UDMR şi-a alungat peţitorii şi, cu Kelemen în frunte, merge mai departe la braţul PDL

Congresul UDMR a adunat, sâmbătă, la Oradea, "peţitori" politici şi parteneri încrezători în viitorul actualei colaborări, toţi liderii partidelor întrecându-se în a lăuda UDMR, dar şi pe Marko Bela, cel care, după 18 ani în fruntea Uniunii, a fost înlocuit, fără surpize, de Kelemen Hunor.

Urmărește
82 afișări
Imaginea articolului UDMR şi-a alungat peţitorii şi, cu Kelemen în frunte, merge mai departe la braţul PDL

UDMR şi-a alungat peţitorii şi, cu Kelemen în frunte, merge mai departe la braţul PDL (Imagine: Szilagyi Lorand/Mediafax Foto)

Pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Oradea au urcat toţi liderii USL, cu mesaje de atragere a Uniunii de partea lor, dar şi partenerii de coaliţie, cu semnale clare ca maghiarii să rămână în continuare la putere.

Nicicând "mireasa" UDMR nu a fost mai peţită decât sâmbătă, la Oradea, cei peste 500 de delegaţi prezenţi la Congres având ocazia să asculte discursurile preşedinţilor PDL, PSD, PNL, PC şi UNPR, pentru a decide în cunoştinţă de cauză viitorul preşedinte al UDMR în locul lui Marko Bela şi, implicit, viitoarea orientare a principalei formaţiuni politice maghiare.

Pentru prima dată în ultimii 18 ani, pentru funcţia de preşedinte al UDMR s-au înscris trei candidaţi, Kelemen Hunor, Eckstein Kovacs Peter şi Olosz Gergely, ultimii doi fiind percepuţi ca posibili exponenţi ai schimbării politicii Uniunii.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, care a urcat pe scena Congresului UDMR, a declarat că decizia maghiarilor de a se alătura sau nu USL le aparţine.

"Vreau să spun că acesta este drumul pe care împreună cu ceilalţi parteneri din USL dorim să mergem, vom merge oricum pe acest drum, fie din 2012, fie mai devreme, decizia vă aparţine şi vom merge împreună sau separat, decizia din nou vă aparţine. Ceea ce este important este că, din punctul nostru de vedere, dacă vă veţi decide să mergem împreună, este foarte bine, dacă vă decideţi să mergem separat, este la fel de bine", a afirmat Ponta.

La rândul său, celălalt co-preşedinte al USL, liderul liberal Crin Antonescu, a fost mult mai tranşant şi le-a transmis delegaţilor că se roagă "sincer şi intens" ca Dumnezeu să le dea gândul cel bun la alegerea preşedintelui, subliniind că decizia pentru schimbarea situaţiei actuale le aparţine, însă "timpul" acesteia interesează pe toată lumea.

"Ca unul care am spus ce urmează să fac şi am făcut tot ceea ce am putut să fac, vă spun că putem mai târziu, mult mai greu şi poate insuficient de temeinic, să schimbăm această situaţie, fără UDMR, în anul 2012. Putem să o schimbăm mai repede, mai trainic şi să construim împreună un proiect de o anvergură fără precedent pentru România, cu UDMR", a spus Antonescu.

Şi preşedintele conservatorilor, Daniel Constantin, le-a transmis participanţilor la Congresul UDMR că Uniunea are posibilitatea de a face diferenţa între prelungirea crizei sau revenirea la creşterea economică şi a precizat, totodată, că decizia care urmează să fie luată în urma alegerilor va influenţa "22 de milioane de destine".

"În cadrul Congresului UDMR veţi alege un nou preşedinte. Indiferent care dintre cei trei candidaţi va fi ales preşedinte, trebuie să ştie că deciziile politice pe care va trebui să le ia în perioada următoare nu sunt deloc uşoare. Am speranţa că viitorul preşedinte al UDMR va şti să răspundă provocărilor care urmează în săptămânile următoare. Decizia UDMR va influenţa 22 de milioane de destine. Cu sau fără voie, aveţi posibilitatea de a face diferenţa între prelungirea crizei sau revenirea la creşterea economică", a spus liderul PC.

De cealaltă parte, preşedintele PDL, premierul Emil Boc, le-a cerut delegaţilor la Congres să menţină actuala coaliţie, în condiţiile în care, după măsurile dure de austeritate luate de guvernarea PDL -UDMR - minorităţi în ultimii doi ani, se întrevăd perspective de creştere economică şi de ieşire din recesiune la sfârşitul lunii martie.

"Această coaliţie va rămâne în istorie ca fiind singura care a reuşit să salveze ţara de la colaps economic şi să stabilizeze economia, să o ducă pe creştere economică în acelaşi mandat şi să continue guvernarea. Am fost împreună când ne-a fost cel mai greu, avem şansa să dăm României creştere economică. Împreună vom culege roadele politice ale acestor decizii grele şi dificile pentru ţară de către actuala coaliţie, care înseamnă câştigarea viitoarelor alegeri şi continuarea guvernării", a spus Boc.

Toţi liderii partidelor româneşti, dar şi preşedintele Traian Băsescu, care a transmis un mesaj, s-au întrecut în a lăuda UDMR, dar şi pe fostul preşedintele al UDMR vicepremierul Marko Bela, cu speranţa că multele cuvinte de apreciere folosite ar putea influenţa o opţiune ulterioară.

Rezultatul votului pentru funcţia de preşedinte al UDMR nu a constituit o surpriză, în condiţiile în care Kelemen Hunor era creditat cu prima şansă, iar acesta, optimist, declara înainte de Congres că va câştiga scrutinul din primul tur, ceea ce s-a şi întâmplat.

Kelemen, crescut ca om politic şi pregătit de Marko Bela ca succesor, îşi exprimase înainte de Congres în mod clar opţiunea de continuare a colaborării cu PDL la guvernare, iar, odată ales, a întărit afirmaţiile făcute şi a spus că UDMR nu caută o nouă guvernare.

"Nu există acum un curent majoritar în UDMR pentru ieşirea de la guvernare. Actuala coaliţie va fi menţinută până când protocolul de colaborare funcţionează şi cuvântul dat este respectat. Cât timp programul de guvernare este pus în aplicare, nu avem de ce să ieşim din coaliţie. În acest moment nu căutăm o altă coaliţie", a transmis Kelemen, imediat după aflarea rezultatelor alegerilor.

Alegerea lui Kelemen Hunor în funcţia de preşedinte al UDMR s-a făcut cu o majoritate de 371 de voturi, aproape 70% din totalul de 536 de opţiuni. "Mireasa" UDMR, atât de intens curtată, va merge mai departe la braţul PDL. Cel puţin în următoarea perioadă.

Ca de obicei în momente cruciale, UDMR a cântărit totul până în cele mai mici detalii şi a luat la Congres decizia cea mai corectă şi mai avantajoasă pentru comunitatea maghiară.

Rămânerea în coaliţie alături de PDL înseamnă posibilităţi sporite de a obţine noi drepturi şi permite Uniunii să insiste pe lângă PDL, printre altele, pentru adoptarea urgentă a Legii minorităţilor naţionale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici