FOCUS: "Versetele satanice" - cea mai controversată carte din istorie, apare în România

"Versetele satanice" de Salman Rushdie, traduse de Dan Crăciun, carte care continuă, şi după 18 ani de la apariţie, să provoace proteste de stradă în Pakistan şi Iran, va apărea în colecţia "Biblioteca Polirom", fiind ultimul volum din seria dedicată autorului, potrivit editurii.

"În sinea mea a existat întotdeauna o luptă corp la corp între «acolo» şi «aici», între ispita rădăcinilor şi cea a drumului. În această înfruntare dintre cei dinăuntru şi cei din afară, m-am obişnuit să mă simt concomitent în ambele tabere. Acum am ajuns de partea acelora care, prin preferinţe, fire şi circumstanţe, pur şi simplu nu aparţin. Această neapartenenţă - la care mă gîndesc ca la o dezorientare, o pierdere a Orientului - este acum patria mea artistică", a afirmat Salman Rushdie, care se ascunde de nouă ani.

Deşi mai cunoscut pentru "Versetele satanice", Salman Rushdie nu este nicidecum omul unui singur roman. Artist erudit şi angajat, Rushdie este un martor luminat al perioadei sumbre pe care lumea modernă o traversează. "Cazul Rushdie", pentru că deja poate fi numit "caz", a reuşit performanţa de a depăşi limitele literaturii şi ale culturii, în general, ajungând subiect la ordinea zilei în cercurile politice sau ale societăţilor civile de pretutindeni.

De la debutul său ca om de litere, în 1975, Rushdie a câştigat un număr impresionant de premii şi diverse alte recompense. De patru ori laureat al Booker Prize for Fiction, poate cel mai important premiu literar de limba engleză, ("Copiii din miez de noapte", "Ruşinea", "Versetele satanice", "Ultimul suspin al Maurului"), câştigător, în 1981, al James Tait Black Memorial Prize ("Copiii din miez de noapte"), în 1984, în Franţa, al Premiului pentru cea mai bună carte străină, pentru "Ruşinea", în 1988 şi 1995 al Whitbread Novel Award, pentru "Versetele satanice", apoi pentru "Ultimul suspin al Maurului", şi lista poate continua. Italia, Marea Britanie, Germania, Suedia, Mexic: toate ţările îl omagiază, Franţa îl face Comandor al ordinului Artelor şi Literelor în 1999, în timp ce Universitatea Liège, din Belgia, îi decernează titlul de Doctor Honoris Causa în 2000, onorându-i astfel lupta pentru libertatea de exprimare.

Salman Rushdie s-a născut pe 19 iunie 1947, într-o familie înstărită din Bombay, India. Deşi musulmani practicanţi, părinţii săi erau liberali în gândire, lucru pe care Rushdie l-a scos mereu în evidenţă atunci când a făcut comparaţie cu atitudinea unor fundamentalişti. "Exista (la părinţii săi, n.r.) o voinţă absolută de a vorbi despre tot, nu exista nicio anatemă, aceste reguli care stabilesc despre ce anume nu trebuie să vorbeşti", spunea scriitorul mai târziu.

După independenţa şi împărţirea Indiei, mulţi musulmani emigrează în Pakistan, unde se simt mai în siguranţă. Însă familia Rushdie rămâne la Bombay, oraş care va fi extrem de prezent în opera scriitorului, în special în "Copiii din miez de noapte" şi "Ultimul suspin al Maurului". Aici, tânărul Salman primeşte o educaţie anglofonă şi anglofilă, pentru ca, la 13 ani, să fie trimis la Rugby, faimoasa şcoală privată situată în centrul Angliei. La insistenţele tatălui său, el intră, mai târziu, la King's College din Cambridge, unde studiază istoria, între 1965 şi 1968.

În 1962, India devine mai puţin ospitalieră pentru musulmani, iar familia lui Rushdie se mută în Anglia, unde stă doi ani, pentru ca mai apoi să se instaleze definitiv la Karaci, în Pakistan, împotriva voinţei lui Salman.

Revenit la Karaci, cu diploma abia obţinută în buzunar, Rushdie intră la televiziunea pakistaneză ca producător, post în care va trebui să suporte o cenzură omniprezentă. "Evadează" la Londra, unde lucrează în mai multe agenţii de publicitate, până în 1981. În 1973, participă la un concurs de literatură de ficţiune şi astfel se naşte primul său roman, "Grimus", publicat în 1975. Cel de-al doilea, "Copiii din miez de noapte" (1981), câştigă Booker Prize şi îi aduce celebritatea mondială. Cartea a fost interzisă în India din cauza portretelor nu tocmai flatante făcute Indirei Gandhi şi fiului acesteia, Sanjay, care a fost implicat într-o campanie de sterilizare controversată.

Apar apoi "Ruşinea" (1983), "The Jaguar Smile: A Nicaraguan Journey" (1987) şi "Versetele satanice" (1988), care câştigă Whitebread Award. Încă de la apariţie, acest ultim roman este interzis în India şi Africa de Sud, şi ars pe străzile din Yorkshire.

În ziua de 14 februarie 1989, ayatollahul Khomeini lansează, pe undele Radio Teheran, ordinul religios (fatwa) care îl condamnă pe Rushdie la moarte, acesta fiind, din acel moment, obligat să intre în clandestinitate. O fundaţie din Iran oferă o recompensă de un milion de dolari pentru moartea lui Rushdie, suma fiind dublată în 1997.

"Informez mândrul popor musulman din lumea întreagă de faptul că autorul cărţii «Versetele satanice», care este contrară Islamului, Profetului şi Coranului, precum şi toţi cei implicaţi în publicarea ei şi care îi cunosc conţinutul sunt condamnaţi la moarte (...) Chem toţi musulmanii zeloşi să îi execute repede, oriunde s-ar afla (...) Oricare dintre cei ce vor fi ucişi în timpul executării (acestei fatwa, n.r.) va fi considerat martir".

În 1998, Morteza Moqtadale, procurorul statului iranian, reînnoieşte sentinţa de condamnare la moarte a lui Rushdie. În următorii ani de după proclamarea ordinului religios, manifestaţii violente au loc în India, Pakistan şi Egipt, care duc la moartea mai multor persoane. În ciuda publicării, în 1990, a unui eseu scris de Rushdie pentru a calma criticile şi pentru a-şi cere scuze, în care scriitorul reafirmă respectul său pentru islam, clerul iranian nu îşi retrage ameninţările cu moartea la adresa sa.

Deschiderea va veni de la mediile politice iraniene. În septembrie 1998, guvernul preşedintelui moderat Mohamad Khatami anunţă că statul iranian nu va face nimic pentru a pune în aplicare fatwa sau pentru a încuraja pe cineva să o facă. Cu toate acestea, în februarie 1999, la zece ani de la proclamarea fatwa, ayatollahul Hassan Sanei promite 2,8 milioane de dolari drept recompensă pentru moartea lui Rushdie.

De atunci, Salman Rushdie se ascunde, sub protecţia Scotland Yard. Căsătorit de două ori, în 1976, cu Clarissa Luard, apoi în 1988, cu scriitoarea americană Marianne Wiggins, Salman Rushdie divorţează de aceasta din urmă în perioada când este obligat să trăiască ascuns. Continuă să scrie şi să publice cărţi, precum "Orient, Occident" (1994), sau "Ultimul suspin al Maurului" (1995).

În vara acestui an, regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii l-a înnobilat pe Salman Rushdie, fapt ce a atras proteste din partea liderilor musulmani, dar şi proteste de stradă în Pakistan, în timp ce numărul doi în ierarhia reţelei al-Qaida, Ayman al-Zawahiri, a ameninţat cu noi atacuri împotriva Marii Britanii. Al-Zawahiri a criticat decizia Marii Britanii de acordare a titlului de cavaler scriitorului Salman Rushdie, afirmând că regina Elisabeta le-a transmis un mesaj clar musulmanilor, onorându-l pe un autor care a insultat Islamul şi promiţând că reţeaua pe care o conduce pregăteşte un răspuns.

De asemenea, Iranul l-a convocat pe ambasadorul Marii Britanii la Teheran, Geoffrey Adams, pentru a protesta faţă de decizia reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii de a-l decora pe Salman Rushdie.

În ciuda ameninţărilor, Rushdie nu a renunţat la convingerile sale şi a îndemant, în 2005 într-un articol publicat în The Times, la o "reformă musulamnă", arătând că "este nevoie de depăşirea tradiţiei, de o mişcare de reformă, pentru a adapta conceptele fundamentale ale Islamului la epoca modernă". E nevoie de "o reformă musulmană pentru a combate nu doar ideologii Jihadului, dar şi şcolile religioase prăfuite şi sufocante ale tradiţionaliştilor, deschizând larg ferestrele comunităţilor, acum închise, pentru a intra aerul proaspăt de care acestea au mare nevoie". Potrivit acestuia, mulţi dintre musulmanii din Marea Britanie trăiesc la graniţele comunităţii şi, în asemenea medii izolate, "alienarea tinerilor se poate produce cu uşurinţă".

Editura Polirom a mai publicat, sub semnătura lui Salman Rushdie, "Ruşinea" (2001), "Ultimul suspin al Maurului" (2002), "Harun şi Marea de Poveşti" (2003), "Pămîntul de sub tălpile ei" (2003), "Orient, Occident" (2005), "Dincolo de limite" (2006), "Shalimar clovnul" (2006), nominalizată la premiul Booker şi "Copiii din miez de noapte" (2007).

( Material realizat de Irina Darlea şi Mihaela Deaca, life@mediafax.ro )