Main Story

McLaren-Mercedes, la a doua dublă consecutivă

Piloţii Lewis Hamilton şi Jenson Button s-au clasat în această ordine pe primele două locuri ale Marelui Premiu al Canadei şi au adus echipei lor McLaren-Mercedes a doua dublă consecutivă, după cea înregistrată în urmă cu două săptămâni la Istanbul.

Panseluţe, dulceaţă şi adevărul Mineriadei, cadou pentru Nina Iliescu la finalul unui protest

Peste o sută de reprezentanţi ai asociaţiilor "21 Decembrie 1989" şi "Noii Golani" au mărşăluit, duminică, prin Capitală, comemorând 20 de ani de la mineriada din 13-15 iunie 1990, la final ei lăsând în faţa casei lui Ion Iliescu un borcan de dulceaţă, panseluţe şi "adevărul" de acum 20 de ani.

Elton John a strălucit, într-un concert de excepţie, pentru publicul bucureştean

Elton John a strălucit pe scenă, sâmbătă seară, în Piaţa Constituţiei din Capitală, timp de circa două ore şi jumătate cât a cântat pentru peste 8.000 de oameni, într-o atmosferă electrizantă dată de hiturile live şi sonorizarea impecabilă.

Incursiune în istoria muzicii de chitară, cu Eric Clapton şi Steve Winwood

Eric Clapton şi Steve Winwood au adus, în show-ul susţinut vineri la Bucureşti, întrega istorie a muzicii de chitară, trecând prin country, blues, rock, evergreen-uri precum "Georgia on My Mind" şi alte cover-uri de aur, toate cu naturaleţea unui jam session în propria sufragerie.

Peste trei milioane de preşcolari şi elevi, în vacanţă după un an şcolar agitat

Peste trei milioane de preşcolari şi elevi din învăţământul preuniversitar intră vineri în vacanţa de vară, anul şcolar 2009-2010 fiind probabil cel mai agitat din ultimele două decenii, cu greve spontane sau de masă, mitinguri, probe noi la examene şi peste toate o nouă Lege a educaţiei.

Cartea de 10 lei, motivul ediţiei de anul acesta a Târgului Bookfest

Târgul de carte Bookfest 2010 a început, miercuri, în deja tradiţionalele pavilioane 13-17 de la Romexpo din Capitală, cu mai puţin miros de mici în împrejurimi, standuri de informare cu touch screen şi foarte multe reduceri.

FOCUS: Eliberarea lui Nuţu Cămătaru după şase ani de detenţie cu incidente, nou eşec al sistemului

Eliberarea lui Nuţu Cămătaru, aşteptat să iasă, miercuri, de la Jilava, reprezintă un nou eşec pentru sistemul judiciar, incapabil să ţină după gratii un om care în şase ani de detenţie a fost protagonistul multor incidente şi care este condamnat la alţi 13 ani de închisoare pentru crimă organizată.

FOCUS: Volume de Herta Muller, Ion Iliescu şi Gabriel Liiceanu, la ediţia de anul acesta a Bookfest

"Leagănul respiraţiei", de Herta Muller, şi "După 20 de ani.1989", de Ion Iliescu, se numără printre volumele care vor fi lansate la cea de-a cincea ediţie a Târgului de Carte Bookfest, care se desfăşoară între 9 şi 13 iunie, la Romexpo, în Bucureşti.

FOCUS: Campionii României au ajutat la construirea unei case destinate persoanelor cu dizabilităţi

Mai mulţi foşti sportivi români campioni olimpici, mondiali sau europeni au renunţat la hainele de antrenori sau cele de birou pentru a da o mână de ajutor, luni, la Clinceni, la ridicarea unei case în care vor locui opt persoane cu dizabilităţi mentale sau locomotorii.

FOCUS: Premierul Boc îşi asumă răspunderea, în numele Guvernului, pentru legile austerităţii

Premierul Emil Boc îşi va asuma răspunderea în numele Guvernului, în Parlament, pentru două proiecte de lege care prevăd, printre altele, reducerea salariilor bugetarilor cu 25 la sută şi a pensiilor cu 15 la sută.

FOCUS: „Marţi, după Crăciun” – cronica unui divorţ neanunţat

Banala criză a vârstei de mijloc la bărbaţi, o amantă mai tânără, o căsnicie aparent perfectă şi una dintre cele mai memorabile certuri din filmul românesc - toate acestea se regăsesc în "Marţi, după Crăciun" de Radu Muntean, film care a ridicat în picioare publicul de la Cinema Republica din Cluj.

FOCUS: Filme despre relaţii, medalii şi închisoare, în competiţie pentru trofeul TIFF

"O soluţie raţională", un film despre pasiunea dintre doi oameni la a treia tinereţe, "R", o incursiune în lumea închisorilor, şi "Medalia de onoare", despre un bătrân al cărui destin este schimbat de o medalie, sunt în cursa pentru Trofeul Transilvania, ce va fi acordat sâmbătă seara la gala TIFF.

FOCUS: „Bătrânii” Cupei Mondiale din Africa de Sud

Cupa Mondială din Africa de Sud va fi, probabil, ultimul "tur de pistă" la o mare competiţie internaţională pentru câteva mari vedete ale fotbalului, cum ar fi francezul Thierry Henry, argentinianul Juan Sebastian Veron sau italianul Fabio Cannavaro.

FOCUS: Vedetele care ratează Cupa Mondială

David Beckham, Ronaldinho, Michael Ballack, Ruud Van Nistelrooy, Patrick Vieira sau Zlatan Ibrahimovici sunt doar câteva dintre numele importante care ratează Cupa Mondială, din cauza unor accidentări, pentru că nu fac parte din loturile lor naţionale sau pur şi simplu deoarece nu s-au calificat.

FOCUS: De la Altidore la Vela, tinerele speranţe aşteptate la Cupa Mondială

Câteva tinere vedete în creştere, ca americanul Jozy Altidore sau camerunezul Nicolas Nkoulou, care pornesc ca titulari, speră să iasă în evidenţă la Cupa Mondială, în timp ce mulţi alţi jucători de vârsta lor se vor afla la turneul final mai ales pentru a învăţa, un exemplu fiind mexicanul Vela.

FOCUS: Funerar TV sau „nu te vom uita niciodată” dacă eşti live pe internet

Românii par din ce în ce mai dornici să se afirme în faţa opiniei publice, să fie cunoscuţi şi, mai presus de orice, să fie văzuţi la TV de familie şi prieteni. Cei care nu reuşesc asta în timpul vieţii mai au o şansă - o înmormântare în faţa camerelor de luat vederi, transmisă pe net de Funerar TV.

FOCUS: Jean Michel Jarre, artistul care transformă muzica electronică într-o experienţă memorabilă

Jean Michel Jarre, artistul care a încântat Occidentul, dar şi Orientul cu muzica sa, a susţinut, joi seară, la Sala Polivalentă din Bucureşti, un spectacol strălucitor, cu lumini şi efecte speciale, în faţa a aproximativ 6.000 de spectatori.

FOCUS: „Medalia de onoare” – un film despre bătrâneţe, onoruri şi drumul dintre acestea

Filmul "Medalia de onoare" de Călin Netzer prezintă un pensionar jucat magistral de Victor Rebengiuc, a cărui rutină este întreruptă la aflarea unei veşti: a primit o medalie de merit. După o întâlnire cu Ion Iliescu şi o vizită la un atelier din colţul străzii, Ion I. Ion îşi reîntâlneşte familia.

FOCUS: Lungmetraje premiate şi debuturi, la Zilele Filmului Românesc la TIFF

Zilele Filmului Românesc, care se desfăşoară între 3 şi 6 iunie la TIFF, aduc anul acesta filme lăudate la Cannes ("Marţi, după Crăciun", "Aurora") şi două debuturi inedite, Cristi Puiu în calitate de actor şi scenaristul Răzvan Rădulescu în calitate de regizor, pentru "Felicia, înainte de toate".

FOCUS: Gheorghe Hagi respiră şi trăieşte pentru fotbal în fiecare zi

Fostul internaţional român Gheorghe Hagi vrea să ajute fotbalul, care l-a adus în prim-planul lumii sportive, motiv ce îl determină ca în fiecare zi să facă eforturi pentru ca "sportul rege" să fie iubit de cât mai mulţi oameni.

FOCUS: Paul Anka a adus la Bucureşti bucuria de a cânta şi de a fi pe scenă

Cântăreţul şi compozitorul Paul Anka a susţinut primul său concert pentru publicul român, marţi seară, la Sala Palatului din Capitală, în faţa a circa 4.000 de persoane cărora le-a transmis bucuria sa de a cânta, de a fi în mijlocul lor şi nostalgia modei jazz-ului şi rock 'n' roll-ului.

Greii de la Sonisphere, Eric Clapton, Aerosmith şi Bob Dylan concertează în iunie în Capitală

Trupele Metallica, Rammstein, Alice in Chains, Slayer şi Manowar, aflate printre numele grele de la Sonisphere Festival, formaţia Aerosmith şi artişti precum Eric Clapton şi Steve Winwood, Bob Dylan şi Elton John sunt aşteptaţi în concerte, cele mai multe în premieră, în luna iunie în Capitală.

Comentariu: Greva zburătăcită şi asumarea guvernului Mahatma

Greva generală a pornit-o cam pe trei cărări, din pricină că este "inedită" prin unele părţi, după cum a caracterizat-o unul dintre liderii sindicali, care protestează mutându-se cât e ziua de lungă, cu un pahar de apă în faţă, pe scaunele ca de bar de la măsuţele televiziunilor.

FOCUS: Vettel i-a „oferit” lui Hamilton prima victorie din acest sezon

Pilotul britanic al echipei McLaren Mercedes, Lewis Hamilton a câştigat, duminică, la Istanbul, Marele Premiu al Turciei, a şaptea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, reuşind astfel să obţină primul succes din acest sezon.

Liderii sindicali anunţă grevă în aproape toate domeniile, angajaţilor le e frică să participe

Liderii sindicali au anunţat iniţial grevă generală şi de solidaritate în 31 mai în aproape toate sectoarele de activitate, ulterior unele federaţii s-au sustras de la protest, iar în prezent nici cei care au rămas fermi pe poziţie nu pot spune exact câţi angajaţi vor opri efectiv lucrul.

FOCUS: Ziua Copilului, sărbătorită în Capitală în muzee, parcuri şi la Opera Naţională

Ziua Internaţională a Copilului, sărbătorită pe 1 iunie, va fi marcată în Capitală prin diverse evenimente care vor avea loc marţi, dar şi duminică, la muzee, în parcuri, precum şi la Opera Naţională Bucureşti.

Comentariu: Guvernul şi restul lumii se întâlnesc la infinit

Dacă în viaţă ar fi ca în geometrie, timpanul guvernului ar rezona, fie şi în infinit, cu decibelii, stridenţi sau mătăsoşi, ai lui "se poate altfel" sau "se poate, dar mai cătinel", însă Boc&Co. urmează neabătut sfatul preşedintelui: "informează-i, discută, dar fă ca tine".

Parchetul apreciază că Mona Muscă nu a făcut cu intenţie falsul în declaraţii

Parchetul instanţei supreme a apreciat că fosta deputată liberală şi liberal-democrată Mona Muscă nu a comis cu intenţie falsul în declaraţii, atunci când a consemnat în martie 2006 că nu a colaborat cu Securitatea, în sensul de poliţie politică.

Liberalii au sărbătorit 135 de ani de la înfiinţare, la vila Brătienilor, din Ştefăneşti

Liberalii au aniversat, luni, 135 ani de la înfiinţarea PNL în 1875, la Vila Florica, unde au evocat istoria formaţiunii liberale într-un simpozion, au depus coroane la mormintele Brătienilor şi au organizat un marş galben-albastru în centrul Piteştiului, finalizând sărbătoarea cu un banchet liberal

Lipsa premiilor româneşti la Un Certain Regard în 2010 – „un soi de duş rece” – VIDEO

Românii se întorc acasă din secţiunea Un Certain Regard de la Cannes fără niciun premiu, chiar dacă au fost răsfăţaţii criticii de specialitate. Criticii români apreciază că acest lucru, deşi este "un soi de duş rece", este departe de a afecta valoarea cinematografiei româneşti.

Inter – regina Europei, noapte de sărbătoare la Milano – VIDEO

Noapte de sărbătoare la Milano, după ce formaţia Internazionale, cu românul Cristian Chivu în teren, a câştigat Liga Campionilor, succes obţinut după 45 de ani şi sărbătorit de peste 50.000 de tifosi pe străzile oraşului dar şi pe stadionul Giuseppe Meazza, scrie agenţia Ansa.

GayFest a întins curcubeul diversităţii în soare, o altă ediţie fără incidente

GayFest s-a defăşurat, sâmbătă, fără incidente şi, chiar dacă tema a fost promovarea drepturilor minorităţilor sexuale, problema crizei economice nu a fost ocolită nici în alocuţiunile de la acest eveniment.

Adus la botez în haine de moroşan, Carol Ferdinand a plecat în costum similar celui de marinar – GALERIE FOTO

Fiul Prinţului Paul şi al Prinţesei Lia, Carol Ferdinand, a fost îmbrăcat în costum de moroşan la sosirea la Biserica "Domniţa Bălaşa" din Capitală, unde a fost botezat, şi a plecat purtând un costum asemănător celui de marinar, iar printre cadourile primite a fost şi un set de lenjerie "Botezatu".

Protestul Noii Drepte în Capitală, desfăşurat fără incidente şi cu final devansat de ploaie

Protestul Noii Drepte s-a terminat, sâmbătă, din cauza ploii torenţiale, cu două ore înainte de expirarea autorizaţiei, protestatarii scandând lozinci împotriva homosexualilor, dar şi a clasei politice şi au susţinut cauza Basarabiei.

Rusaliile sau Pogorârea Duhului Sfânt, ziua în care a luat fiinţă prima comunitate creştină

Ortodocşii serbează, duminică, la 50 de zile după Paşti, Rusaliile, adică Pogorârea Duhului Sfânt sau Cincizecimea, unul dintre marile praznice împărăteşti ale Mântuitorului, în care a fost alcătuită prima comunitate creştină, nucleul Bisericii de mai târziu.

FOCUS: Finala Ligii Campionilor – duelul marilor tacticieni

Finala Ligii Campionilor, Internazionale Milano - Bayern Munchen, de sâmbătă de la Madrid aduce faţă în faţă doi mari tacticieni, Jose Mourinho şi Louis van Gaal, antrenori temperamentali care au lucrat împreună la FC Barcelona.

FOCUS: Poliţiştii protestatari, umăr la umăr cu cei care au asigurat ordinea în Piaţa Victoriei

Protestul de miercuri a adunat în Piaţa Victoriei reprezentaţi ai bugetarilor, dar şi pensionari şi tineri fără ocupaţie, însă de cea mai mare solidaritate au dat dovadă poliţiştii protestatari care au stat în primele rânduri şi au asigurat de cealaltă parte a gardurilor liniştea şi ordinea.

FOCUS:Scăderea salariilor şi a pensiilor a provocat cel mai amplu miting sindical din ultimii 19 ani

Măsurile anunţate privind scăderea drastică a salariilor şi pensiilor au generat, miercuri, cel mai mare protest din ultimii 19 ani, mai amplu decât atunci când revendicările vizau majorarea veniturilor şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, principalele solicitări ale sindicaliştilor de 20 de ani.

FOCUS: Atacul violent la adresa lui Hoară, singurul incident de la manifestaţia sindicală de miercuri

Atacurile asupra democrat-liberalului Marcel Hoară, de la un punct încolo petrecute din eroare şi fără nicio legătură cu manifestaţia de protest a sindicaliştilor, au reprezentat singurul act de violenţă care a avut loc în timpul mitingului din Piaţa Victoriei.

FOCUS: Steaua şi Victoria Brăneşti îşi dispută Stadionul Gloria din Buzău

Cluburile Victoria Brăneşti, în liga secundă în acest moment, dar cu mari şanse de promovare, şi Steaua Bucureşti, căruia MApN i-a reziliat contractul de folosire a arenei din Bulevardul Ghencea, se luptă pentru a evolua din sezonul viitor pe Stadionul Gloria din Buzău.