Ligheanul cu apă rece, prea puţin pentru infarctul guvernului de largă respiraţie politică

În vorbe simple, aşa s-a scurs ziua în care guvernarea de largă respiraţie politică a făcut infarct. A căzut la pat, pasămite de la fluieratul în biserică a vicepremierului şi ministrului de Interne, cum că se pregăteşte un nou concurs de orientare turistico-electorală. Şi pentru că asupra corectitudinii obsedantului scrutin prezidenţial nu trebuia să planeze niciun nor, prim-ministrul, ţinând în pumn nişte hârtiuţe, i-a spus blasfemiatorului Nica să plece. Şi din pricină că hoţii fură bancomatele, hold-up-urile curg gârlă şi oamenii se împuşcă aiurea. Motive întemeiate şi nobile în aparenţă.

Adevărul este că guvernul cu ameţitoarea susţinere de 70 la sută rar a mers bine. Când s-a format, preşedintele Băsescu zicea că şi-a îndeplinit un vis. Ce a urmat a semănat prea ades a coşmar, cu fluxuri şi refluxuri. Şi totuşi PSD şi PDL rămâneau uniţi în coşmar. Se mai sfădeau în coaliţie, se mai împăcau în frăţia guvernamentală, după care reveneau în firesc, prin lovituri pe la spate. Şi ciclul se relua cu regularitate de metronom. Dacă nu ar fi fost alegerile din noiembrie, cele două partide ar fi vieţuit în continuare în această anatomie uşor schizofrenică.

Însă a sfârşit într-o ipocrizie perfectă. Cu îndemnuri de revenire la gânduri bune, de băgat picioarele sau capul în ligheanul cu apă rece, sau de băgat orice pe unde se poate (Liviu Dragnea, campionul echivocurilor nu s-a dezminţit nici de această dată). Cu trimiteri directe la clondire, beţie, mahmureală. Asta pentru asigurarea unei atmosfere cu cât mai mult testosteron, cum şade bine să fie în antecamera rupturiii politice definitive.

Căci, de această dată şi după ce a încasat-o din toate poziţiile, PSD-ul lui Mircea Geoană vrea să plece pe bune. Dacă nu ar pleca, ar rămâne campionul coloanelor vertebrale flexibile şi prizonier al unei vrăji rele, la care a participat din plin. A tot stat pretextând una şi alta, afundându-se în neputinţa de vioară a doua, niciodată dirijor. Cu toate zgomotele făcute, PSD a părut în ultimele zile năucit. Acum îşi poate veni în fire, cu un preţ mare, dar îndicându-şi foarte precis adversarul. Şi, probabil, concentrându-şi forţele pentru înfruntarea finală cu adevăratul său duşman: Traian Băsescu.

PSD şi Mircea Geoană îl văd pe Traian Băsescu drept răul primar. Geoană a devenit la fel de bântuit de ideea de fraudare a alegerilor ca Traian Băsescu. Iar preşedintele se limitează, momentan cu trimiterea la ligheanul cu apă rece, jucându-se de-a mintea lucidă, căreia îi aparţine decizia finală.

Ca de nenumărate ori, preşedintele Băsescu are ultimul cuvânt. O putere conferită nu atât de sistem, cât de vulnerabilităţile şi complicităţile celor aflaţi de cealaltă parte a baricadei.

Şi unii se aşteaptă ca titularul de la Cotroceni să se folosească de acestă putere pentru vreo decizie paradoxală. Să-i dea o neaşteptată şi aiuritoare binecuvântare lui Dan Nica. Sau poate să-l trimită pe însuşi Emil Boc la plimbare, făcând o alegere - poate chiar din ograda Palatului din Deal - care să-i amuţească pe toţi şi să-i dea o nouă legitimare.

Indiferent ce se va întâmpla, 28 septembrie a fost ziua în care a fost compromisă ideea de coabitare politică eficientă între două partide mari. În care s-a dovedit că grija, responsabilitatea pentru stabilitate socială, pentru un oarece echilibru economic au căzut în desuetudine.

Orice ar urma, nu va fi cineva care să râdă cel mai bine la urmă. Va fi doar cineva care va duce poveri şi va achita o notă de plată imensă. Atât de usturătoare încât fericitul câştigător se va întreba dacă a meritat.

(Comentariu realizat de Indira Crasnea, indira@mediafax.ro)