivelul stabilit de predecesorii lor, conduşi de pe bancă de Anghel Iordănescu şi din teren de "regele" Gheorghe Hagi., care în 1994 au ajuns până în sferturile CM, fiind opriţi din drumul spre semifinala cu Brazilia de Suedia.

Mutu şi Chivu, jucători exponenţiali pentru actuala generaţie de "tricolori", au fost "aruncaţi" în luptele internaţionale chiar la un campionat european, în Belgia şi Olanda. Au avut atunci posibilitatea de a creşte într-o lună cât alţii în ani de zile, stând pe lângă Hagi, Gică Popescu, Dan Petrescu, Dorinel Munteanu şi lângă ceilalţi "băieţi de aur" ai României. Poate de aceea au şi devenit exponenţii "noii generaţii", deoarece au fost liantul între ce a fost şi ce urma să vină.

Numai că naţionala "lor" a dat apoi rateu după rateu, împinsă, pe alocuri, în "păcat" şi de mult invocatul ghinion, şi de arbitri, şi de propriile erori din teren şi din afara lui.

La scurt timp după Euro-2000, la care naţionala României s-a prezentat sub comanda lui Emeric Ienei, au debutat preliminariile Cupei Mondiale din 2002.

"Tricolorii" au avut ca adversari în grupa a opta de calificare Italia, Ungaria, Georgia şi Lituania. Italia, o forţă mondială şi atunci, şi acum, era de departe favorita grupei. Aşa că României îi rămânea să lupte pentru locul 2, care asigura prezenţa la barajul pentru calificare. Preliminariile s-au jucat sub comanda unui nou antrenor, Ladislau Boloni. Al treilea într-un an de zile, după Victor Piţurcă, demis de FRF după finalul preliminariilor pentru Euro-2000, deşi calificase echipa fără înfrângere, dar intrase în conflict cu liderii Generaţiei de Aur – Hagi, Petrescu şi Popescu -, şi Emerich Ienei, care a condus echipa la turneul final european din Belgia şi Olanda.

În grupa 8 a preliminariilor, România a înregistrat 5 victorii, o remiză şi 2 înfrângeri, ambele în faţa Italiei, care a încheiat grupa pe primul loc. După victorii cu Ungaria şi Lituania, "tricolorii" au obţinut 4 puncte în faţa Georgiei, suficient însă pentru a obţine locul 2, pentru baraj.

Sorţii au scos în calea României Slovenia, după o nouă schimbare de antrenor. Boloni, plecat în Portugalia, la Sporting Lisabona, fusese înlocuit, cu două meciuri înainte de finalul preliminariilor, cu "lupul" tânăr Gheorghe Hagi, aflat la debutul în noua meserie.

Calificarea s-a ratat după o dublă dramatică, în care România a pierdut cu scorul de 1-2 la Ljubljana şi a obţinut doar un egal, 1-1, la Bucureşti, pe Stadionul Steaua. Stadion unde lacrimile lui Contra, imagine vie a durerii la final de joc, şi ale altor "tricolori" s-au contopit cu ploaia şi nămolul din care nimeni nu credea atunci că se va ieşi atât de greu.

Hagi a plecat şi el de la naţională, după un debut ratat în antrenorat, care îl marchează şi acum, când are în palmares o Cupă a Turciei cu Galatasaray şi o calificare în grupele Ligii Campionilor cu Steaua, dar şi cinci demisii de la toate cele cinci echipe pe care le-a pregătit.

FRF l-a readus apoi la prima reprezentativă pe Anghel Iordănescu, artizan al celor mai bune rezultate obţinute de România. Numai că generalul nu a reuşit nici el să le "sufle" aur în vene "noilor" tricolori. Iar cu el la cârmă, România a ratat o calificare şi... trei sferturi. Dovadă că un antrenor poate fi mare doar atunci când este ajutat şi de echipă.

Preliminariile pentru Euro-2004 au fost un nou eşec pentru tinerii care, se presupunea, ar fi trebuit să arate că necalificarea la CM-2002 a fost o întâmplare nefericită şi, poate, inerentă în cazul schimbărilor de generaţii.

În grupa a 2-a de calificare, România a întâlnit Danemarca, Norvegia, Bosnia-Herţegovina şi Luxemburg. Ca şi cum lupta pentru afirmare nu era suficient de grea, supranumita naţională a lui Mutu şi Chivu a trebuit să dea piept şi cu greşelile mai mult sau mai puţin omeneşti ale arbitrilor. Sau cu nisipurile mişcătoare ale stadioanelor patriei. Cu patru victorii, două egaluri şi două înfrângeri, România a picat examenul european prima sub linia admişilor, cu 14 puncte, la egalitate cu Norvegia, dar dezavantajată de rezultatele directe: înfrângere cu 0-1 la Bucureşti, în aceeaşi mocirlă din Ghencea, în care ratase calificarea la CM-2002, şi 1-1 la Oslo.

"Gropar" i-a fost atunci arbitrul slovac Lubos Michel, care a văzut un henţ comis în careu de Chivu, deşi mâna care a atins mingea îi aparţinea norvegianului John Carew. Scorul era 1-0 pentru România, după un gol înscris de Ionel Ganea, iar Ole Gunnar Solskjaer nu a ratat şansa şi a făcut 1-1, din penalti.

Acest semieşec coroborat cu singurul punct obţinut în faţa Danemarcei au "aruncat" România sub linia "admişilor" şi pe buza prăpastiei. Numai că pentru a ajunge acolo, băieţii lui Iordănescu au traversat "deşertul" de pe Stadionul Naţional, la meciul pierdut cu 2-5 în faţa Danemarcei, pe un teren nisipos pe care Gravesen a devenit fotbalist învingându-l pe Lobonţ cu un şut de la jumătatea terenului. "Brânciul" final către marginea hăului a fost dat "tricolorilor" de un mare arbitru internaţional al momentului: elveţianul Urs Meier. Care la meciul retur cu Danemarca, de la Copenhaga, scor 2-2, după un gol al lui Laursen înscris în minutul 90+5, a lăsat impresia că ar fi prelungit jocul până când românii ar fi cedat şi ar fi introdus mingea în propria poartă pentru a grăbi finalul. S-a spus atunci, pe lângă miile de mesaje de ameninţare şi "de bine" trimise elveţianului de suporterii români, ba că arbitrul poate prelungi meciul cât consideră de cuviinţă, ba că Dorinel Munteanu, ultimul mohican din Generaţia de Aur şi cel mai afectat jucător la finalul partidei, ar fi putut să ţină de minge în loc să o "arunce" în careu la cornerul avut de România chiar înainte de egalare. Mulţi de "dacă" şi o singură concluzie: România rata pentru a doua oară consecutiv calificarea la un turneu final.

După ce au privit la televizor Euro-2004, ai cărui lauri au fost adunaţi de Grecia, românii şi-a suflecat mânecile şi au pornit din nou la luptă. Miza: mult promisa calificare la CM-2006, din Germania. Adversari: Olanda, Cehia, Finlanda, Macedonia, Armenia şi Andorra. Deznodământ: o nouă calificare ratată "la mustaţă", tot primii sub linie, după Olanda, care a depăşit net România, impunându-se cu 2-0 în ambele manşe, şi Cehia, în faţa căreia "tricolorii" au cedat cu 0-1 la Praga, dar pe care au "răpus-o" la Constanţa, cu scorul de 2-0. Cheia ratării calificării a stat însă în altă parte, la un meci cu Armenia, în deplasare, încheiat cu un ruşinos 1-1, la 17 noiembrie 2004. Rezultat care le-a adus "tricolorilor" supranumele de "generaţie second-had" şi care a atras după sine debarcarea lui Iordănescu.

Tot atunci a început o nouă "eră" Piţurcă. Una glacială, prin prisma firii tehnicianului, dar prolifică la nivelul rezultatelor. Victor Piţurcă a readus disciplina în rândurile "tricolorilor". Episoadele gen "Flora", din Craiova, au dispărut. O nouă ordine s-a instaurat la naţională, iar rezultatul a fost victoria cu Cehia. Una tardivă, de palmares, dar care s-a constituit într-un "moment zero" pentru "tricolori".

Piţurcă nu a reuşit minunea de a califica naţionala la CM, după ce o preluase în pragul colapsului, fără Mutu, suspendat pentru consum de cocaină, cu un Chivu mai mult accidentat, fără o busolă care să-i indice corect drumul spre un turneu final.

Totuşi, Victor Piţurcă a reuşit să se impună la naţională, la fel cum făcuse şi la reprezentativa de tineret, pe care a condus-o la CE Under-21, în 1998, dar şi cu câţiva ani mai târziu, când calificase reprezentativa României la Euro-2000, după ce linia de clasament a preliminariilor arăta 7 victorii, 3 remize şi nicio înfrângere. Întâmplător sau nu, fostul atacant de la Steaua, FC Olt şi Universitatea Craiova este artizanul ultimelor două calificări ale primei reprezentative la un turneu final: cea de la Euro-2000, din Belgia şi Olanda, şi cea obţinută miercuri, matematic, cu două etape înainte de finalul grupei G a preliminariilor, la Euro-2008.

România s-a calificat, practic, la turneul final din Austria şi Elveţia având, ca şi în urmă cu opt ani, doar victorii (8) şi remize (2). Cu 26 de puncte, "tricolorii" sunt lideri în grupă, având trei mai multe ca Olanda, cu care au remizat la Rotterdam (0-0) şi pe care au învins-o la Constanţa (1-0), şi 7 în faţa Bulgariei (locul 3), într-un moment în care în joc mai sunt şase puncte.

Vântul care le-a brăzdat feţele "tricolorilor" la Constanţa pare mai puţin tăios după această calificare. El a umflat pânzele corabiei tricolore, pe care a împins-o, şi cu ajutor albanez, spre portul Euro-2008. Naţionala Albaniei a ţinut piept Bulgariei, cu care a remizat a doua oară în aceste preliminarii, scor 1-1, permiţând României să abordeze fără griji ultimele două meciuri din grupa G.

România mai are de jucat cu Bulgaria, la Sofia, în 17 noiembrie, când, deşi nimeni nu o recunoaşte, se aşteaptă o revanşă după acel 2-2 din meciul tur de la Constanţa, şi cu Albania, la 21 noiembrie, probabil pe Stadionul Steaua. Tocmai unde a început declinul se va consfinţi calificarea. Iar Piţurcă şi "haiducii" lui nu vor să piardă niciun meci în 2007. Nu după ce au transpirat şapte ani pentru această calificare.

(Material de Narcisa Tomulescu, narcisa.tomulescu@mediafax.ro)