REPORTAJ: Deţinuţii de la Rahova învaţă să scrie, să citească şi să numere bani

"Sunt şi aici satisfacţii", a început învăţătoarea Daniela Ostafe, cea care le predă limba română, matematica şi limba engleză deţinuţilor de la Penitenciarul Rahova din Bucureşti, care vor să-şi termine studiile sau măcar să stăpânească scrisul şi număratul.

"Acum vreo doi ani am avut un deţinut foarte dificil, închis pentru tentativă la omor. Toată lumea credea că o să ne facă probleme, nu reuşea nimeni să-l liniştească. S-a înscris la nivelul I şi, la sfârşit, a luat premiul I şi coroniţă. La festivitatea de premiere a plâns. A fost o surpriză pentru toată lumea, a apărut şi la televizor", a continuat învăţătoarea, înainte să-şi invite elevii la deschiderea cursurilor.

Peste 30 de deţinuţi ai închisorii de maximă siguranţă s-au înscris în programul "A doua şansă", pentru anul şcolar 2010-2011. Aceştia au primit caiete, abecedare, manuale, creioane şi pixuri şi vor încerca, de luni până joi, timp de două ore pe zi, să fie mai mult decât simpli puşcăriaşi şi să se pregătească, după cum speră cu toţii, pentru o altfel de viaţă după eliberare.

"Cel mai important pentru ei este să înveţe să scrie scrisori. Majoritatea pentru asta sunt aici", a explicat Daniela Ostafe.

"Bineînţeles, vor să înveţe şi limba engleză, şi calculele, ca să plece în Anglia după eliberare. Sau în altă ţară, oricum. Pentru ei, aceasta este cea mai bună soluţie - să emigreze. Aici (în ţară, n.r.) sunt foşti puşcăriaşi, n-au niciun viitor. Acolo, nu-i cunoaşte nimeni, pot să-şi găsească mai uşor un loc de muncă. Bine, cei care vor să-şi găsească un loc de muncă", a completat şi unul din ofiţerii penitenciarului, zâmbind cu subînţeles.

"Elevii" sunt împărţiţi în două grupe. Într-una din acestea, opt bărbaţi zdraveni au recunoscut că se apucă de nivelul I de studii, pentru că nu prea ştiu să scrie şi să citească. Doi dintre deţinuţi s-au înscris la nivelul II şi numai unul la nivelul III.

Florică Zamfir (33 de ani) ştie să recunoască literele şi să scrie "cât de cât", dar vrea să progreseze. Nu a fost niciodată la şcoală. Stă în prima bancă şi este cel mai zâmbitor şi mai politicos elev. Şi-a scris numele, cu litere de tipar, pe caietul pe care l-a primit, apoi l-a citit cu voce tare, pentru ca lumea să se asigure că ştie ce face.

Întrebat de ce a fost închis, Florică îşi micşorează puţin zâmbetul şi i se umezesc ochii.

"Pentru o greşeală. Nu e normal, pentru ce altceva să fiu aici? Am făcut o greşeală. Dar ştiţi cum e, toate spre bine", a spus bărbatul, înveselindu-se la gândul că viitorul poate fi mai bun.

Faţa deţinutului se înseninează complet atunci când vorbeşte despre fiul său, Raul, în vârstă de doi ani şi şase luni. Entuziasmat, Florică îşi dă jos cu repeziciune geaca şi hanoracul, trage mâneca bluzei şi îşi arată antebraţul. Şi-a tatuat imaginea copilului său şi numele acestuia. Ca să-l aibă întotdeauna aproape.

"Nevasta mea vine dintr-o familie mai bună, ea a făcut şcoala, lucrează. Copilul meu o să meargă şi el la şcoală, fără discuţie!", mai spus Florică.

Laviniu, zis "Lavinică", nu discută despre motivul încarcerării sale, dar a spus că nu este închis pentru prima oară. El a învăţat să scrie şi să citească, dar "a uitat".

"La şcoală e altceva, la şcoală îţi aminteşti. Dacă nu exersezi, dacă nu citeşti în fiecare zi, dacă nu socoteşti, normal că uiţi. Aici, la mine în cameră, stau câte cinci-şase ore şi mă chinui să citesc, să scriu. Nu ştiu foarte bine, dar dacă stau eu liniştit şi mă străduiesc, uşor-uşor îmi dau drumul. Am scris şi câteva poezii", a spus Lavinică.

În camera alăturată - sala de festivităţi - pe pereţi stau atârnate tablouri pictate de deţinuţi. Pe o masă sunt fel de fel de figurine origami extrem de migălos asamblate şi ornamente din boabe de orez şi seminţe uscate. Unul dintre deţinuţi a pictat, pe cartonul unei cutii de bomboane, un peisaj de iarnă parcă scos dintr-o galerie de artă.

"Şi încă ăsta nu e cel mai migălos desen pe care l-am văzut aici. Rămâi uimit. Unul dintre deţinuţi, un chinez, s-a chinuit nu ştiu cât timp şi a pictat într-o sticlă de aftershave. O sticlă din aceea are un orificiu de câţiva milimetri. Ei, prin acel orificiu, cu o pensulă subţire, s-a chinuit şi a pictat un peisaj de munte incredibil, pe tot interiorul tubului. A fost ceva extraordinar", a spus unul dintre educatorii deţinuţilor.

Astfel de activităţi intră în categoria "terapie ocupaţională". Deţinuţii iau lecţii de pictură, de muzică, de fel de fel de meşteşuguri. Nu primesc zile libere pentru aceste activităţi, dar sunt "luaţi în evidenţă". Şi, cel mai important, îşi ocupă timpul cu ceva constructiv.

"Sunt foarte deschişi la aşa ceva. Se învaţă unul pe altul, se îndeamnă unul pe altul. După aceea, devine o competiţie, le place. Şi este foarte constructiv să se implice în astfel de competiţii", a mai spus instructorul lor de artă şi meşteşuguri.

Cei mai mulţi dintre ei au timp din belşug la dispoziţie pentru a se ocupa de pictat şi asamblat origami. Ei sunt condamnaţi la ani buni de închisoare şi alternativa la "terapia ocupaţională" ar fi izolarea, crearea de probleme în penitenciar sau cântatul pe la geamuri, pe care de altfel îl practică unii deţinuţi.

"Mai am destul timp de stat aici. Mai am trei ani şi trei luni de închisoare. Am fost închis pentru trafic de droguri. M-am băgat într-un anturaj nociv, am început să consum. De la consum la trafic este un pas mic. Pot spune că a fost greşeala vieţii. Te ia valul, te ia viaţa de noapte", a conchis un tânăr cu capul plecat.

Totuşi, aceşti bărbaţi vor fi eliberaţi din închisoare, cândva. Poate unii vor pleca în străinătate, alţii se vor întoarce la familiile lor, iar alţii vor încerca, pur şi simplu, să-şi găsească un loc de muncă. Scopul programului "A doua şansă" este să-i pregătească pentru acel moment. Ei nu vor ieşi din închisoare citând din Proust sau studiind electricitatea şi magnetismul, dar, dacă se dovedesc a fi interesaţi, vor şti să scrie mai bine, să citească mai bine, să numere mai bine şi poate să "rupă" ceva în limba engleză.

Şi mai mult decât atât, poate că mulţi dintre ei, sau măcar unii, nu vor mai comite infracţiuni.

"Ei sunt predispuşi la a comite fărădelegi şi, mai ales, sunt influenţabili. Dacă reuşeşti să-i atragi pe partea asta, pe calea cea bună, ai o şansă. Altfel, când ies de aici vor face iarăşi rău", este de părere unul din ofiţerii penitenciarului.

Dacă îi întrebi pe ei, pe deţinuţi, par şi ei destul de convinşi că un bagaj mai mare de cunoştinţe, o deschidere de perspective sunt absolut necesare. "Mergem pe o cale mai bună", cum ar spune Florică Zamfir. Speranţa tuturor este, însă, că această cale mai bună nu se va întrerupe brusc după eliberare, când doamna Ostafe nu mai este acolo pentru a-i pune să citească poezii, când nu le mai dă nimeni de făcut origami şi când nu mai au cinci-şase ore pe zi la dispoziţie pentru a citi cărţi şi pentru a lua viaţa "uşor-uşor".

(Material realizat de Ioana Burtea, ioana.burtea@mediafax.ro)