- Home
- Main Story
- BUCUREŞTI, (30.05.2011, 17:23)
- , ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Mitică vs. Dumitru Dragomir, la 65 de ani
La 65 de ani, din care 40 de ani a fost conducător de fotbal, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, se prezintă ca un om împăcat cu drumul parcurs în carieră şi rămâne acelaşi optimist când vine vorba de viitor. Acelaşi Mitică "pontos", completat de omul Dumitru Dragomir.
Urmărește
172 afișări
Mitică vs. Dumitru Dragomir, la 65 de ani (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)
De "Mitică de la Ligă" a auzit toată lumea, e poate cel mai cunoscut personaj din fotbalul românesc. La 65 de ani continuă să facă aceleaşi glume. E deschis cu ziariştii, se poartă cu ei cum ar fi prietenii lui: "Hai bă, ia să văd ce mi-aţi adus? Cadouri, ceva? A, table, toată lumea mi-a făcut cadou table. Astea sunt table de Divizia C. Păi eu sunt de Divizia C?" Şi râde.
A mai primit şi un glob pământesc, dar nu prea îi găseşte rostul, l-a aşezat pe birou: "Nu ştiu, l-am primit cadou, ce însemnătate să aibă?".
ULTIMELE ȘTIRI
-
„Oricine intră în parlament, intră în Rusia”, afirmă președintele Georgiei, Salome Zourabichvili
-
Vin banii europeni. Cum pot companiile să obţină finanţare de peste 1 milion de euro şi ce condiţii trebuie să bifeze
-
„Gladiator II” sub lupa istoricilor: Ficţiune spectaculoasă sau adevăr denaturat?
-
Parisul va avea o nouă forţă în fotbal şi nu este PSG. Klopp aşteptat în proiect. Una dintre cele mai bogate dinastii de pe planetă a cumpărat Paris FC
Telefonul îi sună de cel puţin 10 ori în 10 minute. Abia dacă poate construi o frază, soneria îi perturbă gândurile şi glumele: "Mulţumesc, mulţumesc frumos domnu' patron (n.r. - sau domnu' preşedinte), zi-mi repede că sunt cu presa pe mine. Ne auzim noi mai târziu. Bine, să-ţi trăiască familia! Te pup, mersi!"
Un telefon îl bucură, faţa i se luminează de cele aflate, dar în acelaşi timp nu vrea ca informaţiile să fie făcute public: "Aaa, mulţumesc, bă, bă gata nu mai vorbi că sunt cu presa pe mine şi ăştia filmează, aud tot ce zici". Şi râde. La finalul conversaţiei îi anunţă râzând pe ziarişti că nu o să divulge numele interlocutorului, care îi aducea la cunoştinţă misterioasele informaţii.
Se prezintă mai bătrân cu un an, evident, dar nu are de gând să lase şefia ligii până la 80 de ani, mai ales că regimul de slăbit pe care s-a hotărât să-l ţină îl va menţine în formă: "Cum să mă simt? Mai bătrân cu un an. Cum dracu' mai tânăr... Am primit pijamale, cămăşi... Până la 100 de ani nu ştiu dacă rămân la ligă, dar până la 80 sigur. În ciuda tuturor. Mai ales că după ziua mea de azi încep o cură de slăbire şi să vezi ce «dandy» voi deveni. O să ţin un regim comunist".
A fost vizitat la sediul ligii de acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, ceea ce l-a impresionat: "De la Copos am primit un cadou foarte frumos, dar nu ştiu cât de scump. M-a impresionat că a venit personal. Un lucru foarte frumos". Majoritatea preşedinţilor de club l-a sunat să-l felicite, Borcea, "băiat simţit", l-a sunat chiar noaptea să-i ureze La mulţi ani. Cu toate astea, nu petrece cu ei. Va sărbători în familie, cu prietenii, mai puţin cu oameni din fotbal. Asta, evident, după somnul de după-amiază, pe care nu-l ratează indiferent de zi. "Am nişte prieteni absolut senzaţionali, de la oameni de rând la academicieni. Sunt nişte caractere alese, îi iubesc pe toţi, şi pe cei cu carte multă, şi pe cei care nu au avut posibilitatea să înveţe. Cei care nu au avut caracter am fugit de ei, eu nu am prieteni fără caracter", îi descrie Mitică pe cei cu care va avea să chefuiască.
Devine serios când e întrebat ce şi-ar dori în viitor. "Mitică de la Ligă" pleacă şi îi lasă locul preşedintelui LPF şi familistului Dumitru Dragomir: "Mi-aş dori ca familia mea să nu aibă nicio suferinţă toată viaţa, ca o echipă românească să meargă cât mai sus. Mi-aş dori ca o echipă românească să ajungă măcar în optimile Europa League". Mai mult, vorbeşte apăsat despre greutăţile românilor, ca orice "naţionalist", aşa cum se caracterizează: "Şi mai am o dorinţă, chiar dacă nu mă credeţi, ca toţi românii să nu mai sufere de nimic. Să mă simt şi eu bine în ţara mea, că n-am scăpat de naţionalismul ăsta pe care îl am în suflet. Multă lume e săracă, amărâtă, mi-aş dori să nu mai sufere. Nu mai intru în politică, niciodată în viaţa mea. Am fost opt ani deputat, sunt singurul din opoziţie care am scos o lege organică, deci n-am trecut precum raţa prin baltă prin Parlament. Dar gata, mi-a ajuns! Mai stau vreo 7-8-10 ani la ligă şi gata, îmi ajunge".
Preşedintele ligii e mândru şi de cei 40 de ani, pe care îi va împlini marţi, de când este conducător în fotbalul românesc. "N-am avut vacanţă de 20 de ani. Am plecat două-trei zile, dar aia nu e vacanţă. Eu dacă plec, după două zile mă cheamă repede să vin că nu ştiu ce problemă are vreo echipă. Dar mi-a plăcut, asta a fost viaţa mea. Mâine, pe 31 mai, fac 40 de ani de când sunt numai preşedinte în fotbal. A fost prima dată când am fost ales conducător de echipă", a mai spus Dragomir.
Ce şi-ar fi dorit în viaţă pe plan personal? Are o apăsare, se simte neputincios şi nu se sfieşte să o arate: "Da, mi-aş fi dorit ceva... Să fi trăit băiatul meu, care a murit. Numai atât regret, în rest nu-mi pare rău de nimic din viaţă".
Dumitru Dragomir s-a născut la 30 mai 1946 la Bălceşti, judeţul Vâlcea. Este una dintre persoanele cu cea mai mare notorietate din fotbalul românesc, fiind cunoscut şi ca "Mitică de la Ligă" sau "Corleone". Înainte de 1989, a fost preşedinte al cluburilor Chimia Râmnicu Vâlcea, Viitorul Scorniceşti, FC Braşov şi Victoria Bucureşti. Din 1996 este preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal. Dragomir a fost deputat în Parlamentul României, între 2000 şi 2008, din partea Partidului România Mare.
(Material de Adrian Tone,adrian.tone@mediafax.ro)
Citește pe alephnews.ro: Cheltuielile pentru încoronare regelui Charles au fost dezvăluite. Cât plătește Marea Britanie pentru monarhie
Citește pe www.zf.ro: Cutremur pe piaţa imobiliară: ”Preţurile se vor duce la cer în perioada următoare. Realitatea e că cei care nu îşi vor mai permite să cumpere vor sta cu chirie, cum se întâmplă şi în străinătate“ VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cutremur pe piaţa imobiliară: ”Preţurile se vor duce la cer în perioada următoare. Realitatea e că cei care nu îşi vor mai permite să cumpere vor sta cu chirie, cum se întâmplă şi în străinătate“ VIDEO
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
PROSPORT.RO
Adriana Bahmuțeanu și George Restivan sunt ÎMPREUNĂ! Când a venit el pe furiș, în România: Silviu Prigoană a aflat…
CANCAN.RO
Cod roșu de viscol și ninsori abundente în România, emis de meteorologii de la Severe Weather Alert
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe