Proiectul Roşia Montană - 14 ani de controverse

Compania canadiană Gabriel Resources a concesionat, în 1997, terenul pe care urma să amplaseze exploatarea de la Roşia Montană, contra sumei de 3 milioane de dolari. Statul român - reprezentat prin Minvest Deva - s-a asociat cu compania canadiană şi a format societatea mixtă Roşia Montană-Gold Corporation SA. Acţionar majoritar este Gabriel Resources, cu o participaţie de 80%.

Doi ani mai târziu, în iunie 1999, Minvest Deva primeşte de la Agenţia Naţională de Resurse Minerale (ANRM) "licenţă de concesiune pentru exploatarea minereurilor auro-argintifere" din perimetrul minier de la Roşia Montană. Licenţa a fost aprobată printr-o hotărâre de guvern, HG 458 din 1999. Hotărârea de Guvern este semnată de premierul Radu Vasile şi contrasemnată de preşedintele ANRM Mihai Ianăş, de Radu Berceanu din poziţia de ministru al Industriei şi Comerţului şi de Decebal Traian Remeş, ca ministru de Finanţe. Minvest SA devenind titularul licenţei de exploatare, aceasta a fost transferată RMGC, în octombrie 2000, în virtutea parteneriatului între Minvest SA Deva şi Gabriel Resources, printr-o operaţiune criticată dur de-a lungul timpului de opozanţii proiectului.

Au urmat doi-trei ani de zile de discuţii, negocieri şi tatonări între susţinătorii şi opozanţii proiectului, în marea lor majoritate ecologişti care criticau procedeul de cianurare ce urma a fi folosit în exploatare. Apelurile contestatarilor proiectului către forurile politice şi academice româneşti şi străine au generat numeroase poziţii contra proiectului. S-a ajuns până la depunerea unei moţiuni simple în Parlamentul României, demers iniţiat de PRM-ul lui Corneliu Vadim Tudor în 2002, sau la înfiinţarea unei comisii speciale, în 2003. Investitorul, la rândul său, s-a ocupat de forajele de explorare, anunţând, la începutul anilor 2000, că zăcământul ar putea conţine 300 de tone de aur şi 1.600 de tone de argint.

După acest anunţ care i-a crescut exponenţial miza, proiectul a ajuns în atenţia clasei politice de la Bucureşti şi chiar de la nivel european, pe de-o parte din cauza posibilelor implicaţii pentru statele riverane Dunării, care au fost grav afectate de un accident ecologic teribil petrecut în 2000 la Baia Mare, şi pe de altă parte în urma eforturilor opozanţilor proiectului, care au invitat, în 2003, o delegaţie a Parlamentului European să viziteze situl minier de la Roşia Montană şi să analizeze "pericolele" invocate de ONG-iştii ecologişti. Implicarea europarlamentarilor a fost posibilă în contextul eforturilor României de integrare în Uniunea Europeană. De prezenţa acestora în Roşia Montană a profitat şi compania, care le-a prezentat acestora în detaliu proiectul pe care intenţiona să-l realizeze.

Tot în 2003, subiectul a fost discutat de premierul român de la acea vreme, Adrian Năstase, cu omologul său canadian Jean Chretien.

În eforturile de aderare, obligată să transpună în legislaţia română prevederile Uniunii Europene, România a preluat procedurile europene de autorizare a proiectelor de acest gen, considerate a avea un posibil impact transfrontalier, astfel că investitorul a fost obligat să realizeze un studiu de impact asupra mediului al proiectului pe care-l propune. Ideea unui astfel de studiu a apărut pentru prima dată la începutul anului 2005 când, în 17 ianuarie, premierii român şi maghiar, împreună cu miniştrii Mediului din cele două ţări, au discutat pe acest subiect. Premierul român de atunci, Călin Popescu Tăriceanu, i-a spus omologului său maghiar că Guvernul român va analiza cu toată atenţia proiectul minier de la Roşia Montană, atît din punct de vedere financiar, ecologic, social şi economic, cît şi din perspectiva legislaţiei europene şi a tuturor normelor în domeniu.

Ministrul maghiar al Mediului de la acea vreme, Miklos Persanyi, a exprimat pentru prima dată, cu acea ocazie, opoziţia clară a Ungariei faţă de proiectul propus la Roşia Montană, propunându-i omologului său român, pe-atunci Sulfina Barbu, să ceară realizarea unui studiu de evaluare a impactului acestei investiţii. "Credem că, în urma acestui studiu, se va ajunge la concluzia conform căreia investiţia nu este realizabilă", a spus atunci Persanyi. În replică, ministrul român al Mediului l-a asigurat că România îşi va respecta obligaţiile asumate în negocierile cu UE privind protecţia mediului, capitolul de negocieri cu UE pe acest domeniu fiind recent închis.

Investitorul transmisese instituţiilor statului, la finele lui 2004, un memoriu tehnic cuprinzând capitolele care ar fi urmat să fie tratate de experţii implicaţi în realizarea studiului de impact asupra mediului, dar şi toate celelalte probleme legate de procedeul de autorizare.

Acordul de mediu, cel mai greu de obţinut aviz pentru investitorul de la Roşia Montană, a fost cerut statului român în 21 aprilie 2005. Procedura a început prin notificarea oficială a tuturor statelor vecine potenţial afectate în cazul unei funcţionări anormale a instalaţiilor prevăzute în acest proiect şi a fost continuată prin organizarea unor dezbateri publice în care cei interesaţi puteau să pună în discuţie orice aspect controversat din studiul de impact asupra mediului. Studiul de impact propriu-zis a fost depus în 18 mai 2006.

Dezbaterile publice au început cu o întâlnire între susţinătorii şi opozanţii proiectului minier chiar pe stadionul de la Roşia Montană, în 24 iulie 2006, într-o comunitate deja segregată în totalitate în două mari tabere: pro şi contra proiectului minier.

Discuţiile au continuat, odată cu trecerea timpului radicalizându-se poziţiile celor două tabere. Subiectul a devenit ultra-cunoscut, prin luările de poziţie ale tuturor celor care au ocupat, la un moment dat, o poziţie din care puteau influenţa procesul de autorizare a investiţiei.

Cea mai importantă poziţie împotriva proiectului, preluată şi amplificată rapid de contestatari, a fost cea a Academiei Române, care a analizat atât aspectele de mediu ale proiectului, cât şi pe cele tehnice, economice şi culturale, ajungând la concluzia că acesta nu este oportun.

Procedura dezbaterilor publice pe tema studiului de impact asupra mediului, obligatoriu după transpunerea legislaţiei europene în cea română, a continuat şi a fost urmată de faza comentariilor şi întrebărilor scrise adresate de cei interesaţi investitorului, prin intermediul Ministerului Mediului. Înainte însă de finalizarea acesteia, în urma unor complicate litigii în justiţie, companiei i-a fost anulat un certificat de urbanism, motiv care l-a făcut pe ministrul Mediului din 2007, Korodi Attila, să dispună, unilateral, suspendarea procedurii de avizare.

Aceasta a fost reluată, doi ani şi doi miniştri ai Mediului mai târziu, de Borbely Laszlo, care a stabilit componenţa Comitetului de Avizare Tehnică a Proiectului şi a dispus începerea analizei finale.

În ultimele luni, proiectul a intrat în atenţia politicienilor români la vârf, preşedintele Traian Băsescu având o serie de luări de poziţie extrem de favorabile realizării investiţiei. El a fost urmat de premierul Boc şi de alţi membri ai Cabinetului, însă implicarea sa a atras critici vehemente din partea opozanţilor proiectului minier şi a societăţii civile româneşti în general.

Totuşi, ministrul Mediului rămâne pe poziţii şi anunţă că, deşi finalul dezbaterilor în CAT este aproape, nu va da acordul până când investitorul nu va răspunde la două cereri punctuale de-ale sale - îmbunătăţirea tehnologiei pentru reducerea concentraţiei de cianuri şi constituirea garanţiilor de renaturare în primii ani ai proiectului şi nu în ultimii - şi nu va da, la modul general, asigurări că proiectul este perfect viabil şi nu reprezintă un pericol la adresa mediului.

(Material de Ovidiu Vanghele, ovidiuv@mediafax.ro)