FOCUS: Mulţescu, al patrulea antrenor care pleacă de la Dinamo în sezonul 2007/2008

Tehnicianul Gheorghe Mulţescu, care a anunţat, luni, rezilierea contractului cu Dinamo, este al patrulea antrenor schimbat la echipa "alb-roşie" în acest sezon al Ligii I, după Mircea Rednic, Walter Zenga şi Cornel Ţălnar.

Urmărește
29 afișări
Imaginea articolului FOCUS: Mulţescu, al patrulea antrenor care pleacă de la Dinamo în sezonul 2007/2008

FOCUS: Mulţescu, al patrulea antrenor care pleacă de la Dinamo în sezonul 2007/2008 (Imagine: Mediafax Foto)

Dinamo a început sezonul cu Mircea Rednic pe bancă, însă la 1 septembrie 2007 acesta a renunţat la funcţia de antrenor principal, după ce a câştigat al 18-lea titlu din istorie al "alb-roşilor" şi condus echipa în primăvara europeană după o pauză de 17 ani, ambele performanţe fiind realizate în prima jumătate a anului trecut.

Apoi a venit italianul Walter Zenga, care a stat 80 de zile şi şi-a reziliat contractul fără nicio pretenţie financiară. Sub conducerea sa, dinamoviştii au ratat calificarea în grupele Cupei UEFA. Zenga a lăsat pe Dinamo pe locul 7 în campionat, după ce a pierdut derbiurile cu Rapid şi Steaua.

Din 25 noiembrie 2007, Cornel Ţălnar a fost numit antrenor interimar la Dinamo, ajutat de Cornel Dinu, actualul administrator delegat al grupării din Şoseaua Ştefan cel Mare. Ţălnar i-a condus pe dinamovişti din etapa a XVII-a până în etapa a XXII-a, obţinând patru victoriii şi înregistrând un eşec.

În 3 martie, conducătorii dinamovişti decid numirea lui Mulţescu ca antrenor principal, cu Ţălnar secund, măsură ce avea ca scop, conform preşedintelui Nicolae Badea, "o întărire a băncii tehnice".

Însă Mulţescu nu a rezistat pe bancă nici măcar o lună, el anunţând, luni, că, de comun acord cu oficialii dinamovişti, şi-a reziliat contractul.

Gheorghe Mulţescu lasă echipa pe locul 4, după ce atunci când a preluat-o era pe 6, şi rămâne cu satisfacţia că a înregistrat un singur eşec în scurtul său mandat: scor 1-2, cu liderul CFR Cluj, alături de alte două remize şi două victorii.

(Material realizat de Luminita Turcu, luminita.turcu@mediafax.ro)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici