Emisiunea în care Tudor Gheorghe vorbeşte despre spectacolul „30 degeaba”, care a născut recent un imens scandal

Tudor Gheorghe: Da, s-au cheltuit în trei zile de poporul ăsta de amărâţi, de sărăntoci, 500 de milioane de euro. Atât a cheltuit poporul român în trei zile. Deci nu-i vorba… ne văităm că nu sunt autostrăzi, nu sunt căi ferate de mare viteză, nu sunt spitale, aeroporturi nu, măi, o să fie, pentru că ăsta e mersul, ne duc alţii înainte, chiar dacă nu vrem noi, ceea ce greu, dar asta e. Degeaba nu e pentru asta, Degeaba este… fac ecoul unei generaţii, copiii ăştia de 30-40 de ani cărora li s-a luat speranţa, pentru ei e degeaba, anii ăştia au trecut degeaba, ei nu mai au perspectivă, ei nu mai cred în potenţialul creator al acestui neam ei nu mai au încredere, nu le mai place limba română, nu mai au habar de istoria română nu mai au demnitate şi mândrie de români, nu mai au nimic. Pentru ei strig eu Degeaba.

Marius Tucă: Hai să vedem, pentru că avem câteva lucruri pregătite, trebuie să le spunem celor care… mai sunt bilete la spectacol, se mai?

Tudor Gheorghe: Nu ştiu, nu e treaba mea.

Marius Tucă: Sunt două spectacole în Bucureşti, 21 decembrie.

Tudor Gheorghe: 21 ştiu că nu mai sunt.

Marius Tucă: 21 şi 22 la Sala Palatului, de la ce oră?

Tudor Gheorghe: De la ora 19.

Marius Tucă: Eu am pregătit câteva lucruri care mi se par mie semnificative, esenţiale, importante, mi-ar fi trebuit încă trei emisiuni să… mie mi-ar fi trebui t încă trei emisiuni să dau tot ce-mi place din spectacolul ăsta Degeaba.

Tudor Gheorghe: Atunci când o să facem a la long programul tău, venim într-o seară şi discutăm…

Marius Tucă: Şi discutăm tot.

Tudor Gheorghe: Cântăm mai mult şi discutăm mai puţin.

Marius Tucă: Versurile acestui spectacol sunt scrise de Tudor Gheorghe şi, apropo, de un poet care s-a ignorat multă vreme a venit momentul cred să se bage în seamă şi mai ales să publice să tipărească versurile lui. Hai să vedem primul moment.

(Film spectacol)

Marius Tucă: Degeaba 30 sunt două excepţionale mâine şi poimâine, 21, 22 decembrie la Sala Palatului, începând cu orele 19. Noi discutăm şi despre 30 de ani de democraţie, 30 de ani de libertate, călătoreşti mult în România şi aşa cum îmi povesteai, te duci într-un oraş, te duci în piaţă, afli ce se întâmplă în oraşul ăla…

Tudor Gheorghe: Merg pe jos printre oameni.

Marius Tucă: Cât de mult s-a schimbat România în cei 30 de ani la nivelul ăsta de care vorbeam, la nivelul omului de rând cu care stai de vorbă în piaţă.

Tudor Gheorghe: Mult. S-a schimbat mult şi mult în bine, din punctul ăsta de vedere. Adică faptul că noi doi, de pildă, putem vorbi deschis despre ce se întâmplă ăsta e deja un lucru…

Marius Tucă: Incredibil, aşa este.

Tudor Gheorghe: E adevărat. Putem să vorbim despre orice fără tema că când ieşim de aici ne aşteaptă cineva să apară să zică ia, veniţi voi… nu, ăsta este poate cel mai mare…

Marius Tucă: Există libertate.

Tudor Gheorghe: Există libertate, dar, eu când spun Degeaba ţi-am explicat de ce spun asta. E durerea mea faţă… De aia am spus că poate tot ce-mi doresc este să nu mai pot să spun acest cuvânt, degeaba. Tare mi-e teamă că voi trebui să găsesc alt…

Marius Tucă: Tot vorbim despre rădăcini, ne întoarcem la rădăcini, ne întoarcem la tradiţii la tot ce este autentic românesc. Mai există autenticul românesc? Se mai văd rădăcinile undeva?

Tudor Gheorghe: Nu. Nu. Din păcate, eu spun asta. Eu nu sunt individul care să spună, domnule, lăsaţi ţăranul român să… eu nu vreau să fie ţăranul român cu opinci şi plin de nămol, năduşit, să schimbe cămaşa sâmbătă, să se ducă duminică cu ea curată la biserică, nu, nu asta vreau. Eu vreau când mă duc şi bat în poartă la Zănoaga să iasă un om, să zică, băi, neică, venişi? Da. Vrei un pahar de apă, de ţuică, ce vrei. Dă-mi un pahar de apă. Vrei cu gheaţă sau fără gheaţă? Păi dacă ai. Ia colea. Te deranjează aerul condiţionat? Asta vreau, înţelegi?

Marius Tucă: Pentru că s-a schimbat lumea.

Tudor Gheorghe: Da, dar în clipa în care are toate astea eu să fiu sigur că el mai poate să se ducă să mai joace o horă. Tu vezi că copiii ăştia nu ştiu? S-a dus dracului tot. Vezi, grecii ăştia, nenorociţii ăştia, îi urăsc din punctul ăsta de vedere, m-au obligat, în Ministerul Învăţământului, i-a obligat la şcoală, nu i-a BAC-ul dacă nu ştie să danseze dansul lor naţional. Eu dacă vin şi propun ministrului Învăţământului chestia asta sau dacă eu sunt ministrul Învăţământului şi propun.

Marius Tucă: Te dă afară.

Tudor Gheorghe: Nu, mă omoară toate mamele cretine care spun, ah, asta îi trebuie? Lasă-l să facă meditaţii la matematică, la limbi străine. Da, domnule, să înveţe şi trei dansuri, o horă, moldovenească, o sârbă oltenească o învârtită ardelenească. Trei, mă, să ştie. Şi ne-am păstra.

Marius Tucă: Dar se mai horeşte, mai există asta în România undeva?

Tudor Gheorghe: Unde dracului se mai întâmplă?

Marius Tucă: Se mai găseşte pe undeva?

Tudor Gheorghe: Cine ştie, mai sunt prin satele uitate de lume unde n-a ajuns foarte tare… dar vezi că mai fac festivaluri de folclor şi…

Marius Tucă: Tarafuri mai există?

Tudor Gheorghe: Nu mai… e cu orgă, e altfel, nu mai e ţambal, chestii din astea. Vezi, vin şi spun la concursurile astea am învăţat acest cântec de la bunica mea, zic, hai mă fata mea, tu mie îmi spui asta, bunică-ta ascultă manele pe Etno TV. Asta este realitatea, cum să spun.

Acum tot ce cântă ăştia se rezumă la trei cuvinte. Anii, banii şi duşmanii.

Marius Tucă: Plus că au fost anii 80 în care muzica tradiţională muzica populară n-avea nicio legătură cu… Ai avut un spectacol excepţional.

Tudor Gheorghe: Bineînţeles, era populară…

Marius Tucă: Badea pe tractor, cum era?

Tudor Gheorghe: Nu, alea sunt… nu când îţi spuneam eu chestia foarte mişto, blestemat fie ăla de a găsit prima rimă ogorul tractorul, că de acolo a pornit totul şi de aici la foaie verde a bobului, mulţumim partidului n-a mai fost decât un pas, câteodată alea erau făcături. Erau făcături. Ştii care e chestia? Erau mai cinstite alea, erau mai variate, ăia se lăudau că au hidrocentrale, aici te gândeai din ce zonă folclorică e. Dacă era pe Olt avem salbă de mărgăritare, de multe hidrocentrale, aveam pe Prut… ştiai pe unde se întâmplă zona folclorică…

Marius Tucă: Învăţai şi geografie.

Tudor Gheorghe: Învăţai geografie. Acum tot ce cântă ăştia se rezumă la trei cuvinte. Anii, banii şi duşmanii. În toate cântecele se cântă…

Marius Tucă: De ce am ajuns aici?

Tudor Gheorghe: Pe mine mă întrebi, întreabă-i ăştia care s-au ocupat de cultura, educaţia unui popor întreg.

Marius Tucă: Te întreb pentru că ştii foarte bine.

Tudor Gheorghe: 30 de ani nu s-a mai ocupat nimeni.

Marius Tucă: Ştii că de multe ori spui lasă domnule că erau manele şi înainte. Nu-mi aduc aminte să fi fost, nu vorbim de maneaua să spunem care are rădăcini turceşti, balcanice, din spaţiul ăsta, existau?

Tudor Gheorghe: Maria Tănase cânta. Cel puţin două cântece sunt. Există, ritmurile există în Dobrogea şi astăzi, s-au cântat în permanenţă geamparaua este… dar faptul că ei au ridicat chestia asta la post de televiziune… Fii atent, eu am fost membru CNA, ştii da? Şi ştiu cum au evoluat toate, am dat licenţă, eu am făcut parte din acel CNA care a privatizat văzduhul, care a făcut cea mai frumoasă privatizare a ţării ăsteia. Eu aveam lângă mine de la Vulpescu la Răzvan Teodorescu, Ecaterina Oproiu Constantin Vaeni, Piru, numai nume din astea, când intra Sârbu, da, întreabă-l pe Adrian, când intra aşa se uita la ăştia, a venit cu Andreea Esca şi ce să spui lui madam Oproiu de film? Am de gând să fac filme şi aia s-a uitat şi… da? Ce film? Adică erau măi profesioniştii. Şi eu asta spun, când veneau cu o listă din asta şi ne arătau care e programul care trebuie să-l facă, ziceai minunea lui Dumnezeu. S-au şi păstrat, în mare parte s-au păstrat. E televiziune serioasă, o păstraţi asta. Am luptat în disperare şi eu şi Răzvan şi madam Oproiu şi ăia de acolo, domnule, să facem un post de televiziune naţional, TV Cultural, înţelegi? Mă, am reuşit chestia asta.

Marius Tucă: Între timp s-a închis.

Tudor Gheorghe: S-a închis. În schimb funcţionează bine mersi un post specializat 24 din 24 de ore de manele. Păi atunci? Mi se spune, ce mi se spune? Domnule, nu face audienţă. Păi tu eşti post naţional, nu te interesează să intri în contact şi conflict cu posturile private. Ei fac ce vor, tu faci cultură, primeşti bani pentru asta…

Marius Tucă: Îţi asumi asta.

Tudor Gheorghe: Normal. Privatul trebuie să-şi bage reclame, trebuie câştige de undeva. Dar tu primeşti de la stat.

Marius Tucă: Mi se pare foarte grav pentru România, de fapt pentru poporul român până la urmă să aibă idoli cântăreţi de manele. Mie mi se pare că mai jos de aici nu putem să ne ducem. Am încercat să explic fenomenul ăsta, dar nu pot fi de acord cu el niciodată şi îţi mai fac o mărturisire. Am văzut oameni de la care nu mă aşteptam ca atunci când fac un chef, la finalul chefului sau atunci când s-a consumat suficient să cheme manelele, să vină manelele la mine. Mi se pare incredibil.

Tudor Gheorghe: Înseamnă că tu nu i-ai cunoscut foarte bine. Că ei de fapt aşa au fost.

Marius Tucă: Nu ştiu ce să zic că am avut surprize mari.

Tudor Gheorghe: Da, ştiu.

Marius Tucă: Şi nu, îmi pare rău, cu tot dragul din lume, nu pot să fiu de acord cu asta. Adică pot să mă uit la unele lucruri, să întorc capul că nu mă afectează în mod direct, dar nu pot să fiu de acord cu asta niciodată.

Tudor Gheorghe: Da, vezi, eu trebuie să ascult…

Marius Tucă: Şi am nimerit o dată sau de două ori undeva la o nuntă, că am fost invitat, nu prea particip şi… în secunda a doua am plecat. Ai participat, ai fost la nunţi la care au cântat manele?

Tudor Gheorghe: Când sunt eu acolo nu se cântă manele. Nu. Asta a fost una dintre replicile mele. Când i-am spus înainte de 89 lui Dumitru Popescu, deci ideologul partidului, nu, Dumnezeu, şi i-am spus la un moment dat că bine că nu m-am apucat să cânt de nunţi. Dacă mă apucam să cânt la nunţi, eu vă luam sediul CC-ului. Îl cumpăram. Pentru că eu nu cântam… pe vremea aia, cântam la medici ginecologi, la şefi…

Marius Tucă: Oameni cu bani…

Tudor Gheorghe: La şefi de poliţie.

Marius Tucă: Dar chiar, n-ai făcut asta niciodată.

Tudor Gheorghe: N-am cântat în viaţa mea la nicio nuntă. De altfel, e o chestie senzaţională…

Marius Tucă: Dar nu, adică nu era până la urmă cel mai rău lucru.

Tudor Gheorghe: Nu, nu-i vorba de asta, dar nu am cântat niciodată la un chef, la o petrecere. În clipa în care am văzut paharele de băutură pe masă nu mai ştiu să cânt. Gata, s-a închis.

Marius Tucă: De ce?

Tudor Gheorghe: Nu ştiu.

Marius Tucă: Mă surprinde ce îmi spui. Că am crezut că atunci când… într-o gaşcă de prieteni, nu oriunde, oricum… nu, niciodată.

Tudor Gheorghe: Niciodată. Ah, discut…

Marius Tucă: Bine că te-ai drogat în America, dar să cânţi la un pahar de băutură n-ai reuşit.

Tudor Gheorghe: Nici drogat n-am cântat.

Marius Tucă: Spune-mi, în ăştia 30 de ani au fost evenimente care ţi-au schimbat viaţa?

Tudor Gheorghe: Nu. Nu. Adică m-ar bate Dumnezeu dacă aş spune că ceva… nu.

Marius Tucă: În bine sau în rău, adică…

Tudor Gheorghe: Parcursul existenţei melea fost firesc, eu nici n-am simţit, cum să spun, îi aud pe ăştia acum că spun, domnule, a făcut rău comunismul. Ce ţi-a făcut, măi, rău? Ce ţi-a făcut rău? A făcut rău unui popor întreg.

Marius Tucă: Exact.

Tudor Gheorghe: Da, păi eu ar trebui… tata a fost condamnat politic 22 de ani, aruncat pe drum în stradă, dat afară din şcoală, a făcut şcoala, clasa a noua la Arad, tu îţi dai seama ce am trăit eu? Dar am zis gata, asta a fost o etapă, să mă uit tot timpul îndărăt? Dacă ne tot uităm îndărăt nu mai vedem drumul înainte, dăm în gropi. Şterge, gata, ăsta e drumul. Dar ce să fac, aşa sunt eu. Eu am trecut cu lejeritate peste astea şi mi-am văzut…

Marius Tucă: Dar înainte de 89 au fost evenimente.

Tudor Gheorghe: M-au interzis, n-am avut voie să apar pe scenă, da? Şi ce trebuia să… adică tot poporul ăsta…

Marius Tucă: Dar de ce te-au interzis?

Tudor Gheorghe: Păi dacă eram nebun la cap şi spuneam ce nu trebuie.

Marius Tucă: Păi nu trebuia să cânţi, te apucai să…

Tudor Gheorghe: Păi, aş mi cântat dar ce… tu crezi că-i făcea plăcere tovarăşei când… că de fapt mi s-a tras de la un spectacol la Sala Polivalentă, în preajma Crăciunului, invitat de Ansamblu CC al UTC, fii atent…

Marius Tucă: În ce an era?

Tudor Gheorghe: 88, 86, 87, atunci m-a oprit, 86. Şi îţi dai seama eu atunci m-am apucat să cânt un colind?

Marius Tucă: La Zănoaga.

Tudor Gheorghe: Nu, nu La Zănoaga.

Marius Tucă: Zănoaga e unul dintre locurile în care am copilărit şi e foarte judeţul Dolj de Podari, mă rog, şi…

Tudor Gheorghe: Domnule, dar eu am cântat acolo un colind, ceea ce pe vremea aia nu prea era bine.

Marius Tucă: Păi, care colinde, că nu existau colinde.

Tudor Gheorghe: Ba da. Un colind scris de Păunescu, care era senzaţional. „Anul îşi cerne ultima filă, copiii românilor colinde spun, şi îl tot roagă pe Moş Gerilă să-l aducă înapoi pe Moş Crăciun”. Poftim, asta am cântat eu atunci. Şi când am cântat „mândra mea scurtă şi groasă, face-te-aş picior la coasă, să mă joc cu ţâţele până le-or răci stelele, cum să dau ţâţa de pe mână ca coasa prin iarba bună”, să cânţi asta atunci? Tu realizezi? Am spus şi poezia lui Dinescu.

Marius Tucă: Ce poezie a lui Dinescu.

Tudor Gheorghe: Excepţională. Avalanşa, aia cu “Aveam întâlnire cu o tânără avalanşă pe o pantă cât se poate de dulce în Munţii Himalaia, dar până să-mi iasă paşaportul, până m-au mirosit detectoarele, a fugit mai la vale cu un grec şi doi japonezi… şterge doamne aceste instituţii.. astea care luptă împotriva dragostei”, era foarte bine. Am spus şi poezia aia.

Marius Tucă: Uitasem că ai spus şi poezii. Ce poezie?

Tudor Gheorghe: Poezia lui Sorescu, poema aia a lui senzaţională. Bă, la noi muierea pupa mâna bărbatului până mai…, femeia are socotelile ei…

Marius Tucă: Spune-o.

Tudor Gheorghe: Femeia are socotelile ei, ea să ţină de coada cârpătorului, Să ţină oala de mănuşă, la foc, să stea ciucită la vatră/Şi să lase politica – de asta ne ocupăm noi, asta e pentru oameni –Femeia, ce ştie femeia? Ea să şteargă sticla lămpii, Că ce ştie ea? Înainte n-o prea vedeai la faţă, că purta maramă,/Zăvelca lungă, acolo, abia-i sclipeau gleznele,/Dar o ghiceai pe-a frumoasă – şi-o furai, domnule,/O luai pe cal, şi-o făceai muierea ta, era o dulceaţă. Acu, nici mălaiul nu mai e cum era… Era poema, cum să spun…

Mi-au adus guler de samur, să dea bine pe imagini la tovarăşul, color

Marius Tucă: Un atac direct la cabinetul numărul doi.

Tudor Gheorghe: Şi s-a dus un binevoitor cu casetă, direct la ea.

Marius Tucă: Ah, la ea s-a dus.

Tudor Gheorghe: La ea s-a dus.

Marius Tucă: Şi i-a pus asta.

Tudor Gheorghe: Şi i-a zis, uite ce zice. El mă.. fii atent, mi-a zis Nicuşor mai târziu… el pleca cu casete, m-a pus Vornicu şi am făcut o castă mai specială să i-o dea de ziua lui. Bă, m-au îmbrăcat, au făcut filmările la Casa Armatei, printre coloanele alea, cu cobza, cu chitara, îmbarcat voievodal, ca Barbu Lăutarul, mi-au adus guler de samur, cu totul arătam, îţi dai seama, cu de aia… Să dea bine pe imagini la tovarăşul, color, îţi dai seama. Şi ăsta, mi-a zis Nicuşor… şi cântam aia la sfârşit, Ciobanul care şi-a pierdut oile. Eu ziceam încetul cu încetul şi eu când cânt „Ieşi afară măi ciobane… Că ne dă lupii târcoale, lasă să vie când or vrea… Că avem bâtele colea”. El credea că el e ciobanul şi-şi apără turma, domnule.

Marius Tucă: Poporul.

Tudor Gheorghe: Poporul, da. Noi suntem ciobani bătrâni şi mai ştim sama la stâni, poema era splendidă. Şi nu pleca, unde pleca, pleca cu asta. Cântam „Muică, noi suntem un neam”, îţi dai seama ce îi plăcea. Vreo două din alea haiduceşti, cântate… „Acolo este ţara mea”, cântecele astea. Nu pleca fără alea, că şi Vornicu ştia exact ce trebuie să-i dea. Nu-i dădea alea care…

Marius Tucă: Îi dădea la temelie, cum se spune.

Tudor Gheorghe: Şi i le dădu. Şi probabil că ea s-a dus şi i-a spus cu graţia academicianului, bă, tu vezi nenorocitul ăsta ce zice, Nicule, ia uite, aici, ia vezi tu. Să nu-l mai văd. Luaţi-l de aci. Şi atât a trebuit.

Marius Tucă: Dar de ce ai început cu cobza?

Tudor Gheorghe: Păi, tot partidul m-a îndemnat.

Marius Tucă: Serios? N-am ştiut.

Tudor Gheorghe: Dumitru Popescu şi Burtică veniseră la Craiova, eu jucam într-un spectacol „Aceşti îngeri trişti” al lui D.R. Popescu şi m-a aşteptat nea Ion Cetăţeanu, secretar cu propaganda la Arlechin. Nici la aplauze nu m-a lăsat. M-a luat, ăştia veniseră să deschidă expoziţia Ţuculescu, la Craiova. Veneau din Serbia. Şi prim secretar era tovarăşul Petrescu, Gheorghe Petrescu. Şi m-a dus Cetăţeanu secretar cu propaganda, m-a dus la UCA, la restaurantul partidului. Am îngheţat, erau ăştia trei la masă. Poftiţi, şi m-a întrebat Popescu, „Ce faceţi tovarăşul? V-am văzut spectacolul cu şapte balade”, fii atent, ăia veneau la spectacolele mele.

Marius Tucă: Şi nu ştiai că vin.

Tudor Gheorghe: Nu. Ăştia nu vin unul, nu e cazul. Ăia veneau. Şi v-am văzut spectacolul cu şapte balade, extraordinar. Ce faceţi acum. Zic, mă gândesc la Macedonschi, şi mi-a spus ăsta o vorbă care m-a blocat, V-aţi gândit vreodată că dacă n-ar fi apărut Bacovia în spaţiul poetic românesc poate simbolismul lui Macedonschi… zic, hopa, fii atent unde mă trimite, înseamnă că ştie.

Marius Tucă: Păi era domnul Popescu Dumnezeu…

Tudor Gheorghe: La mine sună…

Marius Tucă: E medicamentul de seară, la ceas de seară.

Tudor Gheorghe: Fii-miu sună. Domnule şi…

Marius Tucă: Totuşi am plecat din Podari şi nu ne mai sună telefonul, ne anunţă pe ceas. Ne-am dat… ne-am dat naibii.

Tudor Gheorghe: Ce să-ţi fac, am vorbit până acum că am evoluat. Crezi că vorbesc ca proasta degeaba când uite cu ce umblu eu ca spionii?

Marius Tucă: Bun, şi simbolistica, Bacovia, Macedonschi?

Tudor Gheorghe: Şi m-a întrebat, „ştiţi tovarăşul Tudor că am urmărit spectacolul cu şapte balade. Cântecul popular românesc intră într-o zonă de decădere totală, el deja este la vale. Dacă cu harul pe care îl aveţi, cu studiile de specialitate nu aveţi grijă ca generaţia care vine să păstreze puţin din folclor va fi foarte grav. M-au detaşat la institutul de folclor unde am stat trei ani de zile lângă mari folclorişti, Frunzulescu, Pop şi aşa mai departe, Tiberiu Alexandru. Şi mi-a spus „trebuie să înveţi la cobză”.

Marius Tucă: Şi cântai la chitară până atunci?

Tudor Gheorghe: Da. Şi am zis, „păi, tovarăşul, chitara, la noi în Gorj se cântă la chitară…” „Cum să vă iau eu tovarăşul Tudor, zice, câţi chitarişti sunt mai buni decât dumneata în Europa?”” Toţi, zic, că eu nu am treabă cu chitara, o ţin aşa să mă sprijin în ea, să ajute din când în când”. „Câţi cobzari sunt?”, „Păi nu e niciunul”. „Ia, gândiţi puţin olteneşte şi învăţaţi la cobză”.

Marius Tucă: Deci aşa ai învăţat la cobză.

Tudor Gheorghe: M-a obligat.

Aşa mi-a zis de când eram în clasa întâi şi mi-a fost târşe să-mi schimb numele

Marius Tucă: Obligat practic.

Tudor Gheorghe: Una la mână, doi la mână, m-am mai întâlnit cu el o dată, m-a dus Păunescu la el, şi zice cum stăm cu cobza? Şi ăsta mi-a spus o chestie senzaţională. Să ştiţi tovarăşul Tudor că un secretar al partidului, nu ştiu formula care era exactă, te roagă o dată te mai întreabă a doua oară şi a treia oară nu te mai bagă în seamă. Subtil.

Marius Tucă: Foarte subtil. Dar de ce Tudor Gheorghe şi nu Gheorghe Tudor?

Tudor Gheorghe: Aşa mi-a zis de când eram în clasa întâi şi mi-a fost târşe să-mi schimb numele.

Marius Tucă: ŞI nouă ne-a zis Tucă Marius şi aşa mai departe, Popescu Ion, Sârbu Adrian, dar uite…

Tudor Gheorghe: Nu ştiu, aşa am rămas, am rămas cu Tudor Gheorghe.

Marius Tucă: Şi ţi-a plăcut pentru că puţini ştiu că Tudor este numele de familie şi Gheorghe este prenumele. Un prenume frumos. Hai să vedem un poem din spectacolul Degeaba 30…

Tudor Gheorghe: Tot degeaba, ah, ăsta este şi în Degeaba 30.

Marius Tucă: Degeaba 30 şi după aceea o să vorbim un pic despre, n-aş putea spune despre Tudor Gheorghe, de faptul că recită rar mi-a dat să văd un actor, până la urmă şi un artist şi un cântăreţ cum e Tudor Gheorghe care să spună poemele în felul în care le spui tu şi vorbesc de cam toţi marii poeţi, dar mai ales despre Sorescu, că despre asta voiam să vorbim.

Tudor Gheorghe: Vezi tu Marius, cea mai mare hibă a actorilor e că atunci când iau un text poetic, îl interpretează. Poezia nu se interpretează, poezia se spune. Există la Academia de Teatru de la Moscova, unde am fost împreună cu Caramitru, există un departament special pentru recitatori, actori… Noi avem actori în ţara românească ţi-i număr, cinci, care ştiu să spună poezie. În afară de Dorel Vişan, în afară de Mălăele, înţelegi, ăştia ştiu să spună.

Marius Tucă: Care spun, nu recită, asta e important.

Tudor Gheorghe: Spun poezia.

Marius Tucă: Asta e definiţia perfectă, spun nu recită. Pentru că vine asta şi de pe vremea lui Ceauşescu când erau foarte mulţi recitatori la un moment dat. dar erau şi unii care spuneau într-adevăr poezia adevărat.

Tudor Gheorghe: Se spunea pe timpul lui Ceauşescu era altfel…

Marius Tucă: E adevărat, era… ştim despre ce era vorba. Hai să vedem şi acest moment.

(Film spectacol)

Marius Tucă: Ce-ar mai fi de spus? Este şi muzică este şi poezie. Sunt versurile tale aici.

Tudor Gheorghe: Da. Tot spectacolul este scris de mine. La un moment dat se certau la acel poem cu Vin colindătorii, cum veneau o dată, leru-i ler, care e preluat acum, îl cântă mulţi… M-a întrebat o fată foarte deşteaptă, „domnule Tudor Gheorghe, îl cântă foarte multă lume, îl cântă nişte preoţi, îl cântă corul de la Finteuşul Mare, îl cântă nu ştiu cine îl cântă doi copii, dar când îl cântaţi dumneavoastră parcă se face carnea măciucă pe mine, de ce?” Zic, domnişoară, eu ştiu de ce îl cânt.

Marius Tucă: Un răspuns foarte bun, a la Tudor Gheorghe.

Tudor Gheorghe: Eu ştiu de ce îl cânt. Ei îl cântă, eu ştiu de ce îl cânt.

Marius Tucă: Apropo de poezie, deci poezia trebuie spusă, nu recitată. Care e poemul care te reprezintă ca actor, ca artist, nu un poem de-al tău pentru că vom vorbi într-o emisiune specială despre tot ce înseamnă acest spectacol, Degeaba 30, care e poemul? Bănuiesc care te răscoleşte ca artist, care te pune cel mai bine în pielea ideală a artistului Tudor Gheorghe.

Tudor Gheorghe: Cred că poemele lui Sorescu.

Marius Tucă: De ce?

Tudor Gheorghe: Una la mână, pentru că…

Marius Tucă: Ştiam răspunsul, de aia te-am întrebat, de ce?

Tudor Gheorghe: Lăsând la o parte faptul că venim amândoi din două sate, copii de ţărani, ceea ce este foarte esenţial asta…

Marius Tucă: Din Oltenia, e foarte important.

Tudor Gheorghe: Din Oltenia. Vezi că dacă eşti din Ardeal nu poţi să spui Sorescu. Nu înţelegi, te chinui. Or în clipa în care te chinui să spui o poezie nu o mai spui.

Marius Tucă: Eu am dat unor moldoveni să citească La Lilieci, moldoveni care s-au aşezat, ca să zic aşa, la Galicea Mare, şi fac vin acolo, au podgorie. Poate mergem o dată, e o zonă extraordinară.

Tudor Gheorghe: Dar tu mie îmi spui?

Marius Tucă: E extraordinar ce au făcut ei, zona o ştii foarte bine că de la tine până la Galicea Mare mănânci o pâine, nici atât. Şi le-am dat şi citeau, sigur, acum sunt de câţiva ani acolo şi văzând cum vorbesc oamenii în zona aia, parcă un pic nimeresc sau ghicesc, dar Sorescu este…

Tudor Gheorghe: Trebuie trăită, dacă nu le-ai trăit…

Marius Tucă: Da, le-am trăit, le-am trăit pe toate în copilărie şi încă în anii 70 când am copilărit eu încă erau în satul românesc, cu toată cooperativa, cu toată cooperativizarea, cu toate, încă erau lucrurile astea.

Tudor Gheorghe: Dar vezi tu, există o perioadă, şi mă gândesc încă şi la asta să fac un spectacol, cu folclorul interzis. Ştii că există un folclor, n-am avut timp, am multe…

Marius Tucă: Interzis?

Tudor Gheorghe: Folclorul care se cânta în perioada ceauşistă, dar care se cânta numai după ce se îmbătau… şi miliţianul şi…

Marius Tucă: Nu era pe televiziune, nu era pe radio, nu era pe nimic.

Tudor Gheorghe: Versurile erau extraordinare. Spuneau „Fii a dracului tarla lungă”, apropo de faptul că nu mai erau haturi, venise cooperativizarea, tăiasele mejdinele „fire-ai a dracului tarla lungă, nu tu soare, nu tu umbră”, adică… erau de astea, cum să spun…

Marius Tucă: Erau dinainte de comunism cântecele astea.

Tudor Gheorghe: Nu, în timpul ăla le cântau.

Marius Tucă: Dar erau făcute atunci?

Tudor Gheorghe: Atunci le făcuseră. Era jalea…

Marius Tucă: Adică era un fel de folclor subversiv, cum erau bancurile pe vremea lui Ceauşescu.

Tudor Gheorghe: Ziceau la un moment dat, dialog între o ţărancă şi ”Fire-ai a dracului de stăpână cu venişi cu druga în mână”, că ăştia furau, furau câte o drugă de porumb, nu ştii că pe Dincă l-au băgat în puşcărie pentru două…

Marius Tucă: Exact, pentru un ştiulete sau o drugă. Cred că druga e regionalism.

Tudor Gheorghe: Da, da, ştiuletele e mai mic, druga e mai mare. „Fire-ai a dracului de stăpână nu venişi cu druga în mână, ba să fii tu de purcea că m-a luat miliţia”… Exista un asemenea folclor, înţelegi? Foarte interesant.

Marius Tucă: Chiar nu ştiam asta pentru că n-am ascultat atunci şi nu ştiam. Bun. Vorbim despre Sorescu şi mi-aş dori foarte tare să spui un poem, ăla care îţi place cel mai tare din Sorescu, dar până atunci, plecând de la lumea lui Sorescu, plecând de la Lilieci, da, unde noi ne regăsim perfect şi cred din punctul meu de vedere şi nu numai că e o capodoperă că tot ce înseamnă la Lilieci e dincolo de literatură, e o lume fabuloasă, e ceva care transcende cred că lumea literară şi literatura în sine. Eu, cel puţin, o vă cât am citit şi am văzut.

Tudor Gheorghe: Eu am făcut această asociere şi s-au deranjat unii. Am spus, domnule, Sorescu prin La Lilieci reinventează şi readuce la viaţă satul românesc, obiceiurile. Sorescu prin La Lilieci este Creangă cu Amintirile din copilărie.

Marius Tucă: E adevărat şi mult mai mult decât atât pentru că e vorba de atât de multe poeme despre lumea satului şi atât de bine scrise, aduse la nivel de literatură. Pentru că lumea o ştim, am trăit cu ea, ne-am bucurat de ea, am văzut-o, dar uite că noi nu am scris-o, nu e vorba despre noi doi. N-a scris-o nimeni altcineva în afară de Sorescu. Până şi Păunescu venea de acolo, din zona Olteniei, dar nu…

Tudor Gheorghe: Păunescu avea altă stare. Poemele lui despre ţărani sunt extraordinare.

Marius Tucă: Despre ţărani.

Tudor Gheorghe: Despre ţărani.

Marius Tucă: Lumea satului este la, lumea fabuloasă a satului este la Sorescu. Şi stăm şi ne uităm, mă gândesc acum şi la o altă întrebare pe care vreau să ţi-o adresez, că lumea satului îi era de ajuns omului într-o viaţă, aproape că nu pleca din Bulzeşti, din Dolj, aproape că nu pleca din Zănoaga, aproape că nu pleca din Podari şi era o lume de ajuns. Acum lumea aproape că a explodat la propriu, nu mai există graniţe pentru niciunul dintre noi sau pentru cei mai mulţi dintre noi. Structura ADN-ului, structura noastră ca oameni, ca români până la urmă, a rămas aceeaşi. Într-un interval de 50 de ani, sunt două lumi atât de diferite. Cum trăim în cele două lumi, cum se poate trăi?

Tudor Gheorghe: Crăcănaţi.

Marius Tucă: Eu vreau să fac filozofie ancestrală şi… Cum…?

Tudor Gheorghe: De asta suntem debusolaţi.

Marius Tucă: Chestii, exact, degenerativ, tot ce se întâmplă cu noi.

Tudor Gheorghe: Vezi tu, ideea de înstrăinare…

Marius Tucă: Sigur că şi Brâncuşi a plecat dintr-un sat al Olteniei şi a cucerit lumea până la urmăşi a trăit în Paris, în cele mai mari saloane şi aşa mai departe, dar acum parcă e prea mult.

Tudor Gheorghe: Vezi, Brâncuşi, chiar dacă trăia acolo, rădăcinile le avea tot la Hobiţa.

Marius Tucă: Şi s-a întors acolo.

Tudor Gheorghe: El îşi făcuse atelierul ăla acolo, ca la el în sat, adică…

Marius Tucă: Adică îşi recrease mediul natural.

Tudor Gheorghe: Absolut. El îşi făcea mămăligă cu ceaun, adică acolo mesteca, îşi făcea sarmale. El trăia în Paris între toate divele alea, între toate frumuseţile vremii, dar trăia ca acasă. Vezi tu, ideea de înstrăinare, că asta voiam să spun, e preluată astăzi… ăsta când cânta, de pildă, „Voinic străin ca măr dulce în drum, cine pe drum trece merele le culege”. El, săracul, era, cum să spun…

Marius Tucă: Te omoară tehnica asta trecută prin ceas, prin… Deci, de unde aţi spus, din Podari am înţeles, de origine…

Tudor Gheorghe: Ceasul, da, din colţ de la…

Marius Tucă: Un prieten a trecut prin zona aia pe acolo şi a trecut de Podari şi a ajuns la Giubega şi, nu ştiu, a trebuit să cumpere ceva înainte de a ajunge la Galicea Mare şi s-a dus acolo într-un magazin din ăsta sătesc, şi a cumpărat ceva şi a întrebat-o pe doamna de acolo… ţăranca de la Giubega, zice, doamnă pot să plătesc cu telefonul? La care aia, săraca, s-a speriat, zice, noi nu mai dăm nici pe caiet. El se dusese să plătească în Giubega Dumnezeule, cu ceasul.

Tudor Gheorghe: Să spun o chestie absolut admirabilă, soresciană, nu e scrisă de Sorescu dar este… ca stare… Se duc ăştia de la Teatrul de Comedie din Bucureşti la Băileşti. Nic, Nic jucau, juca şi Amza şi Sanda Toma, cu Rodica Tapalagă, mari actriţe erau în oraş la Amza şi ca să-şi bată joc de Amza s-au dus la restaurant amândouă s-au aşezat jos la masă. Aveau acolo în galantar nişte măsline, două cutii de peşte sardine din alea în ulei sau ce erau acolo şi zice ăla, da, să trăiţi, ce doriţi? Aş vrea să mâncăm ceva, se poate? Să mâncaţi? Da, zice, dacă se poate. Păi da, nişte brânză… ce-aţi dori de fapt? Şi Sanda Toma zice, eu aş vrea un biftec dacă se poate, un biftec tartar. Ce-aţi zis? Un biftec. Se face.

Marius Tucă: A zis ăla…

Tudor Gheorghe: Da. Şi a dispărut, înţelegi? Şi astea două au rămas încremenite, stăteau, se uitau, ce se întâmplă aici? Şi după vreo zece minute, vine cu un copil, îl ţinea de ureche. Ăsta e a lui Bifteacă, du-te băi şi spune că a zis doamna…

Marius Tucă: A lui Bifteacă…

Tudor Gheorghe: A lui Bifteacă. Du-te şi spune-i lui tac-tu că întreabă doamna de el. Ăsta era spiritul. Ăsta era spiritul.

Marius Tucă: Lumea asta românească, asta spun, într-un interval atât de scurt, adică nici măcar o jumătate de secol, am trecut dintr-o lume agrară, a satului şi aşa mai departe la o lume care deja e cosmopolită sau îi spunem cum vrei, fără graniţe, poţi călători oriunde.

Tudor Gheorghe: Asta nu e rău, asta e chiar foarte bine.

Marius Tucă: N-am spus că e rău, dar informaţia care vine spre tine atât de multă e… pe când în lumea satului, la Lilieci, în Bulzeştii lui Sorescu era doar lumea de acolo…

Tudor Gheorghe: Se ştiau ei între ei.

Marius Tucă: Toţi se ştiau, unii pe ceilalţi.

Tudor Gheorghe: Avem un poem acolo care spune „Duminica oamenii nu mai au porecle”, înţelegi?

Marius Tucă: Un vers genial. Care e poemul lui Sorescu pe care ni-l spui în seara asta? E târziu? A sunat şi telefonul prin ceas…

Tudor Gheorghe: Nu, nu-i vorba de asta…

Marius Tucă: Ne-am boierit… unul…

Tudor Gheorghe: Acum sunt cu spectacolul ăsta în cap şi… n-am…

Marius Tucă: Bine, vezi că ne mai vedem.

Tudor Gheorghe: Orişicând, vin cu mare plăcere şi spun şi ne amuzăm pentru că sunt pline de umor şi…

Marius Tucă: Vorbeam tocmai despre faptul că…

Tudor Gheorghe: Uite, vezi, mi-am adus aminte, poate îmi aduc aminte în integralitatea lui. O poem senzaţională care începe aşa “Mergeam pe drum, era, aşa, toamnă, seara, Şi m-ajunge din urmă şi trece pe lângă mine un cerc, un cerc, o tuturigă mare de fier care mergea singură pe linie, m-am uitat îndărăt, zic, l-o fi aruncat cineva. Mă uit, nimeni. Şi pe urmă cine dracului să-l arunce că era mare, era aşa ca o şină, ca o roată de car. M-am uitat, tocmai atunci venea de la deal şi al lui Calotă, îl văzuşi mă? Aha, zice ăsta, îl văzui. Bă, de la ce buteo fi scăpat. Nu ştiu al cui are butii aşa, Spână are butii aşa de mari. Plecă ăla, adică cercul, şi i se vărsă omului tot vinul. Cum stam noi aşa şi vorbeam, ăsta al lui Calotă se cam îngălbenise, se cam speriase. Vine şi Grigore de la deal. Îl văzuşi? Ce să văd? Cercul. Care cerc? Şi al lui Calotă se apleacă şi îi arată o urmă, ştii, că lăsase o urmă ca de roată de car în praful drumului. Eh, pe dracul, câte care nu trec, bă, pe drum? Am stat noi aşa ce-am mai stat şi o dată aud vuff, vuff, ca şi când ar face o vuvă mare. Venea cercul de la deal. Mă, se cam înroşise de atâta învârtit, de atâta inspecţie prin comuna Bulzeşti. Daţi-vă la o parte că vine! m-am dat de-o parte. Se întoarce. Acu îl vezi mă? I-am zis lui Grigore. Ce să văd? Cercul. Care cerc? Ăsta, bă, de trece pe lângă noi, tu nu vezi că duduie pământul, se scoate praf, să… Nu e bă, nu văd niciun cerc, nu e niciun cerc, care cerc?A plecat, m-am uitat, m-am uitat după el, bă, mergea aşa de uşor, atât de delicat atingea glonţanii din drum de ziceai că ar fi mers pe lună, tu-i mama mă-si. M-am dus la Grigore, cum bă, nu-l vezi? Ăsta îşi scotea pământul de sub unghii cu un chibrit. Ce să văd? Cercul mă! Care cerc? Hai bă, i-a zis lui Calotă, hai bă să plecăm, hai bă că nu mă iau după ăştia care nu văd decât ce le arată muierea! Noroc cu tine că fuseşi aci că altminteri povestea cercul în toată lumea ce orbeţi sunt în satul ăsta. Eh, povestea asta cu cercul înroşit, venit în inspecţie în comuna Bulzeşti a circulat la noi mult, din gură în gură, nici după al doilea război mondial, o dată cu evenimentele, atunci s-a mai şters aşa o ţâră. Şi au câştigat ăia de nu-l văzuseră”.

Marius Tucă: Absolut superb. Acum difuzăm şi un moment pentru cei care ne urmăresc în această seară.

(Film spectacol)

Marius Tucă: O să avem timp să ne întâlnim şi altă dată atunci când vom fi şi pe cablu şi vom vorbi despre toate cele despre care n-am vorbit înseara asta. Mulţumesc, sărbători fericite şi să ne vedem cu bine. Şi baftă mâine şi poimâine la cele două spectacole, 21, 22 decembrie…

Tudor Gheorghe: Să ştii că n-am emoţii.

Marius Tucă: Nu mai ai emoţii, dar te conectezi acolo cu tot ce înseamnă asta.

Tudor Gheorghe: Oh, sigur că da. Emoţia e când nu eşti foarte sigur pe ceva, adică bâjbâi. Ştii, când erai la facultate şi te duceai, dacă ştiai materia n-aveai, dacă nu o ştiai n-aveai emoţii, dar dacă ştiai sau nu ştiai… mm, or eu ştiu foarte bine materia aşa că n-am niciun fel…

Marius Tucă: Păi e scrisă chiar de tine, şi atunci…

Tudor Gheorghe: Dar mai e o chestie senzaţională, nu mă încurc niciodată când spun poeziile altora. Pe ale mele le uit.

Marius Tucă: Ah, da? Incredibil. Dar de ce asta, nu găseşti niciun…?

Tudor Gheorghe: Nu ştiu, să mă bată Dumnezeu…

Marius Tucă: Ştii de ce le uiţi? Pentru că pleacă de la ceea ce spuneai la începutul emisiunii. Că vrei... lasă poezia ta, că poeţii, că sunt ăia prea mari… şi de asta.

Tudor Gheorghe: Da, probabil că da.

Marius Tucă: Oricum e un avantaj incredibil pentru că cei mai mulţi dintre artişti, din cântăreţi au poeziile scrise pe hârtie. Tu le ştii pe toate pentru că eşti şi actor, nu orice fel de actor. Mulţumesc mult pentru participarea la această ediţie specială, ne vedem cu bine şi ţin pumnii ca aceste două spectacole care merită toată atenţia să iasă extraordinar. Noi ne vedem pentru ultima dată în acest an luni seara, invitată Rodica Mandache, artistă emerită a poporului. Am înţeles că la un moment dat o să-şi facă apariţia, invitat sau nu, şi actorul Marius Manole, cam asta e formula în care ne vom întâlni luni seara la orele 19, la ultima ediţie Marius Tucă Show din acest an. Ţineţi aproape.

„În clipa în care are toate astea eu să fiu sigur că el mai poate să se ducă să mai joace o horă. Tu vezi că copiii ăştia nu ştiu? S-a dus dracului tot. Vezi, grecii ăştia, nenorociţii ăştia, îi urăsc din punctul ăsta de vedere, au obligat, în Ministerul Învăţământului, i-a obligat la şcoală, nu i-a BAC-ul dacă nu ştie să danseze dansul lor naţional. Eu dacă vin şi propun ministrului Învăţământului chestia asta sau dacă eu sunt ministrul Învăţământului şi propun”.

„N-am cântat în viaţa mea la nicio nuntă. De altfel, e o chestie senzaţională…Nu, nu-i vorba de asta, dar nu am cântat niciodată la un chef, la o petrecere. În clipa în care am văzut paharele de băutură pe masă nu mai ştiu să cânt. Gata, s-a închis”.

„Eu am făcut această asociere şi s-au deranjat unii. Am spus, domnule, Sorescu, prin <La Lilieci> reinventează şi readuce la viaţă satul românesc, obiceiurile. Sorescu prin La Lilieci este Creangă cu <Amintirile din copilărie>”

„Emoţia e când nu eşti foarte sigur pe ceva, adică bâjbâi. Ştii, când erai la facultate şi te duceai, dacă ştiai materia n-aveai, dacă nu o ştiai n-aveai emoţii, dar dacă ştiai sau nu ştiai… mm, or eu ştiu foarte bine materia aşa că n-am niciun fel…Dar mai e o chestie senzaţională, nu mă încurc niciodată când spun poeziile altora. Pe ale mele le uit. Nu ştiu, să mă bată Dumnezeu…”