Ultima oară cei doi au fost adversari la turneul Mastrers de la Madrid, în octombrie 2005, când Nadal a câştigat, cu 7-5 (5), 6-3, în turul doi al competiţiei. În mai 2005, Hănescu a pierdut şi partida din cadrul turului doi al turneului Masters de la Roma, după un categoric 1-6, 1-6. În august 2004, a avut loc primul meci între cei doi, Nadal impunându-se în primul tur al turneului de la Sopot, tot în două seturi, scor 6-4, 6-4. Atunci, Nadal era pe locul 71 ATP, iar Hănescu pe poziţia 88 ATP.
Rafael Nadal a pierdut, în iulie 2009, poziţia de lider ATP, pe care o ocupase timp de 46 de săptămâni şi de atunci a urmat o uşoară pantă descendentă în cariera sa, ajungând la un moment dat pe locul 4 ATP. Măcinat de mai multe accidentări, Nadal a traversat o perioadă de 11 luni fără niciun turneu câştigat, care s-a încheiat la mijlocul acestei luni, când a reuşit să-şi păstreze titlul cucerit, anul trecut, la Mastersul de la Monaco. Tenismanul spaniol s-a impus clar în finala disputată cu conaţionalul său Fernando Verdasco, scor 6-0, 6-1. La Monaco, Nadal a câştigat toate meciurile în două seturi, dar nu a întâlnit niciun jucător din Top 10 ATP.
Nadal are 37 de turnee câştigate în carieră, dintre care 26 pe zgură, suprafaţa pe care se desfăşoară şi competiţia de la Foro Italico. De asemenea, el a cucerit şase turnee de Grand Slam, pe toate suprafeţele, zgură, hard şi iarbă. El este campion olimpic în 2008, la Beijing şi a obţinut 28,5 milioane de dolari premii din tenis, dintre care 1,27 milioane în acest an.
La rândul său, Hănescu a strâns aproape 2,5 milioane de dolari din tenis, dintre care circa 150.000 anul acesta.
La ediţia din acest an a Masters 1000 de la Roma, Hănescu l-a învins în turul întâi pe germanul Michael Berrer, scor 6-2, 6-7 (5/7), 6-3 şi a trecut apoi, cu scorul de 7-6 (4), 6-4, de argentinianul Juan Monaco, cap de serie numărul 16.
Nadal a stat în prima rundă şi l-a învins, miercuri, cu scorul de 6-1, 6-3, pe germanul Philipp Kohlschreiber, în turul doi.
(Material realizat de Adrian Petculescu, [email protected])