COM: Final discutabil pentru ANI, în ton cu nivelul de integritate de care a dat dovadă

Decizia judecătorilor constituţionali în privinţa modului de lucru al inspectorilor de integritate era una previzibilă, ceva similar petrecându-se în urmă cu vreo doi ani în cazul CNSAS. Pentru unii însă este surprinzător faptul că magistraţii Curţii au ajuns la concluzia că demnitarilor „li se aduce atingere vieţii private” atunci când sunt obligaţi să-şi declare averea, iar aceasta să poată fi văzută de oricine.

Surprinzător pentru că însăşi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a afirmat, în repetate rânduri, că persoanele publice sunt mai expuse decât omul de rând. Cu alte cuvinte, întrucât nimeni nu te forţează să fii ministru, parlamentar sau primar, ai de respectat nişte reguli suplimentare faţă de cel care „trage la şaibă”, recent invocat – într-un alt context, ce-i drept – şi pe la noi. Şi bunul simţ ne obligă să admitem că, într-o ţară ca România, în care toată lumea trăieşte cu impresia că „oamenii statului” au făcut infinit mai mulţi bani decât ar fi adunat din lefurile primite, una dintre obligaţiile imperative pentru un demnitar ar trebui să fie aceea de a-şi declara avuţia.

Dacă vine vorba despre protecţia datelor personale sau alte motive care ar fi putut sta în spatele celor invocate neclar de Curte în motivarea deciziei privind publicitatea declaraţiilor de avere, acestea s-ar fi putut regla prin modificarea formularului, prin anonimizarea unor informaţii sau prin cine ştie ce alte metode.

O femeie care a furat o maşină a murit într-un accident, în timp ce era urmărită de poliţie

Războiul din Ucraina, ziua 1138. Trei răniți și explozii auzite la Kiev pe fondul unui atac masiv cu rachete rusești / Un oficial american susține că acordul privind mineralele a fost perturbat de cei care „au mâna în casă

Dar faptul că un demnitar are proprietăţi sau bani neverosimil de mulţi în conturi ar trebui cunoscut de cei pe care îi conduce. Care ar putea astfel să vadă şi cu ce s-a ales unul care a fost ceva vreme într-o funcţie importantă.

Şi modul în care Curtea a ajuns să examineze constituţionalitatea articolului referitor la obligativitatea completării şi publicării declaraţiilor de avere este unul discutabil, dar asupra lui să se pronunţe specialiştii.

Însă „draga de ANI”, adusă de judecătorii constituţionali într-o agonie bolnăvicioasă, pare să moară aşa cum a trăit: controversat.

De la înfiinţare, Agenţia a ţinut-o din scandal în scandal. Pentru o entitate pe a cărei uşă stă scris cuvântul „integritate”, ANI a avut parcă o existenţă prea zbuciumată.

Mai întâi s-au consumat topuri de hârtie pe reclamaţii şi chiar plângeri penale între şefi şi angajaţi. Apoi a început lupta surdă între ANI şi CNI, forul chemat prin lege să-i fie scut în faţa oricăror atentate la independenţa operaţională, deschisă cu foiletonul „verificări încrucişate”, pigmentată cu acuzaţii şi reclamaţii şi ajunsă la apogeu odată cu scandalul Alice Drăghici. A urmat apoi bomba înregistrărilor în care preşedintele ANI, fostul procuror Macovei, discută cu doi foşti jurnalişti, unul dintre interlocutori fiind poreclit „Naşul”. Numele şefului Integrităţii vehiculat într-o discuţie despre cămătărie, înjurăturile lui birjăreşti din convorbiri, ce-i drept, private şi posibilul negoţ cu dosarele ANI, toate au trecut aşa cum au venit peste conducerea ANI, care a rămas neclintită.

În plus, în tot acest timp, acuzaţiile de poliţie politică, de partizanat sau de rea-voinţă la adresa ANI au curs gârlă, mai toţi cei verificaţi reclamând „jocul murdar” al Agenţiei.

Nici rezultatele nu au venit, cel mai răsunător succes al ANI fiind confiscarea unor bani făcuţi de tiparniţa de permise de conducere de la Piteşti, bani pe care, cel mai probabil, statul i-ar fi recuperat oricum în urma procesului poliţiştilor argeşeni.

N-au apărut nici mult-trâmbiţatele cazuri de miniştri cu conturi „uriaşe” în străinătate, despre care însuşi Cătălin Macovei a vorbit la televizor, n-au apărut nici hotelurile lui Radu Mazăre din Brazilia, n-a apărut mai nimic, iar instanţele au trântit una după altă investigaţiile cu care ANI se lăuda.

Dovezi concrete despre jocul murdar al ANI nu prea au existat, până la momentul la care Curtea Constituţională şi-a anunţat decizia de a o scoate din joc. Acum însă ANI a făcut o greşeală fatală: la câteva ore de la anunţul Curţii, presa publica, pe surse, informaţia că şapte din nouă judecători constituţionali sunt verificaţi la avere. Câteva zile mai târziu, Curtea anunţa oficial că niciunul dintre judecători nu a primit vreo informare despre vreo verificare a ANI până în momentul pronunţării hotărârii. Asta poate însemna că au primit după ce au dat decizia, deci că ANI a început să-i ancheteze după ce aceştia i-au aplicat lovitura fatală.

Plauzibil, dacă judecăm după multitudinea de acuzaţii privind fapte ce nu aveau nimic de-a face cu integritatea cu care şefii de la Integritate s-au confruntat în cei mai puţin de trei ani de activitate.

Astfel, ANI se stinge nedemn, într-o agonie dominată de disperare, ba chiar dusă până la ridicol, dacă ne amintim de intenţia de a contesta decizia Curţii Constituţionale – care este general valabilă şi obligatorie – anunţată la un post de radio de procurorul Macovei.

Unii deplâng moartea ei şi promit să încerce o resuscitare grabnică. Din convingerea că ANI ar fi utilă, cum este cazul lui Barosso, ori de ciudă că au rămas fără bâta integrităţii, cum e cazul unora de pe la noi. Alţii joacă tontoroiul lângă crucea ei, fericiţi că au scăpat de prigoană.

(Comentariu realizat de [email protected], [email protected])