Karadzici a suprins Occidentul cu un război total

În primăvarea lui 1992, discursul său părea dur, dar înfăţişarea sa nu trăda un om capabil să organizeze un masacru. În vara aceluiaşi an, liderul republicii sârbe separatiste din Bosnia a abandonat politica şi a început organizarea unui război barbar împotriva musulmanilor bosniaci şi croaţi, care au declarat independenţa Bosniei faţă de federaţia iugoslavă dominată de sârbi.

Trupele sale au folosit orice armă au avut la dispoziţie şi rezerve nelimitate de muniţie datorită predominanţei sârbe în cadrul armatei naţionale a Iugoslaviei, sub conducerea lui Slobodan Miloşevici, armata musulmanilor bosniaci fiind cu totul depăşită din punct de vederea al resurselor.

Sârbii controlau înălţimile muntoase care înconjoară capitala şi trăgeau asupra oraşului cu mortiere, artilerie şi tunuri antiaeriene. Localnicii se furişau pe la intersecţiile pustii pentru a evita să fie luaţi la ţintă de lunetişti, dar mulţi nu reuşeau, înregistrându-se în final 11.000 de morţi.

Primul batalion al Forţei de Protecţie a ONU a atacat dinspre coasta Adriaticii preluând controlul asupra aeroportului Sarajevo, urmat de mii de alţi militari veniţi să asigure unul din nenumăratele acorduri de încetare a focului.

Dar într-un an de la începutul războiului din 1992-1995, UNPROFOR a devenit un simbol al intervenţiei, blocată de politica occidentală de "echitabilitate" de care Karadzici a profitat la maxim.

În câteva săptămâni, Sarajevo a fost asediat şi a rămas fără provizii timp de 43 de săptămâni, locuinţele fiind încălzite cu lemne din pădure şi sobe metalice. Preţul unui ou era de zece dolari, pentru benzină fiind nevoie de relaţii şi mulţi bani, în timp ce medicamentele şi cosmeticele dispăruseră cu totul.

Sârbii bosniaci ocupau poziţii tot mai avansate, "epurând" rivalii etnici de pe teritoriul pe care îl revendicau. Satele ardeau, iar localnicii se refugiau, uneori urmăriţi de gloanţe sau mortiere prin păduri.

Din când în când Karadzici apărea la televizor, justificând acţiunile trupelor sale, negând brutalităţile, chiar acuzându-i pe musulmani că îşi omoară conaţionalii fără scrupule pentru a obţine simpatia internaţională.

A fost invitat la negocieri de pace în străinătate cu mediatori occidentali de renume mondial. A durat mai mult de doi ani până când mentorul său, Slobodan Miloşevici a început să ia în considerare dezgustul Occidentului faţă de brutalitatea armatei sârbe bosniace şi a unităţilor paramilitare, fiind nevoit să le retragă sprijiniul.

Chiar şi atunci când, exasperaţi, oficialii NATO au ordonat raidurile aeriene pentru a încerca să pună capăt masacrului sârb, aceştia au capturat militari ai UNPROFOR şi i-au folosit pe post de scuturi umane în semn de sfidare. În consecinţă, în 1995, americanii au bombardat poziţiile sârbilor bosniaci constant pentru a arăta că situaţia trebuie să înceteze.

În iulie 1995, trupele sârbe s-au apropiat de cartierul general al ONU, unde s-au refugiat mii de musulmani sub protecţia trupelor olandeze, slab înarmate şi care aveau dispoziţii să nu folosească armamentul, iar Srebreniţa a fost preluată fără nici un fel de rezistenţă.

Comandantul armatei lui Karadzici, generalul Ratko Mladici, a preluat controlul şi a separat femeile şi copiii de circa 8.000 de bărbaţi de vârstă "potrivită pentru a lupta", care nu au mai fost văzuţi niciodată.

Aceştia au fost masacraţi în mod sistematic şi aruncaţi în gropi comune, ceea ce tribunalul ONU pentru crime de război în fosta Iugoslavie a calificat drept cel mai grav genocid petrecut în Europa după înlăturarea regimului nazist.

Intervenţia NATO a pus capăt războiului şi pacea a fost impusă prin negocierile de pace de la Dayton, Ohio, la sfârşitul lui 1995.

Karadzici, acuzat de crime de război de ONU, nu a fugit, dar a pierdut putera în rândul propriei clici a naţionaliştilor sârbi bosniaci iar în cele din urmă, în 1997, s-a ascuns.

De-a lungul anilor acesta a mai fost "văzut" din când în când. În 2005, a luat prânzul împreună cu soţia la o tavernă bosniacă fără a fi deghizat şi a participat la înhumarea mamei sale în Muntenegru, îmbrăcat în preot.

Radovan Karadzici a fost arestat într-un autobuz în apropierea oraşului Belgrad.

În Serbia şi Bosnia, până în prezent, naţionaliştii îi consideră pe Karadzici şi Mladici eroi persecutaţi de puterile occidentale care nu văd pericolele cu care se confruntă regiunea sub dominaţia musulmanilor bosniaci.

Chipul său este imprimat pe calendare şi tricouri şi cărţile lui se vând în biserici, iar "Veşnic împreună cu voi", este unul dintre sloganurile favorite.

Radovan Karadzici riscă închisoare pe viaţă dacă este găsit vinovat pentru cele 15 capete de acuzare formulate împotriva sa, în special genocid, persecuţii, exterminare, crime, deportări, acte inumane sau luare de ostatici.

Potrivit actului de acuzare, el este principalul artizan al planului de "epurare etnică" din anumite zone din Bosnia-Herţegovina, alături de fostul lider militar al sârbilor bosniaci Ratko Mladici, şi el căutat de TPI.

Obiectivul vizat de cei doi era crearea "Serbiei Mari" iar pentru aceasta "liderii sârbi din Bosnia (…) au pus în aplicare un plan de acţiune care se traduce prin persecuţii, tactici de teroare, expulzare şi eliminare", se arată în document.

Karadzici este acuzat pentru trei dintre cele mai tragice episoade ale războiului din Bosnia: genocidul din Srebreniţa, asediul oraşului Sarajevo şi reţinerea a mii de civili în taberele din regiunea Prijedor, în nord-vestul Bosniei.

Actul de acuzare descrie cum, după ce a fost ales la preşedinţia Republicii sârbe din Bosnia în martie 1992, funcţie pe care a ocupta-o până în iulie 1996, el a "planificat, a incitat la comitere, a ordonat şi ajutat la planificare (…) persecutării populaţiei musulmane din enclava Srebreniţa".

Peste 8.000 de băieţi şi bărbaţi musulmani din Bosnia au fost executaţi de forţele sârbe după preluarea controlului acestei zone, aflată sub protecţia ONU de la 11 iulie 1995. Acesta este cel mai grav masacru comis în Europa de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial.

Karadzici, în calitate de comandant-şef al forţelor armate sârbe din Bosnia, va trebui să răspundă şi pentru asediul de la Sarajevo.

Fost locuitor al capitalei bosniace, unde era medic psihiatru, Karadzici este acuzat că ar fi planificat "o campanie prelungită de bombardamente şi focuri izolate împotriva populaţiei civile (…) pentru menţinerea locuitorilor într-o stare de teroare continuă".

Fostul lider sârb este acuzat pentru detenţia a mii de civili croaţi şi musulmani din Bosnia în condiţii "oribile şi inumane", mai ales în regiunea Prijedor, şi pentru luare de ostatici. Peste 200 de militari ONU au fost reţinuţi de Karadzici în perioada 26 mai – 2 iunie 1995, în mai multe sectoare din Bosnia.