FOCUS: Poziţia autorităţilor de la Bucureşti faţă de dosarul Kosovo

La 17 septembrie 2005, preşedintele Traian Băsescu a anunţat că România îşi propune, în calitate de stat care deţinea preşedinţia Consiliului de Securitate al ONU, să găsească o soluţie pentru Kosovo: "Un alt punct din intervenţia noastră a fost legat de problema Kosovo. Probabil în mandatul nostru de preşedinţie a Consiliului de Securitate va trebui să se găsească o soluţie pentru Kosovo. Din acest punct de vedere, România a început discuţiile cu ţările interesate, şi veţi vedea din întâlnirile bilaterale acest lucru, ne propunem ca în mandatul nostru să reuşim finalizarea unei soluţii pentru Kosovo".

Însă, după un an, încâlcitul nod gordian al problemei Kosovo nu fusese încă dezlegat. La 3 iulie 2006, şeful statului a explicat, într-un interviu, că eşecul este rezultatul împrejurării că Bucureştiul nu dispune de trei mii de avioane de luptă: "Realizator: Toţi cei care urmăresc viaţa politică cu interes sau cu motivaţie profesională au remarcat că aţi făcut, într-o perioadă de timp relativ scurtă, două vizite în Serbia. V-aţi pronunţat public în chestiunea Kosovo şi, pe un plan mai larg, în chestiunea Balcanilor Occidentali. Mulţi au zâmbit, domnule preşedinte, când aţi spus, zâmbind şi dumneavoastră, e drept, că dacă România ar avea trei mii de avioane de luptă ar putea să se pronunţe altfel în legătură cu această chestiune. Era regret în vorbele acelea?
Traian Băsescu: Nu, era realist. A fost o întrebare legată de Kosovo, unde se ştie că poziţia noastră are puţine şanse să fie adoptată de Grupul de Contact, care este format din Marea Britanie, din Franţa, din SUA şi Federaţia Rusă, poziţia noastră vizavi de Kosovo. Dar asta nu înseamnă că noi suntem obligati să adoptăm poziţia Grupului de Contact fără să privim la ce ne-ar interesa pe noi, sau cum am dori noi să fie soluţia adoptată pentru Kosovo, şi n-am s-o dezvolt aici, dar este clar că suntem în divergenţă, din acest punct de vedere, chiar cu aliaţii noştri cei mai buni, cu americanii. Un ziarist m-a întrebat, zice: Cum va reacţiona România dacă soluţia va fi alta decât a ei? Cum să reacţionezi? Una este când eşti superputere, nu? Dacă eşti SUA, Federaţia Rusă, chiar China, şi alta este când ai potenţialul pe care-l ai. Ce am vrut să înţeleagă ziaristul a fost că, în ziua de azi, politica externă se însoţeşte de o politică militară. Politica militară, capabilităţile militare sunt parte a politicii externe. Capacitatea de a-ţi proiecta forţe pe teatre de operaţiuni, capacitatea de a acoperi declaraţiile de politică externă cu capacitatea de acţiune militară, mai ales, reprezintă una din realităţile politicii externe actuale."

Dar care era, concret, punctul de vedere al României faţă de criza din Kosovo? La 23 iunie 2005, preşedintele Traian Băsescu a susţinut, în prezenţa omologului său sârb, Boris Tadic, aflat într-o vizită oficială la Bucureşti, că "principiul utilizării posibilităţii de o largă autonomie pentru provincia Kosovo, integrată în standardele europene ca abordare, este un principiu pe care România îl susţine fără rezerve". Preşedintele a susţinut constant această poziţie şi ulterior.

Numai că premierul Tăriceanu avea o cu totul altă viziune în exact aceeaşi problemă. Astfel, el a declarat, la 12 iulie 2007, la Roma, că planul Ahtisaari, care propunea acordarea independenţei sub supraveghere internaţională, reprezintă soluţia pentru Kosovo: "Este foarte important ca soluţia finală în cazul Kosovo să fie votată şi în Consiliul ONU. În acest moment, planul Ahtisaari este cea mai bună soluţie posibilă", a spus Tăriceanu.

Totuşi, la 14 decembrie 2007, Tăriceanu şi-a schimbat punctul de vedere şi a declarat că România nu va recunoaşte un eventual statut de independenţă al proviciei Kosovo, având serioase rezerve asupra modului în care acesta ar putea fi acordat, precum şi în legătură cu posibilele consecinţe în Balcanii de Vest. "Nu vom recunoaşte statutul de independenţă al Kosovo, deci nu vom recunoaşte un Kosovo independent, pentru că avem serioase rezerve în ceea ce priveşte modul în care acest statut să fie acordat şi posibilele consecinţe asupra regiunii Balcanilor de Vest", spunea el.

Cât despre ministrul de Externe, Adrian Cioroianu, şi domnia sa a ezitat, susţinând ba poziţia preşedintelui, ba pe cea a premierului. Astfel, la 17 iunie 2007, şeful diplomaţiei româneşti a încercat să împace pe toată lumea, oferind explicaţii cel puţin confuze: "(Planul Ahtisaari n.r.) Este cea mai bună dintre soluţiile care s-au dat sau, dacă vreţi, este cea mai puţin proastă dintre ele. Haideţi să cădem de acord. Vorbim despre o situaţie foarte delicată, care poate să deschidă - s-a folosit aici cuvântul de ghem de probleme... Realmente, dosarul Kosovo, dacă nu este gestionat bine...Şi noi am spus, de exemplu, că rapiditatea nu este un criteriu din punctul nostru de vedere. Am spus că Raportul Ahtisaari poate fi o bază în rezolvare. Sunt aliaţi de-ai noştri care spun că e baza rezolvării acestuia. Noi am încercat să nuanţăm, dar în condiţiile în care, repet, am avut tot respectul faţă de echipa lui Ahtisaari, de planul pe care l-au propus... Şi ce ne dorim este o soluţie validată printr-o rezoluţie a Consiliului de Securitate, adică o soluţie care să aibă o acoperire legală. Nu cred că ar fi nici măcar în interesul zonei Kosovo să se producă o declaraţie de independenţă premeditată. Să ştiţi că asta e o opinie pe care o împărtăşim practic cu toţi aliaţii noştri".

Această declaraţie i-a atras criticile europarlamentarului PD Roberta Anastase, care, l-a acuzat, la 25 iulie 2007 de "amatorism descalificant". "Luările de poziţie ale domnului Cioroianu, inclusiv în ceea ce priveşte statutul Kosovo, dovedesc doar că este nedemn să fie ministru de Externe al unui stat membru al Uniunii Europene, iar singura soluţie este demisia", spunea Anastase, membru al Comisiei de Afaceri Externe a Parlamentului European. Ea a susţinut că independenţa provinciei Kosovo "ar deschide o adevărată cutie a Pandorei" în zona fostelor state sovietice şi că există pericolul ca unele conflicte îngheţate din regiunea Mării Negre să reizbucnească, lucru care nu serveşte intereselor României.

Situaţia din Kosovo a fost dezbătută inclusiv în CSAT. La 25 septembrie 2007, preşedintele Băsescu a explicat: "Am rugat membrii CSAT şi Guvernul să rămână fermi pe poziţiile anterior exprimate şi arhicunoscute, puse în faţa partenerilor noştri europeni şi transatlantici încă din 2005, poziţii la care nu putem renunţa din interes naţional şi regional".

Şi Parlamentul României s-a implicat în dosarul Kosovo. La 17 decembrie 2007, preşedintele Comisiei de politică externă din Senat, social-democratul Mircea Geoană, a anunţat că va propune adoptarea de către plenul Parlamentului a unei declaraţii referitoare la situaţia provinciei Kosovo, care să fundamenteze poziţia României în această problemă. "Am luat decizia să propunem plenului Parlamentului României adoptarea unei declaraţii a Parlamentului României pe subiectul Kosovo, astfel încât poziţia oficială a României să nu fie reprezentată doar de vocea preşedintelui sau primului-ministru, evident în măsură să angajeze statul român", a spus Mircea Geoană.

Trei zile mai târziu, Camerele au adoptat o declaraţie potrivit căreia România este în favoarea continuării demersurilor pentru găsirea unei soluţii negociate în privinţa provinciei Kosovo.

Potrivit declaraţiei, Legislativul "recomandă autorităţilor române să adopte o poziţie coerentă şi unitară faţă de o eventuală declarare a independenţei provinciei Kosovo, care să reflecte interesele de stabilitate în regiune şi interesul naţional al României şi să aibă în vedere precedentul la nivel regional şi internaţional, precum şi responsabilitatea asumată de România, ca stat membru al UE şi NATO".

Ceea ce nu l-a împiedicat pe premierul Tăriceanu să formuleze o "altfel" de opinie, la 14 februarie 2008, atunci când era vorba despre înţelegerea la care ar trebui să ajungă Belgradul şi albanezii din Kosovo: "O înţelegere care să respecte şi să garanteze dreptul minorităţilor, care să nu plece de la principiul sau să nu abdice de la principiul acordării drepturilor pentru... drepturilor colective pentru minorităţi, ci drepturi individuale, aşa cum a fost şi până acum".

Cam atât despre eficienţa şi coerenţa acţiunilor României în favoarea rezolvării situaţiei din Kosovo. Trebuie spus doar că preşedintele Băsescu a ţinut să sublinieze, la 29 ianuarie 2008, la Belgrad, că Bucureştiul a făcut tot ceea ce a făcut doar din generozitate:"Ca să nu rămână nici un dubiu pentru nici un ziarist sârb sau român, pentru nici un cetăţean sârb sau român, aş vrea să ştiţi că, pentru poziţia noastră legată de Kosovo, pentru sprijinul pe care-l acordăm Serbiei în orice împrejurare, România nu cere nimic. Este doar dorinţa şi interesul nostru ca un popor care ne este vecin şi prieten şi pe care îl respectăm să-şi ia drumul definitiv către Europa din care face parte şi nimeni nu poate pune sub semnul întrebării dreptul sârbilor de a fi parte a Europei unite. Mai spun încă o dată, pentru poziţia noastră similară cu cea a Guvernului de la Belgrad legată de Kosovo, pentru sprijinul politic pe care îl acordăm Serbiei, noi nu cerem nimic".

(Material realizat de Alexandru Purcăruş, alexandru.purcarus@mediafax.ro)