Mutu a început fotbalul ca fundaş stânga

Adrian Mutu a luat primul contact cu fotbalul în 1988, pe când avea doar 9 ani, el fiind dus de tatăl său la o preselecţie. Drumul spre selecţie Adrian l-a făcut având într-o mână o minge de fotbal albastră, iar cu cealaltă mână se ţinea de tatăl său, Spiridon. Atunci, într-o zi de septembrie, tatăl lui l-a dus la o selecţie la antrenorul Mihai Ianovschi şi i l-a încredinţat acestuia. "Prima întâlnire Mutu - Ianovschi a fost cu ocazia unei selecţii în Trivale. În perioada 1-14 septembrie, făceam mereu selecţii... Şi acum am imaginea în minte... A venit aici la poartă, cu mâna stângă ţinându-se de taică-su, iar în dreapta ţinând o minge de nouă lei, albastră. L-am pus pe copil să joace pe terenul de beton de aici de la Centru. S-a remarcat imediat. După joc, i-am dat două probe tehnice: simţul mingii, adică să ţină duble, pe româneşte şi apoi conducerea mingii printre jaloane. Avea o îndemânare foarte bună, de mic. Era prieten cu mingea. El a vrut să facă exerciţiile cu mingea lui mică de plastic, dar eu i-am zis să facă cu mingea noastră de fotbal şi imediat s-a adaptat. A doua zi l-am trimis la controlul medical, iar după amiaza a venit la antrenament", rememorează Ianovschi.

Spiridon Mutu i l-a încredinţat pe Adrian antrenorului Ianovschi, iar în urma unei discuţii tatăl atacantului român i-a spus tehnicianului că are mare încredere în el şi că nu va mai veni să-şi vadă fiul până la vârsta de 14 ani. "Tatăl lui mi-a spus după controlul medical că are încredere în mine, că îmi cunoaşte activitatea şi că nu mai vine la mine până la vârsta de 14 ani. Atunci mi-a spus că o să vină să mă întrebe dacă mai continuă sau nu. Nu a mai venit la 14 ani pentru că Mutu era deja la echipa naţională de juniori. Şi nici până în ziua de azi nu mi-a mai pus acea întrebare... Mutu a înscris multe goluri la acea selecţie. Îşi depăşea cu uşurinţă adversarii şi încă de atunci am văzut dorinţa mare de victorie. Nu cunoaştea nici un copil de la selecţie, era cu 10 alţi jucători pentru prima dată, dar echipa lui trebuia să câştige", a continuat Ianovschi.

Reperele din cariera lui Adi Mutu au început să apară la patru ani după ce acesta s-a apucat de fotbal. Astfel, în 1992, Mutu iese campion naţional la Cupa Speranţelor, prima competiţie pentru copii. Finala s-a jucat la Bistriţa şi a fost împotriva bănăţenilor de la Poli Timişoara. FC Argeş a câştigat cu 7-1, iar Mutu a dat mai multe goluri.

Interesant este că Mutu a debutat în competiţiile oficiale ca fundaş stânga. De ce, povesteşte Ianovschi: "Se juca la sală, sistem 5 plus portar. Echipa era asta: Coman - Neaga - fundaş dreapta, Marius Radu, Mutu - fundaş stînga, Măluşanu şi Monea. Juca fundaş pentru că el şi Neaga veneau din linia a doua foarte bine. Jucau mascat şi înscriau uşor pentru că loveau foarte bine. Mutu a debutat în fotbal ca fundaş stânga!".

Finala cu Dinamo din 1997, dar şi semifinala cu Poli Iaşi din acelaşi an au o istorie aparte. În semifinală, la Oneşti, s-a ajuns până la lovituri de departajare. Primele două le bat în ordine Mutu şi Neaga şi ambii ratează. Apoi, Mutu şi Neaga se duc în spatele porţii, la Dani Coman şi încep să se roage de acesta: "Comănilă, fă ceva! Scoate-ne! Apără-le frate. Hai că poţi!". Şi Dani Coman apără trei penaltiuri consecutiv şi FC Argeş ajunge în finala de la Bucureşti, disputată în faţa a 40.000 de spectatori în repriza a doua, pentru că urma ultimul act al Cupei României dintre FC Naţional şi Steaua.

Partida cu Dinamo se termină la egalitate, scor 1-1, şi se ajunge din nou la penaltiuri. Mihai Ianovschi nu nominalizează pe nimeni, din cauza tensiunii care era, şi îi întreabă pe jucători cine să bată. Mutu a zis primul, Neaga al doilea, adică exact ordinea în care au dat şi au ratat în semifinală. De data aceasta ambii marchează, şi apoi întreaga echipă, la mijlocul terenului îi strigă lui Coman: "Hai Comănilă! Apără una. Hai că poţi!" Şi portarul apără ultima lovitură, a lui Tameş, iar FC Argeş câştigă cu 5-4 şi iese campioană. Dinamoviştii s-au prăbuşit atunci instantaneu pe teren, în timp ce Mutu & Co au fugit în tribună. Premierea a fost făcută după meci de preşedintele FRF, Mircea Sandu.

După 1997, drumurile lui Mutu şi Ianovschi se despart, Adrian plecând la echipa mare împreună cu Neaga şi Coman.

Ca orice copil, Mutu făcea şi boacăne, câteva dintre ele, trezindu-i amintiri plăcute lui Mihai Ianovschi. Una dintre acestea a fost la Deva, în timpul campionatului. Ianovschi avea acolo două grupe, iar cum el era şi la echipa mare, l-a trimis cu copiii pe Viorel Moiceanu înainte cu o zi. Ianovschi a ajuns şi el la Deva cu puţin timp înaintea meciului. "M-am dus acolo şi nu găseam echipa. L-am întrebat pe Moiceanu: «Băi Ţărane, nu e echipa, unde e echipa?» Mi-a zis că e la vestiar. «Nu e, măi, la vestiar că uite, cheia e la mine» Mi-a mai zis că or fi prin tribune... Atunci i-am zis: «ia lasă-mă tu pe mine aici şi du-te tu şi caut-o, poate o găseşti». Apoi am auzit de la un îngrijitor că vorbeau să meargă şi ei la Cetate. Mutu i-a luat şi i-a dus la Cetate, să vadă şi ei Cetatea că n-o văzuseră... Iar noi aveam meci în câteva minute... I-am găsit, s-au dezechipat şi la pauză aveau 3-0... Te puteai supăra cumva pe ei?!", rememorează Mihai Ianovschi.

O altă amintire cu Mutu este din 1992. "În săptămîna premergătoare plecării la Bistriţa pentru finala cu Poli, am făcut antrenament la sală. Apoi pe drumul de întoarcere la Centru pentru a aduce echipamentul şi mingile, Mutu şi Neaga fac un pariu: cine mănâncă cei mai mulţi ţurţuri! Ei bine, în seara respectivă, Neaga a ajuns la spital cu febră 40, iar Mutu nu a avut nimic!", a adăugat Ianovschi.

(Material realizat de Departamentul sport, sports@mediafax.ro)