FOCUS: Prinţul din Trivale a urcat la cer

Luni, 29 octombrie 2007, zi neagră. Tristă, poate cea mai tristă dată din fotbalul românesc. Nicolae Dobrin este condus pe ultimul drum în faţa a mii de oameni care l-au venerat de la primul dribling. Este prima înmormântare care are loc pe un stadion de fotbal. Dumnezeu l-a chemat la el, dar până şi cerul plânge. Fanfara cântă a dor şi jale. În tribună, lumea, bătrâni, oameni maturi, tineri, copii, îl aclamă şi îl aplaudă ca în vremurile bune, când îşi îngenunchia adversarii cu nobleţea unui prinţ din poveste. El, Maestrul, Gâscanul, îmblânzitorul balonului rotund, era acolo, deasupra tururor. Asista cuminte, de Sus, la propria-i înmormântare. Tribuna oficială este o mare de flori. Coroanele îmbracă terenul unde marele Kempes s-a simţit prea mic. La centrul gazonului, flori albe şi roşii simbolizează numărul 10 şi mingea vrăjită. Imediat, în stânga se află tricolorul. Cele două porţi adăpostesc chipul său impunător. Un spectator coboară din tribună, se strecoară printre forţele de ordine şi se opreşte în faţa porţii dinspre cimitir. Face o plecăciune, atinge poza idolului cu mâna dreaptă şi pleacă mulţumit spre tribună. Asta au dorit tot timpul fanii săi, doar să-l atingă pe el, Zeul fotbalului românesc, ca să poată dormi fericiţi.

Un copil de 5 ani îşi implora mama în plină stradă: "Te rog, du-mă la stadion, să-l văd şi eu pe Dobrin!". Mama îşi întreabă odrasla: "Dar ce ştii tu despre Dobrin?". Răspunsul a lăsat-o fără replică pe femeie: "Cum, mami, este cel mai bun fotbalist din România!". Nu-l văzuse niciodată pe teren, dar îl ştia din faşă. Mulţi au spus că Nicolae Dobrin trăieşte doar prin ochii celor care l-au văzut jucând. Legenda Prinţului din Trivale merge mai departe datorită acestui copil de 5 ani şi ai altora care, asemeni lui, şi-au rugat părinţii sau bunicii să-i ducă la căpătâiul simbolului fotbalului românesc. Nu, Dobrin nu a murit, doar a urcat la cer, pentru a-i cuceri şi pe sfinţi cu driblingul său. Rămas bun, Maestre!

Ultimul cuvânt în cadrul ceremoniei ţinută pe stadion, premieră în România, îl are PS Calinic: "Dobrin şi-a făcut slujba pe deplin pe acest pământ. Dumnezeu să-i odihnească sufletul!". Slujba se termină, sicriul este acoperit şi pus din nou pe braţele celor şase militari. Dobrin îşi ia la revedere de la cei pe care i-a simţit aproape de la vârsta de 14 ani şi 10 luni, când a debutat în Divizia A. Cortegiul trece prin faţa tribunelor îndoliate, mulţimea îşi aplaudă idolul care face un ultim tur de pistă, înainte de a urca definitiv la cer.

Prinţul din Trivale părăseşte arena mult iubită. Cei aproximativ 10.000 de oameni nu-l abandonează însă. Înconjoară de o parte şi de cealaltă strada care duce de la stadion spre cimitir şi strigă, încercând parcă să oprească dricul în loc. Să mai petreacă măcar o zi alături de Prinţ. "Te vom iubi mereu!. Tot timpul ne vom aminti de tine!", răzbate din toate colţurile.

Cortegiul funerar ajunge la cimitirul Sf. Gheorghe. Paradoxal, Dobrin îşi va duce somul de veci la câţiva metri de locul unde a fermecat o ţară întreagă cu driblingul său unic. Sicriul este depus mai întâi la Capelă, acolo unde are acces doar familia, pentru un ultim rămas bun. Ufff, timpul nu poate fi oprit în loc. Se apropie momentul despărţirii, iar tristeţea nu mai poate fi descrisă în cuvinte. Se aude goarna, însoţită de 3 salve de tun. Gica Dobrin este prăbuşită, a ştiut dintotdeauna că Dobrin nu-i aparţine numai ei. Sicriul este lăsat în criptă. Se aude imnul, ca la marii eroi ai neamului. O naţiune întreagă se cutremură. România şi-a înmormântat, luni, un simbol naţional, poate cel mai iubit român al ultimului secol. Dumnezeu să te odihnească în pace, Prinţe!

În 1983, la încheierea carierei de fotbalist, Adrian Păunescu i-a dedicat lui Nicole Dobrin o poezie de retragere. Luni, prinţul din Trivale a părăsit definitiv arena, iar cunoscutul poet a compus o nouă poezie. Adrian Păunescu şi-a făcut apariţia la "Stadionul înmormântării" în jurul orei 11.30, iar la finalul ceremoniei religioase a ţinut să precizeze că este prima înmormântare la care participă. "Nu ştiu dacă vocile noastre mai pot fi recunoscute în aceste momente. Simt aerul înlăcrimat al celui mai mare oraş al Munteniei. Este o tragedie şi un exerciţiu de măreţie. De aici, de pe stadion, trebuia să plece el pe ultimul drum. L-am iubit atât de mult încât a fost destul să-mi spună Gica Dobrin că are nevoie sufleteşte de mine să fiu lângă dânsa. Nu am mai participat la nicio înmormântare, pentru că nu am putut. Nici acum nu mă pot uita la Dobrin ca la un om care nu se mai poate ridica din moartea sa", a spus Păunescu.

La final, Adrian Păuneascu a recitat la microfon poezia ce semnifică despărţirea de Nicolae Dobrin, pe care a compus-o în două zile. "Ne priveşte Prinţul din Trivale/ Altfel, după o viaţă de sfânt şi după atâtea faulturi mortale/ Un pic mai trist ne părăseşte Prinţul din Trivale/ Un înger blond, cu chip înalt.... După un ultim fault, a căzut şi pleacă spre cer de aici, de pe lut/ Tăcere, ne părăseşte Prinţul din Trivale!".

Primarul Tudor Pendiuc a anunţat că strada Stadionului va deveni strada Nicolae Dobrin. "Nu mă gândeam ca primar să mai trăiesc o durere aşa de mare după moartea părinţilor mei. A murit părintele driblingului. La intrarea în stadionul care de 7 ani îi poartă numele îi vom ridica o statuie, aşa cum merită marele nostru Nicolae Dobrin. De asemenea, strada Stadionului, va deveni strada Nicolae Dobrin. Dumnezeu să te odihnească în pace, Gicule!", a spus Pendiuc.

Deşi spunea că nu va veni să-l vadă pe Gicu Dobrin în sicriu, Rică Răducanu a fost prezent la înmormântarea bunului său prieten. "Nu puteam să-l las singur pe Gicu. Ştiam că este bolnav, dar nu am avut curajul să-i zic sau să-l întreb ceva. Când l-am văzut după ce a fost operat că a slăbit... mi-am dat seama că ceva nu-i în regulă. Iar când am văzut că i-a căzut şi părul..", a afirmat Răducanu.

(Departamentul Sport, sports@mediafax.ro)