Prima pagină » Main Story » COM: Made în China

COM: Made în China

Mărturisesc că nu mi-a displăcut ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Beijing, însă "minunea" nu a durat nici 3 zile.
COM: Made în China
12 aug. 2008, 17:39, Main Story

La câteva zile de la festivitate, un cotidian chinez local ne dezvăluie faptul că artificiile care au încântat milioane de persoane ce au urmărit deschiderea Olimpiadei au fost generate de fapt pe calculator. Apoi, aflăm că 800.000 de studenţi au fost pregătiţi precum soldaţii să faca atmosferă in tribune şi pe la principalele puncte de atracţie, deoarece organizatorii se temeau că spectatorii nu vor intra in spiritul Jocurilor de la Beijing.

Lista păcălelilor continuă cu fetiţa chineză care a intonat "Odă patriei" la ceremonia de deschidere a făcut playback pe altă voce, adevărata cântăreaţă nefiind atât de drăguţă pentru a reprezenta China. Tertipuri ce ne aduc aminte de unele practici ceauşiste, venite dintr-o ţară care ne-a obişnuit cu produse contrafăcute. Parcă un pic speram ca sărbătoarea olimpică să nu fie contrafăcută, şi m-aş bucura ca măcar rezultatatele sportive să nu fie afectate.

(Comentariu realizat de Romeo Chiriac, [email protected])