FOCUS: "Kings on Ice" - prea puţin loc pentru graţie şi artă, prea mult pentru circ

Violonistul Edvin Marton a prezentat, joi seara, la Sala Polivalentă din Bucureşti, alături de patinatorii Evgheni Pluşenko şi Surya Bonaly, un nou spectacol "Kings on Ice" în care talentul patinatorilor olimpici a fost umbrit de senzaţia de comercial mult prea evidentă.

Urmărește
159 afișări
Imaginea articolului FOCUS: "Kings on Ice" - prea puţin loc pentru graţie şi artă, prea mult pentru circ

Violonistul Edvin Marton (imagine: Mediafax Foto)

Spectacolul a început la puţin timp după ora anunţată, când pe scenă a urcat orchestra care, pe parcursul serii, i-a acompaniat pe artişti. După un intro de circa un minut, în faţa a aproximativ 3.500 de spectatori şi-a făcut apariţia una dintre vedetele serii, Edvin Marton. Îmbrăcat într-un costum alb şi cămaşă în aceeaşi culoare, dar cu bascheţi şi cravată roşie, violonistul şi-a salutat publicul şi i-a îndemnat pe spectatori să-l acompanieze cu aplauze încă de la prima piesă a serii, executată pe vioara Stradivarius.

În timp ce el evolua pe scenă, în arena de la Sala Polivalentă au intrat trei perechi de patinatori care au "încălzit gheaţa" pentru campionul olimpic Evgheni Pluşenko, care i-a urmat în programul spectacolului. Acesta s-a lansat într-un exerciţiu de măiestrie care, chiar dacă gheaţa nu i-a oferit cele mai bune condiţii, i-a entuziasmat pe spectatori, de la care a strâns numeroase reprise de aplauze, pentru aproape fiecare figură executată.

Următorul moment în spectacol a fost unul pus în scenă de o echipă de 17 patinatori, care însă nu au reuşit să strălucească în execuţie, dansul lor fiind unul mai degrabă simplu şi schematic, ce păstra prea puţin din eleganţa proprie patinajului artistic.

Calitatea îndoielnică a show-ului per ansamblu a început să se facă simţită atunci când ritmurile de factură clasică au fost înlocuite cu altele orientale - devenite o tradiţie în aceste spectacole -, pe care au evoluat câteva patinatoare îmbrăcate în costume fosforescente, în culori ţipătoare.

Desigur, pe scenă a urmat şi celălalt star al serii, patinatoarea Surya Bonaly, acum în vârstă de 35 de ani, al cărei moment a amintit, însă, prea puţin de evoluţiile strălucitoare din competiţiile de altădată.

De asemenea, pe scenă a mai urcat şi cântăreţul rus Dima Bilan, care anul acesta concurează din nou la Eurovision, susţinut fiind de Marton şi Pluşenko. Acesta a interpretat două piese, cea cu care a participat la concursul din 2006 ("Never let you go") şi cea pe care o va interpreta anul acesta ("Believe"), al cărei videoclip e realizat împreună cu violonistul Edvin Marton şi cu patinatorul Evgheni Pluşenko.

După cum a demonstrat şi cu alte ocazii, în celelalte două spectacole susţinute la Bucureşti, Edvin Marton este înzestrat din plin cu veleităţi ce-i permit să transforme o bijuterie a muzicii clasice într-o secvenţă muzicală exagerat remixată pe sintetizatoare, unde vioara Stradivarius – chiar şi conectată la amplificatoare – nu-şi are locul. Desigur, nici joi seara Marton nu s-a dezminţit, preschimbând partituri sacre ale muzicii clasice în beat-uri de neîncadrat în niciun gen muzical cu pretenţii.

"Sunteţi pregătiţi pentru virtuozitate?", şi-a întrebat el publicul, prezentând apoi piesa "Crazy Violins", de pe albumul "Stradivarius", care a fost însoţită de un dans executat de o suită de patinatori îmbrăcaţi în cowboy, zugrăvind astfel o imagine destul explicită a ceea ce Marton consideră a fi măiestrie artistică.

Spectacolul a continuat apoi în aceeaşi notă de ieftin, din show nelipsind îngrediente "de succes", precum muzica latino sau acrobaţiile redundante. Deşi prestaţia celor de pe scenă nu a fost tocmai extraordinară, publicul a părut mulţumit de ceea ce a văzut şi/sau auzit.

Încă un spectacol din seria "Kings on Ice" va mai avea loc şi vineri. Pentru cele două show-uri de la Sala Polivalentă, al căror cost de producţie este estimat la peste 350.000 de euro, organizatorii au montat special gheaţă, instalarea patinoarului durând trei zile, iar dezgheţarea şi demontarea acestuia, urmând să dureze alte două.

Patinatorul medaliat olimpic Evgheni Pluşenko şi violonistul Evdin Marton au mai susţinut împreună două reprezentaţii la Bucureşti, în februarie, anul trecut. De asemenea, în 2006, Marton a mai susţinut un spectacol în România, intitulat "Stradivarius Concert Show".

Patinatoarea franceză Surya Bonaly, în vârstă de 35 de ani, are în palmares, la amatori, şase titluri de campioană europeană, nouă titluri de campioană a Franţei şi a fost de trei ori vicecampioană mondială. Bonaly a participat la trei ediţii ale Jocurilor Olimpice, cea mai bună poziţie ocupată fiind locul al patrulea la Lillehammer, în 1994.

(Material realizat de Cristina Mazilu, cristina.mazilu@mediafax.ro)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici