- Home
- Main Story
- BUCUREŞTI, (23.12.2008, 15:00)
Programul de guvernare este încurajator, dar cu elemente populiste, afirmă analiştii
Noul program de guvernare PDL-PSD pentru 2009 este "încurajator", însă conţine anumite elemente populiste şi estimări nerealiste care în condiţii de criză ar putea duce la accelerarea dezechilibrelor economice, consideră analiştii economici.
Urmărește
19 afișări
Programul de guvernare este încurajator, dar cu elemente populiste, afirmă analiştii
"Varianta noului program este mult mai bună decât prima. Un deficit de 1,7% din PIB este mult mai dezirabil decât 2,5%. Noul ministru al Finanţelor (Gheorghe Pogea - n.r.) mi s-a părut destul de hotărât. Reducerea cheltuielilor bugetare prin tăierea cheltuielilor de personal este exact ceea ce trebuie făcut", a declarat pentru MEDIAFAX economistul-şef al Raiffeisen Bank România, Ionuţ Dumitru.
Potrivit formei finale a programului de guvernare PDL-PSD, deficitul bugetului general consolidat se va situa la cel mult 1,7% din Produsul Intern Brut (PIB) în 2009, în scădere faţă de estimarea de maximum 2,5% din PIB din varianta intermediară a programului, prin reducerea cheltuielilor şi interzicerea pentru un an a achiziţiei de bunuri "neesenţiale".
"Din punctul meu de vedere, chiar şi ultimele modificări, de scădere a deficitului bugetar la 1,7% din PIB anul viitor, mi se par nerealiste. Este nevoie de un program cu măsuri mult mai clare, pe o perioadă de doi, în care deficitul să coboare sub 3% în această perioadă. Dacă ne uităm la cheltuielile cu salarii, pensii, şi scăderea pe partea de venituri, nu cred că putem avea un deficit bugetar sub 3% în 2009. Nu e suficientă reducerea cheltuielilor cu personalul să scadă deficitul sub 3% din PIB", a spus analistul ING Bank România Nicolaie Chidesciuc.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cacealmaua prezidențialelor: Ciolacu anunță că săptămâna viitoare „fixează data alegerilor”. PSD va face sondaje pentru Crin Antonescu, Călin Georgescu, Elena Lasconi, Nicuşor Dan și George Simion/ PNL va face sondaje pentru Ilie Bolojan
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
-
Pregătire totală: O ţară nordică vrea să construiască adăposturi antiatomice pentru „cel mai rău scenariu”
El estimează un deficit bugetar de 5,5% din PIB pentru anul următor, bazându-se pe o creştere economică de doar 1,7% din PIB, sub estimarea din programul de guvernare de 3,5%.
"Pe partea de cheltuieli ar mai trebui lucrat. Trebuie să luăm măsuri mult mai dure, cum ar fi îngheţarea salariilor. Însă este o decizie politică. Nu militez pentru o măsură sau alta, dar din punct de vedere macroeconomic trebuie să luăm măsuri mult mai dure. Nu trebuie să mai mărim salariile şi pensiile, şi poate trebuie umblat la venituri, în sensul creşterii taxelor. Însă taxa unică trebuie menţinută", a mai spus Chidesciuc.
Economistul şef al Băncii Comerciale Române, Lucian Anghel, consideră că noul program de guvernare este "încurajator", dar sunt necesare măsuri concrete care să dea un semnal bun pieţelor internaţionale.
"Nu ştiu dacă aceste măsuri sunt suficiente şi trebuie să vedem mai multe cifre. Problema e finanţarea deficitului bugetar şi de unde vom avea fondurile necesare pentru finanţarea acestuia. Împrumuturile pe termen scurt din 2008 vor ajunge la scadenţă anul viitor iar necesarul de finanţare va fi şi mai mare", a spus Chidesciuc.
Directorul executiv al Grupului de Economie Aplicată (GEA), Dragoş Pîslaru, spune că există o contradicţie în a menţine taxele la acelaşi nivel şi a avea un program cu tentă socială, de a creşte pensiile şi salariile, mai ales în condiţii de criză.
"În 2009, un guvern populist doar ar accelera dezechilibrele. Nu va fi un blocaj total, însă veniturile se vor colecta mai greu. Un guvern de criză e un guvern care are o responsabilitate mai mare şi trebuie să înţeleagă că în perioade de criză nu poţi să te joci cu măsuri populiste. E un mister cum se vor rezolva toate", opinează Pîslaru.
Pîslaru are aceeaşi opinie cu reprezentantul ING în privinţa deficitului şi susţine că un nivel de 1,7% din PIB în 2009 este imposibil de realizat.
"Nu este momentul pentru cheltuieli salariale suplimentare", a adăugat el.
Anghel a opinat că, în actualele condiţii, este nevoie de planuri de rezervă, cum ar fi un acord de împrumut cu Fondul Monetar Internaţional, dar şi de o permanentă colaborare a Guvernului cu Banca Naţională a României.
"Veniturile la bugetaul de stat vor mai scădea şi avem nevoie de planuri de rezervă. Un împrumut cu FMI ar asigura o disciplină fiscală însă disciplina am putea-o dobândi şi singuri, fără a fi necesar un împrumut de la instituţia internaţională. Nu ştiu dacă aveam neapărat nevoie de acest împrumut, dar ne-ar ajuta", a afirmat Anghel.
Dumitru consideră că, deşi noul ministru al Finanţelor Publice (n.r. Gheorghe Pogea) este "foarte bine ancorat în realitate", se pune problema susţinerii sale la nivel politic.
Atât Dumitru, cât şi Pâslaru cred că programul de guvernare va fi modificat.
"Nu poţi să faci un program de guveranare în numai două săptămâni. Nu îi critic pe economişti, pentru că nu aveau datele complete din bugetul pe anul 2008. Cifrele pe care le-au avansat nu sunt destul de fundamentate pe datele bugetului din noiembrie şi decembrie, dar premisele de la care s-a pornit pot duce la tensiune. Este un an în care trebuie să strângem cureaua şi să ne reaşezăm", a încheiat Pâslaru.
(Material realizat de Marius Radu, marius.radu@mediafax.ro)
Citește pe alephnews.ro: SUA anunță o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru arestarea lui Nicolás Maduro
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
BREAKING NEWS: Trump a primit sentința de „achitare necondiționată” în procesul „hush money”. Judecătorul Juan Merchan: „Funcția de Președinte e extraordinară, nu cel care ocupă funcția”
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Fără precedent: O companie aeriană folosită de milioane de români dă în judecată un pasager. Reprezentanţii companiei spun că ceea ce a făcut acesta este total inacceptabil
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
Selectează Irinel Columbeanu reacționează după ce a aflat că Monica Gabor are un băiețel: „Nu îi voi scrie niciun mesaj, las…” Irinel Columbeanu reacționează după ce a aflat că Monica Gabor are un băiețel: „Nu îi voi scrie niciun mesaj, las…”
CANCAN.RO
Dr. Vlad Ciurea avertizează: Care este ELECTROCASNICUL care ne distruge creierul, fără să ne dăm seama
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe