FOCUS: PDL: O victorie amară ca o înfrângere

Victoria PDL la Bucureşti a fost receptată cu entuziasm reţinut de către liderii democrat-liberali, ei urmând să îşi redefinească strategiile de campanie, din cauza loviturilor electorale pe care le-au receptat în plin de la contracandidaţi.

Urmărește
15 afișări
Imaginea articolului FOCUS: PDL: O victorie amară ca o înfrângere

FOCUS: PDL: O victorie amară ca o înfrângere (Imagine: Mediafax Foto)

Primul om care a intrat pe poarta sediului de campanie al PDL, din Aleea Modrogan nr. 22, la ora 6.00 dimineaţa, a fost chiar Blaga. Salutat de portar, candidatul PDL le-a stabilit membrilor echipei sale de campanie principalele sarcini electorale pentru ziua alegerilor.

Coordonator al campaniei naţionale a PDL, Blaga a discutat prin sistemul de videoconferinţă cu toţi liderii de partid din ţară, după care a plecat din sediul de campanie, pentru a vota.

După ce s-a întors de la vot, candidatul PDL s-a întâlnit cu alţi câţiva lideri ai formaţiunii, printre care Adriean Videanu şi Liviu Negoiţă, cu care a analizat problema prezenţei la vot a electoratului în Bucureşti, dar şi în ţară.

După aproximativ o oră, Blaga a plecat din sediul de campanie, către filialele de sector ale PDL, unde făcut un tur al secţiilor de votare din Capitală, împreună cu reprezentanţii partidului.

După ce s-a întors, Blaga a opinat că, în ciuda vremii care se anunţa a fi ploioasă, există posibilitatea ca prezenţa la vot să fie chiar mai ridicată decât cea înregistrată la alegerile similare din anul 2004.

Candidatul PDL a mai rămas câteva zeci de minute în sediul de campanie, după care a plecat din nou, pentru a se întâlni cu reprezentanţii partidului din filialele de sector.

Între timp, democrat-liberalii au început să afle primele rezultate ale sondajelor. "Blaga e peste Oprescu, are 5% mai mult", se aude.

Rezultatele par a fi confirmate de relaxarea pe care o afişează Blaga. Candidatul PDL revine în sediul de campanie direct în sala unde aştepta presa. "Apă, cafea aveţi? Mâncarea a venit?", întreabă el.

"Vine acuma şi mâncarea", apare imediat şi răspunsul, din partea unei angajate "de la partid", care aduce câteva stive de sandvişuri, cumpărate de la o firmă de profil.

Relaxat, Blaga răspunde tirului întrebărilor puse de ziariştii convinşi de rezultatele neoficiale ale sondajelor că el este viitorul primar general.

În sala presei vine şi Adriean Videanu. Este întrebat dacă la petrecerea de luni, la care îşi va serba ziua de naştere, va veni şi preşedintele Băsescu. Nu răspunde, dar se pare că preşedintele nu va veni la petrecerea la care vor participa zeci de PDL-işti.

Apare şi Liviu Negoiţă. El, însă, nu rămâne în sala presei. Nu pare foarte vesel. În Sectorul 3, al cărui primar este, prezenţa la vot este cea mai mică din Bucureşti, ceea ce înseamnă că, deşi el personal va câştiga un nou mandat la Primăria Sectorului 3, şi Blaga, şi PDL-ul vor avea procente mai scăzute decât aşteptările. E nevoie de efort, pentru a mobiliza oamenii la vot.

Vine şi Theodor Stolojan, care urcă direct în biroul lui Blaga.

Liderii PDL urcă "la etaj", în sala unde se află biroul candidatului la Primăria Capitalei.

După ce pleacă Blaga, în sala presei sunt aduse câteva platouri cu mâncare pentru ziariştii acreditaţi la PDL, care aşteptau încă de dimineaţă să discute cu liderul democrat-liberal.

Oferta a fost diversă: roşii umplute cu ciuperci şi maioneză, salam babic tare, taiat în felii mici, subţiri, ovale şi picante, rulouri de şuncă, ciupercuţe marinate, icre de peşte cu pătrunjel, cremă de branză cu mărar şi castravete, felioare subţiri de portocală cu pateu de pui şi ridichi , varză călită. Cei care se ghiftuiseră cu sandvişuri se uitau cumva cu regret la farfuriile pline ochi cu delicatese.

Capitolul băuturi a fost, însă, ceva mai slab reprezentat decât cel culinar: doar cafea şi apă minerală „Lithinia”, auto-intitulată "apa vieţii, apa dragostei şi tinereţii".

Apropierea orei de difuzare a sondajelor de opinie a generat, însă, confuzie nu numai printre jurnalişti, ci chiar printre democrat-liberali.

"Nu iese sectorul 3 la vot. E prezenţa cea mai proastă la Negoiţă, din tot Bucureştiul. Nu mai suntem siguri cât avem în faţa PSD-ului şi a lui Oprescu", susţin liderii PDL.

Printre ziarişti încep să circule zvonuri care contrazic primele informaţii, apărute tot "pe surse": Oprescu ar începe să recupereze distanţa faţă de Blaga, iar cei care se întorc din mini-vacanţa de week-end fac parte din electoratul lui Băsescu, decişi să îl voteze pe Oprescu, nu pe Blaga, deci candidatul PDL pierde teren.

Se pare, totuşi, că avansul lui Blaga este fie foarte mic, fie, de fapt, o egalitate cu Oprescu. Mai mult decât atât, rezultatele candidaţilor PDL la sectoare se pare că sunt mult sub aşteptări.

Apar primele feţe îngrijorate prin sediul de campanie.

Tot mai mulţi lideri PDL îşi fac apariţia la sediul de campanie. În biroul lui Blaga nu se mai poate răsufla: e înghesuiala şi e cald.

Cu câteva minute înainte de prezentarea primelor rezultate ale alegerilor locale, în sala din sediul de campanie al PDL s-au strâns, pe lângă toţi candidaţii formaţiunii la sectoarele capitalei, Vasile Blaga, candidatul la Primăria generală, Liviu Negoiţă, Theodor Stolojan, Valeriu Stoica, Cristian Boureanu, Anca Boagiu, Elena Udrea.

După prezentarea rezultatelor exit-poll-urilor, şeful de campanie al lui Vasile Blaga, Liviu Negoiţă, a exclamat: "Pe ansamblu am câştigat alegerile, Vasile!", iar toţi cei prezenţi la prezidiu au început să strige „Victorie!”, Victorie”.

Pe rând, liderii partidului i-au felicitat pe Sebastian Bodu, Radu Silaghi, Răzvan Murgeanu şi Cristian Poteraş pentru rezultatele care i-au propulsat în turul doi.

Cuvintele lor entuziaste nu au exprimat, însă, ceea ce simţeau. Victoria "la mustaţă" a lui Blaga nu pare a fi suficientă pentru forţa politică pe care PDL dorea să o dovedească. Liderii partidului au în faţă multe zile de analiză dură, în care să găsească eventuali vinovaţi pentru eşecurile identificate.

Victoria de duminică pare a fi amară ca o înfrângere pentru PDL.

(Serviciul FOTO al agenţiei MEDIAFAX vă pune la dispoziţi imagini)

(Material realizat de Valentina Ion, valentina.ion@mediafax.ro)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici