- Home
- Main Story
- BUCUREŞTI, (20.11.2011, 16:59)
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Terapia prin înot, bucurie pentru copiii cu sindromul Down şi o lecţie de viaţă
Terapia prin înot a reunit, duminică, la Baby Spa din Bucureşti, micuţi, adolescenţi şi tineri cu sindromul Down, evenimentul fiind, dincolo de demonstraţiile făcute alături de antrenori, prilej de bucurie pentru mari şi mici, dar mai ales o lecţie de viaţă.
Urmărește
861 afișări
Terapia prin înot, bucurie pentru copiii cu sindromul Down şi o lecţie de viaţă (Imagine: Octav Ganea/Mediafx Foto)
Participanţii, de la cei mai mici, de mai puţin de un an, până la cei mai mari, de 20 de ani, s-au întrecut, duminică, într-o competiţie de înot, toţi fiind câştigători, medaliaţi şi premiaţi.
Evenimentul din apă a început cu o demonstraţie, unde patru micuţi - trei băieţi şi o fetiţă - cu vârste între un an şi doi ani au arătat că în apă, alături de antrenorii lor, se simt cel mai bine, acolo fiind în mediul lor. Momentul a fost animat de patru antrenori, care îi băgau cu capul în apă, îi urcau pe plute, pe căsuţe, îi stropeau, îi luau în braţe, îi pupau, cântau şi emanau spranţă şi fericire.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Le-am dat-o în vot! Tu ce faci?
-
Vîlceanu: PNL trebuie să-şi schimbe conducerea toată şi trebuie să plece de la guvernare imediat
-
Nicuşor Dan, uimit de rezultatul alegerilor: Vreau să înţeleg mecanismul
-
Lasconi: Promit că voi da totul pentru a mă ridica la aşteptările voastre
Cei patru copii erau nerăbdători să intre în apă încă de la început, iar odată ajunşi în bazin s-au bălăcit, s-au jucat, au făcut exerciţii şi cu greu au fost scoşi, pentru a face loc celor mai mari să se întreacă cine ajunge primul dintr-un capăt într-altul al bazinului.
Antrenoarea lui Victor, în vârstă de doi ani, lucrează cu el de un an şi spune că este la fel de plăcut ca şi cu un copil normal. "Când îl vezi că râde, se bucură, pentru tine este o mare plăcere. Înotul este un mare beneficiu pentru dezvoltarea lor fizică, în apă pot face exerciţii pe care nu le pot face în altă parte şi îi ajută foarte mult şi ei devin mai puternici, iar viaţa lor devine mai frumoasă", spune ea.
A urmat apoi concursul, pe categorii de vârstă. Doi, trei sau patru concurenţi se aliniau pe marginea bazinului, un antrenor din apă dădea startul, iar alţii îi ajutau pe copii. Ei porneau în ropote de aplauze ale părinţilor, bunicilor, organizatorilor şi la final toţi ajungeau pe primul loc.
Evenimentul a continuat cu mai multe mini concursuri de înot, cel cu colăcel (2 - 7 ani), cu pluta (2 - 7 ani), în procedeu categoria peste 4 ani până la 20 ani şi categoria centura. Toţi participanţii au fost câştigători şi au primit medalii şi premii, ceea ce le-a adus tuturor bucuria pe chip. Antrenorii, alături de părinţi, îi luau în braţe din nou, făceau poze împreună, imaginea fiind asemenea unui tablou de familie fericită.
Mihai este unul dintre aceşti câştigători, care merge la înot de 5 ani şi jumătate, iar acum are 7 ani.
"Cât l-a ţinut Bogdan, profesorul lui, în braţe pe copilul meu, nu l-am ţinut eu, care sunt la serviciu de dimineaţa până seara", spune mama lui Mihai.
Acesta a suferit prima operaţie, la inimă, la vârsta de 10 luni, face înot de la un an şi jumătate, la recomandarea medicului, şi a participat la mai multe competiţii.
"Îi place foarte mult înotul, este activitatea lui de bază, chiar dacă vine doar o dată pe săptămână. Este foarte fericit în apă, se bucură mult când cei din jurul său se bucură pentru el", adaugă mama lui Mihai.
Un alt câştigător, Nicuşor, este doar la a treia şedinţă de înot şi a făcut faţă cu brio concursului, spunându-i mamei că vrea să mai vină la înot, să se mai întâlnească aici cu profesorii şi ceilalţi copii.
În opinia organizatorilor toţi cei 25 de câştigători sunt nişte eroi care şi-au depăşit condiţia şi starea.
Evenimentul "Înotul, hobby şi terapie", organizat în parteneriat de "Baby Spa" şi fundaţiile "Special Olympics" şi "Up Down", vrea sa promoveze beneficiile pe care înotul le are în cazul copiilor cu dizabilităţi.
"Această acţiune este mai întâi de toate o mână de ajutor pe care vrem să o întindem prietenilor de la Fundaţiile Special Olympics şi Up Down. Vrem să fim un partener de încredere atât pentru părinţi, cât şi pentru copii. Noi, Baby Spa, vrem să demonstrăm că sportul si, mai ales, înotul poate să crească şansele de integrare în societate a unui copil cu sindrom Down", a declarat managerul Baby Spa, Anca Grecu.
Organizatorii şi-au exprimat dorinţa ca acest eveniment să se transforme într-o tradiţie anuală, rolul lui fiind multiplu: să distreze, să evalueze, să creeze competiţie, să pună în valoare, dar mai ales să ajute. "Vrem să îi sprijinim moral şi, poate, şi financiar pe părinţi şi pe copiii cu dizabilităţi. Să le dăm curaj să meargă mai departe", a adăugat Anca Grecu.
La bazin au venit, duminică, şi părinţi cu copii care au sindromul Down dar care nu au ajuns încă în grija unui antrenor, însă şi-ar dori asta. "Ei îi este cam frică de apă. Acasă, când îi fac baie, plânge încontinuu, nu îi place deloc. Dar poate se obişnuieşte dacă o mai aduc să îi vadă pe alţi copii", spune mama unei fetiţe în rochiţă roz care se plimbă de colo colo, atentă la tot ce se întâmpla în jurul ei.
Concursul de duminică a durat aproape două ore, dar impresiile pozitive, optimismul şi puterea generate pun în valoare oameni - părinţi sau antrenori - care, în faţa unei provocări a vieţii, par să uite zi de zi aspectele materiale pe care le implică creşterea unui copil cu sindrom Down şi depăşesc rutina şi prejudecăţile cotidiene.
(Material realizat de Geanina Sandu, geanina.sandu@mediafax.ro).
Citește pe alephnews.ro: Cine este Călin Georgescu? Portretul făcut de Reuters pentru candidatul la alegerile din România: „Un critic NATO. Poziție pro-rusă”
Citește pe www.zf.ro: Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
PROSPORT.RO
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
CANCAN.RO
„LEGIONAR” – cel mai căutat cuvânt pe dexonline după primul tur al alegerilor prezidențiale. De ce au votat românii un candidat pro-rus
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe