Românii din străinătate recurg chiar şi la metode la limita legii pentru a adopta copii români

Legea 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei interzice adopţia internaţională a copiilor români, aceasta putând fi încuviinţată "numai în situaţia în care adoptatorul sau unul dintre soţii din familia adoptatoare care domiciliază în străinătate este bunicul copilului pentru care a fost încuviinţată deschiderea procedurii adopţiei interne".

Oficiul Român pentru Adopţii (ORA) a supus dezbaterii publice, în 3 decembrie 2009, un proiect de act normativ de modificare a Legii 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, una dintre modificările propuse vizând deschiderea parţială a adopţiei internaţionale, în sensul ca aceasta să fie permisă şi cetăţenilor români stabiliţi în străinătate.

Deşi au trecut şase luni de la finalizarea proiectului de act normativ şi de la punerea lui în dezbatere publică, documentul nu a fost luat încă în discuţie în şedinţele Executivului.

Pentru că nu au posibilitatea legală să adopte copii din România, românii stabiliţi în străinătate au ajuns în situaţia de a recurge la diferite metode, unele la limita legalităţii.

Acest aspect a fost confirmat şi de reprezentanţii ORA, care au arătat că instituţia a primit sesizări de la autorităţile de profil din Marea Britanie şi Elveţia, referitoare la cetăţeni români care au reşedinţa acolo şi au înfiat copii români, dar aceştia nu pot primi drepturile acordate rezidenţilor pentru că, potrivit legislaţiilor din aceste state, adopţia este considerată internaţională.

Specialiştii de la ORA au explicat că una dintre condiţiile pe care părinţii adoptivi trebuie să le îndeplinească pentru a putea înfia un copil este să aibă domiciliul în România. În aceste condiţii, românii care locuiesc în străinătate îşi pot păstra domiciliul din ţară, chiar dacă nu stau aici decât câteva zile pe an, şi dacă îndeplinesc şi celelalte condiţii impuse de lege, pot adopta copii români, pe care ulterior îi duc în ţările în care ei s-au stabilit.

Riscul în astfel de cazuri este ca adopţia să fie considerată internaţională în statul de reşedinţă, din cauza prevederilor legale diferite din cele două ţări.

Concret, legile adopţiilor din Marea Britanie şi Elveţia prevăd că un copil poate fi dat în adopţie dacă adoptatorul are atât domiciliul, cât şi reşedinţa în statul respectiv, spre deosebire de legislaţia română, în care este suficient ca cel care adoptă să aibă domiciliul în România.

Acesta este motivul pentru care Marea Britanie şi Elveţia au respins adopţiile în cazul câtorva români şi au refuzat să acorde copiilor drepturile prevăzute pentru rezidenţi.

Până în prezent ORA a primit patru astfel de sesizări din Marea Britanie şi una din Elveţia.

Din cauza restricţiilor existente în Legea adopţiilor, cererea de adoptare a unui copil român i-a fost respinsă şi unuia dintre ambasadorii României pe motiv că acesta nu îndeplinea condiţiile referitoare la domiciliu, iar evaluarea şi monitorizarea postadopţie nu ar fi fost posibile.

"Legea restricţionează, în momentul de faţă, dreptul la adopţie al multor cetăţeni români, inclusiv ambasadorilor aflaţi în misiuni diplomatice. Practic, acesta a fost motivul pentru care ORA a propus modificarea legii şi eliminarea unor restricţii", au mai spus reprezentanţii instituţiei.

Potrivit acestora, problemele în astfel de cazuri ar putea fi evitate dacă adopţia din România s-ar face înainte ca familia adoptivă să obţină dreptul de rezidenţă în ţara în care locuieşte.

Una dintre modificările propuse în proiectul de act normativ, care a fost trei luni în dezbatere publică, viza deschiderea adopţiei internaţionale pentru cetăţenii români care nu mai locuiesc în ţară.

"Vrem să reglementăm ce înseamnă adopţia de către un cetăţean român căsătorit cu un cetăţean străin şi care nu mai locuieşte în ţară", explica, după finalizarea documentului, Bogdan Panait.

Proiectul de act normativ aducea mai multe modificări la Legea 273/2004, una dintre acestea vizând introducerea unor sancţiuni pentru angajaţii din sistem care încalcă legea, dar şi pentru părinţii adoptivi care fac acest lucru înainte de adopţie sau chiar în perioada de postadopţie.

În proiectul de act normativ mai era prevăzută posibilitatea de declarare a adoptabilităţii şi pentru copiii mai mici de şase luni, dar şi termene mai bine precizate pentru etapele pe care părinţii trebuie să le pacurgă în procesul adopţiei.

Totodată, dacă modificările propuse la Legea adopţiei ar fi fost adoptate, ar fi dat posibilitatea ca instanţa judecătorească să poată trece peste refuzul părinţilor fireşti sau al tutorelui de a consimţi la adopţia copilului, dacă s-ar fi dovedit, prin orice mijloc de probă, că aceştia refuză în mod abuziv să-şi dea consimţământul iar instanţa ar fi apreciat că procedura este în interesul superior al copilului, ţinând seama şi de opinia acestuia.

De asemenea, proiectul mai prevedea că Direcţiile de asistenţă socială şi protecţie a copilului ar fi trebuit să ceară persoanelor care doresc să adopte un copil angajamentul în formă autentică, din care să rezulte că, în cazul în care după încuviinţarea adopţiei îşi stabilesc domiciliul sau reşedinţa în alt judeţ sau în străinătate, vor informa de urgenţă direcţia care realizează monitorizarea postadopţie.

Bogdan Panait explica, la data supunerii proiectului în dezbatere, că modificările aduse vizează şi crearea posibilităţii, în anumite situaţii, de adoptare a unui copil înainte ca acesta să împlinească un an.

În ce priveşte adoptarea copiilor de peste 14 ani, planul individualizat de protecţie ar fi putut avea ca finalitate adopţia internă numai dacă, în baza evaluării situaţiei copilului, se aprecia că există un potenţial real de integrare într-o familie adoptatoare.

În 2001, adopţiile internaţionale au fost suspendate. Decizia a fost argumentată prin faptul că sistemul introdus în 1997 permitea apariţia unor abuzuri, în baza unor criterii neclare, prea multe organizaţii (110) fiind acreditate să intermedieze adopţii internaţionale, pentru care percepeau taxe între 3.000 şi 30.000 de dolari, sume imposibil de controlat.

După luni de aşteptare, în decembrie 2001, a fost găsită o soluţie pentru deblocarea anumitor dosare de adopţie internaţională, astfel de excepţii fiind reglementate într-o ordonanţă de urgenţă. Primele 49 de dosare de adopţie au fost deblocate.

În vara anului 2002 au fost deblocate alte 81 de dosare, vizând copii adoptaţi de familii de străini din Grecia, Italia, Spania, Germania, Statele Unite, Italia, Belgia, Franţa sau de cetăţeni români stabiliţi în una din aceste ţări.

De la suspendarea adopţiilor internaţionale şi până în aprilie 2003, peste 400 de copii români au reuşit să plece la familiile adoptive din străinătate. În aceeaşi perioadă, Comitetul Român pentru Adopţii a înregistrat aproape 5.000 de cereri de adopţie internaţională, a căror rezolvare depindea de ridicarea moratoriului.

La 1 ianuarie 2005 a intrat în vigoare Legea 273/2004 privind regimul juridic al adopţiilor, care a interzis adopţiile internaţionale în România.

(Material realizat de Aurelia Alexa, aurelia.alexa@mediafax.ro)