Emisiunea în care Tudor Gheorghe vorbeşte despre spectacolul „30 degeaba”, care a născut recent un imens scandal

Prezentăm câteva din principalele declaraţii ale artistului Tudor Gheorghe la emisiunea “ Marius Tucă Show”:

“Nu-i vorba de asta. Adică eu mă uit cum se uită toată lumea şi vezi ce e în parcările la supermarketuri ce maşini sunt, cum cară românii (…) Degeaba nu e pentru asta, Degeaba este… fac ecoul unei generaţii, copiii ăştia de 30-40 de ani cărora li s-a luat speranţa, pentru ei e degeaba, anii ăştia au trecut degeaba, ei nu mai au perspectivă, ei nu mai cred în potenţialul creator al acestui neam ei nu mai au încredere, nu le mai place limba română, nu mai au habar de istoria română nu mai au demnitate şi mândrie de români, nu mai au nimic. Pentru ei strig eu <Degeaba>”.

“Spectacolele mele, şi asta mă bucură foarte tare, din ce în ce, mă uit în sală, din ce în ce publicul care vine la spectacolele mele întinereşte. Adică dacă la început erau în proporţie de 70% oameni în vârstă şi tinerii, aşa, debusolaţi…Eh, acum s-a schimbat raportul. Şi asta numai pentru că, vezi tu, ei mă descoperă”.

„Până pe la vreo 30-40 să zicem, am cântat din har, din ce mi-a dat mama, din intuiţie, am cântat din instinct, vorba lui Arghezi,ştii? Eu cânt cum cântă pitpalacul, îmi vine cum îi vine să dea din cioc şi lui şi nu avem nici o vină înaintea nimănui, da? Aşa am cântat, după aia am conştientizat şi acum îmi dau seama că eu acum cânt mai bine decât cum cântam atunci pentru că am învăţat şi am studiat enorm, singur, am zis odată cu vârsta trebuie să fiu foarte atent cum îmi aşez glasul că altminteri...”

„Întotdeauna spectacolul trebuie să înceapă cu un pumn în burtă dacă vrei, adică un spectacol trebuie să înceapă cu un şoc ca publicul să zică, ah, să rămână o clipă să le ia respiraţia, o continuă aşa puţintel şi pe urmă nu poţi să îl ţii tot în starea asta şi încet, încet îl cobori cu picioarele pe pământ, el se relaxează, nu îl lăsa prea mult să se relaxeze, la jumătatea spectacolului iar un şut în burtă”.

„M-am drogat în 1984, mai exact. Eram în Long Island lângă New York. La Emil Chendea, un prieten al meu, grafician excepţional. Ningea afară şi ultima imagine pe care am văzut-o erau fulgii ăia mari de zăpadă ce cădeau pe la fereastră. Mi-au făcut injecţia am mai stat cu ei vreun sfert de oră şi i-am rugat să mă filmeze în timp ce…m-am manifestat ca atare, adică îţi pierzi minţile asta e foarte clar. Pentru că eu în loc să mă duc să mă culc… ah, am fost civilizat, am pupat mâna lui Luiza, gazda, noapte bună, zic, ne vedem mâine dimineaţă, şi m-am dus şi m-am dezbrăcat în pielea goală şi m-am culcat în cadă”.

„România s-a schimbat mult şi mult în bine, din punctul ăsta de vedere. Adică faptul că noi doi, de pildă, putem vorbi deschis despre ce se întâmplă ăsta e deja un lucru… E adevărat. Putem să vorbim despre orice fără tema că când ieşim de aici ne aşteaptă cineva să apară să zică ia, veniţi voi… nu, ăsta este poate cel mai mare…”

„Eu nu vreau să fie ţăranul român cu opinci şi plin de nămol, năduşit, să schimbe cămaşa sâmbătă, să se ducă duminică cu ea curată la biserică, nu, nu asta vreau. Eu vreau când mă duc şi bat în poartă la Zănoaga să iasă un om, să zică, băi, neică, venişi? Da. Vrei un pahar de apă, de ţuică, ce vrei. Dă-mi un pahar de apă. Vrei cu gheaţă sau fără gheaţă? Păi dacă ai. Ia colea. Te deranjează aerul condiţionat? Asta vreau, înţelegi?”

Prezentăm interviul integral:

Marius Tucă: Bun găsit oameni buni la o nouă ediţie specială Marius Tucă Show, la Smart TV, ne vedeţi în direct pe Mediafax.ro, mişcareaderezsitenta.ro, gandul.info. Invitatul meu în această seară, un invitat cu totul special, domnul Tudor Gheorghe.

Tudor Gheorghe: Eu nu am înţeles de ce crezi că sunt special. De ce crezi că sunt special? Mie mi se pare că sunt cel mai normal. Voi aveţi aşa chestia asta, special…

Marius Tucă: Vrei să strici emisiunea din start, adică n-avem…

Tudor Gheorghe: Nu, nu vreau.

Marius Tucă: Întâi să dăm perspectiva unei emisiuni…

Tudor Gheorghe: Speciale.

Marius Tucă: Nu speciale, normale, adică să ne certăm de la bun început. Special pentru că Tudor Gheorghe e o pasăre rară în studiourile de televiziune, nu apare în fiecare zi.

Tudor Gheorghe: Asta e adevărat. Asta e foarte adevărat.

Marius Tucă: De asta e specială. Altfel, ca invitat, da, cât se poate de normal. E bine aşa?

Tudor Gheorghe: Da. Dar vreau să spun că eu poate sunt şi fericit că nu prea sunt băgat în seamă de mass-media că nu mă amestecă lumea, nu mă încurcă, înţelegi? Dacă observi, şi trebuie să fi observat, ce cânt eu nu se difuzează pe posturile de radio.

Marius Tucă: De ce?

Tudor Gheorghe: Păi nu mă întreba pe mine, întreabă-i pe ei. Dar e bine, mie îmi convine chestia asta.

Marius Tucă: Păi nu, dar măcar postul public, măcar trebuie să facă asta.

Tudor Gheorghe: Ei nu, ei nu. Nu ştiu, nu mă interesează. Câtă vreme există, ai văzut, ce-i pe Youtube, e deschis, găseşti nebunii.

Din ce în ce, mă uit în sală, din ce în ce publicul care vine la spectacolele mele întinereşte.

Marius Tucă: Plus că s-a mutat totul pe net şi pe mijloacele astea, pe Youtube, mă rog, tot ce înseamnă mijloace de…

Tudor Gheorghe: Da şi atunci pe mine mă ajută. Vezi tu, de pildă, spectacolele mele, şi asta mă bucură foarte tare, din ce în ce, mă uit în sală, din ce în ce publicul care vine la spectacolele mele întinereşte. Adică dacă la începutul…

Marius Tucă: Asta e incredibil.

Tudor Gheorghe: Da. Dacă la început erau în proporţie de 70% oameni în vârstă şi tinerii, aşa, debusolaţi…

Marius Tucă: Pe ici, pe colo.

Tudor Gheorghe: Eh, acum s-a schimbat raportul. Şi asta numai pentru că, vezi tu, ei mă descoperă. Ei ascultă ce difuzează ăştia pe posturile de radio şi difuzează cam acelaşi lucru. Şi vin şi vorbesc între ei sau se uită pe reţelele de socializare şi măi, tată, stai puţin, că tataie, fii atent ce mişto face aici chestia asta.

Marius Tucă: Bun. Tataie, tataie, dar încă tânăr şi foarte verde. Dar mai e ceva, pentru că eu am văzut spectacole şi ştiu cam tot ceea ce ai făcut tu în ultimii 20 de ani să zicem. Adică nu ai rămas cu alea două albume, alea trei albume care din punctul meu de vedere sunt esenţiale, pe care le ascult şi astăzi, albumele clasice ale lui Tudor Gheorghe, da, le-am scos şi cu ziarul, ţi-aduci aminte, cu Jurnalul Naţional. Dar nu asta e pentru că în fiecare an ai propus altceva.

Tudor Gheorghe: Da.

Marius Tucă: Ceea ce nu prea se întâmplă cu cei mai mulţi dintre artişti. Rar se scoate un album şi aşa mai departe. Ori Tudor Gheorghe propune în fiecare an un spectacol, un eveniment, o poveste, da?

Tudor Gheorghe: Dar vreau să spun un lucru care o să te bucure foarte tare. Nouă, atenţie, nouă albume aşteaptă să iasă pe piaţă. Nouă.

Marius Tucă: Din tot ce-ai făcut în ultimii ani.

Tudor Gheorghe: Da, ultimii ani. Adică nouă bucăţi. Începând de la ultimele două spectacole făcute rapsod şi lăutar unde sunt Sorescu şi lumea satului şi diferenţa între lăutar şi rapsod, că se face diferenţa aici, poezia domnului Caragiale, da, Zavaidoc şi Moscopol, ultimii mari corifei ai muzicii uşoare.

Marius Tucă: Am scos un album cu muzica Tudor Gheorghe pe versurile lui Caragiale.Noi am scos, am scos împreună.

Tudor Gheorghe: Da, dar trebuie să fie albumul făcut complet. Adică cu orchestră, cu atmosfera de Union, ce să-ţi mai spun, sunt totuşi nouă…

Marius Tucă: Păi şi de ce nu le-ai scos până acum?

Tudor Gheorghe: Păi când îl vezi pe managerul meu, omul care se ocupă de asta, să îi dai un pumn în cap. ai dezlegare de la mine.

Marius Tucă: Nu, va fi o pedeapsă corporală mult mai gravă.

Tudor Gheorghe: El ştie. El ştie şi mi-a spus, au deja, încep să apară.

Marius Tucă: Nu, eu mă gândesc pur şi simplu comercial că atunci în anul în care ai avut spectacolele astea trebuia să…

Tudor Gheorghe: Vină, să apară.

Marius Tucă: Exact. Să fie însoţite şi de albumele…

Tudor Gheorghe: Ştiu asta.

Marius Tucă: Păi şi care a fost impedimentul, că nu înţeleg?

Tudor Gheorghe: Diverse chestii, încurcături…

Marius Tucă: La Caragiale nu se mai plătesc drepturi de autor. Că mai sunt şi lucrurile astea.

Tudor Gheorghe: De exemplu, eu le scot acum sound-ul că trebuie să sune altfel astea din România şi am găsit acum, de aia, şi el a întârziat, am găsit un băiat extraordinar de la Chişinău. Rus, e adevărat, nu vorbeşte decât limba rusă, dar este Dumnezeul sunetului. Adică lucrează prin nişte tehnici absolut speciale. O să auzi. Două discuri apar acum. Adică Tot ce e românesc nu piere şi Îndrăgostiţi fără noroc. Deci două discuri ies acum până la sfârşitul anului.

Marius Tucă: Şi nu era normal ca acum să iasă Degeaba, 30 de ani?

Tudor Gheorghe: Da, era normal, însă n-aveai… vezi…

Marius Tucă: Păi nu, dar Degeaba îl cânţi de câţi ani?

Tudor Gheorghe: Nu, nu-i acelaşi spectacol.

Marius Tucă: Nu-i acelaşi spectacol, dar unele se regăsesc.

Tudor Gheorghe: Există, tot. Degeaba există. Dar Degeaba 30, vezi tu, am ţinut, şi el a ţinut foarte tare, că astea rămân, astea vor rămâne şi, ca atare, n-am vrut să fac imprimările pentru disc cu orchestra din Ploieşti, filarmonica. Foarte buni şi ei… Sau cu orchestra filarmonica din Craiova. Am ţinut să fac cu cea mai bună orchestră şi cu cel mai bun cor din ţară. Adică mă refer la corul şi orchestra naţională Radio. Astea trebuie să rămână.

Marius Tucă: Ah, deci practic vei intra încă o dată în studio…

Tudor Gheorghe: Nu, nu fac niciodată în studio.

Marius Tucă: Nu studio, mă rog, înregistrările vor fi din spectacole live.

Tudor Gheorghe: Live, toate.

Marius Tucă: Am înţeles, da.

Tudor Gheorghe: Şi atunci, de pildă, Anotimpurile ies acum reeditate cu un nou sound şi cu orchestrele astea. Cu orchestra naţională şi cu corul Madrigal sună altfel şi astea vor rămâne ca nepoţii tăi să fie mândrii şi să spună pe timpul ăla cam asta se asculta.

Marius Tucă: Doamne ajută. Vorbeam înainte de emisiune că până la 100 de ani nu-i laşi să stea liniştiţi.

Tudor Gheorghe: Auzi, ştii care e toată nebunia… nu până la 100 că nu o să fiu aşa de nebun încât când nu m-or mai ţine picioarele şi bojogii să mă apuc să fac play back pe muzica pe care o cântam când eram eu tânăr şi ce glas… că se schimbă toate, îţi dai seama. Dar am ce face, acum trebuie să-mi adun versurile, una la mână, doi la mână… Ştii că mereu mi s-a spus domnule dar nişte poezii splendide, de ce nu le publici?

Eu scriu poezie de dragoste, dar toată viaţa mea n-am să scriu o poezie de dragoste mai frumoasă ca a lui Arghezi

Marius Tucă: Am întrebat şi eu asta de nenumărate ori.

Tudor Gheorghe: Da, e adevărat. Ei bine, am considerat că gestul meu de a mă pune în slujba poeziilor române adevărate, marile poezii române, este mult mai important… Adică eu scriu o poezie de drag.

Marius Tucă: Asta e o modestie păguboasă.

Tudor Gheorghe: E adevărat. Eu scriu poezie de dragoste, dar toată viaţa mea n-am să scriu o poezie de dragoste mai frumoasă ca a lui Arghezi, de pildă, da? Şi atunci, lasă-mă să pun în valoare poezia lui Arghezi şi când o veni vremea o să public şi poeziile mele.

Marius Tucă: Dar sunt şi poeziile lui Tudor Gheorghe, vorbim despre poemele din acest spectacol, da?

Tudor Gheorghe: Asta da. Vezi tu, eu când am făcut acea…

Marius Tucă: Păi a apărut cartea?

Tudor Gheorghe: N-a apărut. A apărut dar…

Marius Tucă: Nu e pe piaţă. E tipărită, însă…

Tudor Gheorghe: E tipărită.

Marius Tucă: Şi se cheamă Degeaba.

Tudor Gheorghe: Degeaba.

Marius Tucă: Şi are toate poemele pe care…

Tudor Gheorghe: Ah, nu, tot ce am cântat e un sfert din ce e în carte.

Marius Tucă: Din tot ce ai cântat în spectacolul Degeaba.

Tudor Gheorghe: Sunt mai multe, sunt vreo optzeci de poeme. Ori în spectacol mai mult de 20 nu am cum.

Marius Tucă: Bun. Şi cartea câte conţine?

Tudor Gheorghe: 80.

Marius Tucă: 80. Şi au fost mai multe poeme? Sau astea sunt toate poemele din spectacolele Degeaba?

Tudor Gheorghe: Multe dintre ele n-au apucat să intre în spectacol. Adică sunt unele care nu sunt în spectacol.

Marius Tucă: Dar sunt toate din spectacole.

Tudor Gheorghe: Sunt toate din spectacole.

Marius Tucă: Sunt toate poemele din spectacole în această carte.

Tudor Gheorghe: Vezi tu, eu am avut prieteni mari, cum bine ştii, buni prieteni, Păunescu zicea, de pildă, Tudor Gheorghe e un mare poet care se ignoră.

Marius Tucă: Perfect de acord cu asta.

Tudor Gheorghe: Eu când am făcut afirmaţia că pentru mine poezia română se încheie cu Adrian Păunescu m-au înjurat ce nu s-a pomenit. Era normal. Dar eu am spus de ce. Eu am fost, şi tu ştii bine chestia asta, eu am fost rezonorul unei perioade fericite a poeziei române. Pe mine m-au îndrăgit de la Nichita la Cezar Ivănescu, de la Blandiana la Sorescu, de la Sorescu la Vulpescu, de la Alexandru la toată poezia română, înţelegi? Pe toţi, Grigore Vieru, Mircea Micu şi aşa mai departe. Eu am fost între ei, eu le-am simţit vibrarea interioară, eu am simţit poezia lor…

Marius Tucă: Pentru că aţi trăit aceeaşi vreme, acea stare.

Tudor Gheorghe: Am fost într-o relaţie de prietenie, de… I-am simţit pe ei, înţelegi? Ori, când a murit Păunescu, el a fost ultimul care mai trăia. Cu mine s-a încheiat o etapă. Acum eu aştept ca un tânăr, posibil Tudor Gheorghe, să preia poezia care se scrie astăzi şi să facă din ea ce-am făcut eu din poezia şapteşoptiştilor, a anilor 70 - 80. Asta este.

Marius Tucă: E adevărat că nu a mai existat cineva care să preia după anii 80 încoace să facă asta. Bine, a fost Cenaclul Flacăra, erau cântecele aproape exclusiv pe versurile lui Păunescu, sigur că mai aveau loc şi alţi poeţi, e adevărat şi asta, dar nu s-a mai întâmplat fenomenul despre care spuneai. Spune-mi care e diferenţa între vocea lui Tudor Gheorghe tânăr şi vocea de acum? Cum a evoluat, cum ai caracteriza-o, cum ţi-ai descrie vocea în timp şi în spaţiu?

Tudor Gheorghe: Până pe la vreo 30-40 să zicem, am cântat din har, din ce mi-a dat mama, din intuiţie, am cântat din instinct, vorba lui Arghezi,ştii? Eu cânt cum cântă pitpalacul, îmi vine cum îi vine să dea din cioc şi lui şi nu avem nici o vină înaintea nimănui, da? Aşa am cântat, după aia am conştientizat şi acum îmi dau seama că eu acum cânt mai bine decât cum cântam atunci pentru că am învăţat şi am studiat enorm, singur, am zis odată cu vârsta trebuie să fiu foarte atent cum îmi aşez glasul că altminteri...

Marius Tucă: Că ai conştientizat practic ce înseamnă Tudor Gheorghe cu totul şi voce şi a cânta şi a construi spectacole, pentru că e vorba de a construi spectacole întregi, adică poveste întreagă, nu ai scos un cântec, două cântece şi te-ai repezit la televiziune să le cânţi, să le scoţi... este vorba despre o chestiune mult mai complexă.

Tudor Gheorghe: Da, spectacole, teme...

Marius Tucă: Şi spune-mi cum construieşti spectacolul? Cum se realizează această alchimie aş putea spune, să iei de exemplu să îl iei pe Arghezi şi să îl cânţi?

Tudor Gheorghe: Depinde, chiar de Arghezi acum mă ocup, vreau să fac un spectacol dedicat. Am făcut spectacol, poezia lui Grigore Vieru, a lui Păunescu, a lui Mircea Micu, a lui Sorescu. Sorescu nu am cântat, Sorescu am recitat, băgat într-un context. Ei, bine, trebuie să fac Arghezi obligatoriu.

Marius Tucă: Şi cum construieşti muzical un astfel de...

Întotdeauna spectacolul trebuie să înceapă cu un pumn în burtă dacă vrei, adică un spectacol trebuie să înceapă cu un şoc

Tudor Gheorghe: Dacă te risipeşti în poezia lui Arghezi ai pierdut partida, pentru că Arghezi are foarte multe planuri şi atunci am ales o temă, Arghezi supărat, de pildă, Arghezi supărat de la Dumnezeu şi la oameni, adică e supărat pe tot şi am găsit poemele care sunt pe această dimensiune, nu vei întâlni în acest spectacol poezie de dragoste a lui Arghezi pentru că le încurci, de obicei când construiesc un spectacol îţi dau, nu ar trebui să îţi spun secretul ăsta, dar ţi-l spun...

Marius Tucă: Nu ne vede nimeni, suntem noi doi şi...

Tudor Gheorghe: Întotdeauna spectacolul trebuie să înceapă cu un pumn în burtă dacă vrei, adică un spectacol trebuie să înceapă cu un şoc ca publicul să zică, ah, să rămână o clipă să le ia respiraţia, o continuă aşa puţintel şi pe urmă nu poţi să îl ţii tot în starea asta şi încet, încet îl cobori cu picioarele pe pământ, el se relaxează, nu îl lăsa prea mult să se relaxeze, la jumătatea spectacolului iar un şut în burtă.

Marius Tucă: Îl conduci de fapt, tu îl conduci.

Tudor Gheorghe: Sigur că da şi pe final faci finalul apoteotic ca el să plece...

Marius Tucă: Dar ţi-a scăpat, vreodată în carieră, din mână?

Tudor Gheorghe: Nu, niciodată.

Marius Tucă: Adică să nu mai fi sigur pe tine şi să te conducă publicul, nu?

Tudor Gheorghe: Nu, de altfel niciodată publicul nu m-a condus, asta e diferenţa vezi? Şi e frumos, deci Macedonski, publicul urmează să fie tot ce a fost făptură neînţeleasă, nici om de duh, nici prost privind cu nepăsare la tot ce se petrece, mai rece e ca mine în groapa mea cea rece, dar ei bine se face marea gafă de către artişti, se dă această formulă absolut idioată din punctul meu de vedere, domnule asta vrea publicul...

Marius Tucă: Asta e o tâmpenie, întotdeauna trebuie să mergi exact în direcţia opusă.

Tudor Gheorghe: Nu, publicul vrea lucruri de calitate, dă-i lucruri de calitate şi publicul te va urma.

Marius Tucă: Cred că e important ce vrei tu până la urmă.

Tudor Gheorghe: Da, adică vezi nu am coborât ştacheta, eu mi-am permis să cânt şi când mă enervez e un public care nu, dar nu mi s-a întâmplat...

Marius Tucă: Se mai întâmplă, uite am avut şi actori, artişti mari invitaţi şi mi-au spus că uneori se uită la public şi după cum foşneşte publicul înainte de a ajunge pe scenă ştie cu ce fel de public are de a face şi nu întotdeauna e publicul cel mai bun şi de exemplu Marius Manole care e un actor tânăr, dar un actor important în România spunea că început să îi placă să joace împotriva publicului cu ghilimele de rigoare, publicul neînţelegând ce joacă şi ce în spectacolul ăla şi fiind iritat până la urmă de ce vede pe scenă şi a zis că a ajuns la chestiunea asta de a îi plăcea să joace cumva împotriva publicului, mi se pare greu.

Tudor Gheorghe: Da, e foarte greu, bine la el e altceva şi eu sunt la fel când joc teatru da? Eu sunt tot un spectacol, e cu totul altceva, când faci un spectacol pe care îl gândeşti tu îl faci cap coadă şi eşti singur cu ei în sală în scenă, eu pot să mă opresc la jumate de cântec, eu pot să mă opresc ceea ce am şi făcut de multe ori.

Marius Tucă: Ştiu, am fost şi eu în sală.

Tudor Gheorghe: Mă opresc şi zic, aveţi ceva de comentat? Şi se creează un moment dificil, sau când sună ăia... atunci le e frică mai ales că o să observi eu când intru în scenă...

Marius Tucă: Dar nu le mai spune tot că o să ai spectacole în continuare.

Tudor Gheorghe: Nu mă interesează.

Marius Tucă: Glumeam.

Tudor Gheorghe: Eu intru în scenă şi înainte de a ajunge la microfon îi iau aşa, preţ de 30 de secunde îi analizez, mă uit clar şi îi văd, adică „cu voi am eu de discutat în această seară”.

Marius Tucă: Aproape cu fiecare în parte.

Tudor Gheorghe: Da, „ei bine fiţi atenţi” şi încep spectacolul. Vezi am trăit momente senzaţionale, de pildă eram în Basarabia şi m-am dus la Tighina, m-am dus la Tighina în perioada aia în care Basarabia era cu Grigore Vieru, cu atmosfera aia pro România când abia...

Marius Tucă: Podul de flori.

Tudor Gheorghe: Podul de flori, grafia latină, la începuturi anii 1990 şi m-am dus domnule la Tighina şi când am intrat în Tighina văd că scria Bender şi am întrebat pe băiatul ăla de era cu mine: păi ai zis că mergem la Tighina, da, la Tighina suntem, păi nu suntem că văd că scrie, aşa se cheamă, Bender, bine. Casă de cultură rusească, din aia cu marmură, cu perdele de catifea, greu totul, sală pluşată, în sală 400 de locuri, 300 şi ceva jos, 500, bun.

Marius Tucă: 500 de oameni în sală?

Tudor Gheorghe: Da, domnule şi am intrat, bă nu se auzea nimic...

Marius Tucă: Ca şi când sala ar fi fost goală.

Tudor Gheorghe: Da, jur, nimic. Am tras cu urechea, am zis asta o fi Frontul Popular aşa, ei or să fie câţiva acolo, eu îmi fac datoria şi nu mai am nici un fel de problemă. Marius dragă, s-a ridicat cortina, sala era full, plină, nu scotea unul o vorbă mă, am încremenit. M-am uitat la ei şi am spus, eu vin dintr-un sat de pe malul Jiului, Jiul e un fel de Prut al nostru al oltenilor şi acolo în Jiu venea un om, noi îi spuneam dubar, scotea pietre din Jiu cu o lopată mare din sârmă împletită, le punea într-o dubă şi în timp ce scotea pietrele alea cânta şi cânta acest cântec, o baladă splendidă, înţelegi şi m-am oprit şi am spus: eu am auzit de la el când eram mic cuvântul ăsta Tighina, am ajuns aici la dumneavoastră, puteţi să îmi spuneţi unde e Tighina? Când am intrat scria Bender. Şi atunci s-a întâmplat ceva care m-a cutremurat, toată sala s-a drapat în tricolor.

Marius Tucă: Incredibil, s-a făcut pielea de găină pe mine.

Tudor Gheorghe: Îţi jur, de sus de la balcon au coborât tricolorele, ăia din sală şi-au desfăcut toate hainele şi au scos tricolor şi toată sala s-a făcut roşu galben şi albastru, public. E când am început să cânt „mai soldat de grăniceri dincolo de hotar, aş veni la piept să sar că nu e frate suntem veri”, nu mai ziceau nimic gata.

Marius Tucă: S-a închis subiectul.

Tudor Gheorghe: Da. Vezi astea sunt public şi public, am trăit tot felul de stări, gândeşte-te că pe mine m-a trimis Partidul Comunist Român după greva aia nenorocită, scandalurile minerilor din 1970 şi ceva.

Marius Tucă: În 1970 în valea Jiului.

Tudor Gheorghe: În Valea Jiului, domnule, după scandalurile care au avut loc pompau acolo salam, ce nu se găsea, minerii o duceau bine şi m-am dus, ce făceau Marius, incredibil, au trimis să pompeze, alde Burtică şi Dumitru Popescu trimiteau tot ce e mai cultură, Opera Română, Teatrul Naţional, Filarmonicile veneau la Casa de Cultură din Petroşani. Cumpărau toate biletele şi nu trimiteau decât 15 copiii.

Marius Tucă: Da?

Tudor Gheorghe: Da, deci ei trebuiau să joace spectacolul pentru că erau biletele vândute şi trimiteau 15 copii să nu zică că e sala goală.

Marius Tucă: Era o chestie de...

Tudor Gheorghe: Da, adică în sensul că bă nu ne cumpăraţi cu...

Marius Tucă: Şi ai cântat cu copiii în sală?

Tudor Gheorghe: Nu, m-am dus acolo, când m-am dus acolo, eu mai fusesem la ei cu Fărcaş, fusesem cu Mitru în mină mă, le cântasem ăstora când ieşeau din şut dimineaţa la ora 5 jumate, 6. Eu băusem cu Fărcaş până atunci îţi dai seama, ne-am dus de la chef, direct la ăştia să le cântăm îţi dai seama. Şi i-am văzut cum le dădeau lacrimile prin negreala aia, cum arătau negrii şi le curgeau lacrimile. Oamenii ăştia când m-am dus la (...) au zis stai aşa că ăsta nu ne minte, ăsta e pe bune şi pentru că nu au mai avut loc în sală au scos nişte difuzoare afară să asculte şi ăia de afară. Am îngheţat, zic, ce le cânţi Tudore la ăştia ca să nu îi dezamăgeşti? Având în vedere că eram cu securitatea pe mine se uitau să vadă ce şi eu am intrat şi cu multă drăgălăşenie le-am spus: dragii mei, zic, bine v-am regăsit în această vale care chiar dacă nu mai e plângerii, nici a bunei stări totale nu puteţi să îmi spuneţi că e. Bun, 1-0 pentru mine, adică sunt de acord cu ei şi pe urmă am început să le cânt „Când s-o împărţit norocul fosta mi-o dus la lucru”. Şi pe urmă am cântat „Mi-a bătut în poartă fericirea” şi de câte ori mi-au bătut ăştia în poartă eram dus pe aproape şi a venit şi necazul...

Marius Tucă: Dar te emoţionează şi acum după 40 de ani.

Eu sunt şi un artist de nişă, adică vine la mine publicul care ştie de ce vine în general, publicul care ştie la ce vine

Tudor Gheorghe: Da, îmi aduc aminte şi pe urmă s-a aşezat pe solul de la uşă şi m-a aşteptat până am venit. În clipa în care le-am cântat asta şi-au dat seama, stai puţin că aici avem ce asculta şi eu sigur că m-am dus încolo înspre “Ursul românesc”, înspre piesele mele „Acolo este ţara mea”, am intrat în folclor serios, adică am făcut un spectacol ales, adică un spectacol...

Marius Tucă: Îmi place atât de tare „Ursul românesc”, dar este un cântec atât de trist şi uite ce se întâmplă în România.

Tudor Gheorghe: Din ce în ce mai trist.

Marius Tucă: M-am gândit la tine când am văzut, aş fi difuzat dacă aveam atunci ceva „ursul românesc”, apropo de accidentul cum au lovit ursoaica aia, ursul ăla şi l-au lăsat în agonie acolo nu ştiu, 24 de ore...

Tudor Gheorghe: Da, e infernal, dar asta e să nu uităm, deci asta e povestea cu publicul. Eu nu am nevoie de pildă când am spectacolele tematice, acuma între noi fie vorba tu ştii bine, eu sunt şi un artist de nişă, adică vine la mine publicul care ştie de ce vine în general, publicul care ştie la ce vine. Se mai întâmplă un fenomen, de pildă eram în Canada, acum 10-15 ani să zicem şi au venit la mine doi tineri, el medic, ea nu ştiu ce cu un copil şi mi-au spus „domnule Tudor Gheorghe, am venit cu soţia şi cu copilul la spectacolul dumneavoastră. Părinţii noştri s-au cunoscut la un spectacol de al dumneavoastră pe care îl jucaţi la Municipal în 1971 „singur la rampă”. S-au cunoscut şi s-au căsătorit...

Marius Tucă: E clar, duci o istorie întreagă în spate.

Tudor Gheorghe: Păi asta zic... şi s-au căsătorit şi părinţii mei au fost atât de impresionaţi încât v-au urmărit şi eu am crescut cu muzica dumneavoastră în casă. M-am cunoscut cu ...

Marius Tucă: Departe de ţară?

Tudor Gheorghe: Nu, erau încă în România. Eu m-am cunoscut cu soţia mea la un spectacol Tudor Gheorghe şi pe urmă am plecat în Canada şi am făcut acest copil şi l-am adus să vadă Tudor Gheorghe.

Marius Tucă: Deci erau atâtea întâmplări incredibile în viaţa lor legate de Tudor Gheorghe şi de concertele lor. S-au cunoscut la concert şi aşa mai departe.

Tudor Gheorghe: De aia spun, s-a transmis ideea de Tudor Gheorghe din generaţie în generaţie...

Marius Tucă: Înainte de a intra în direct, pentru că am avut o emisiune şi înainte de a intra în direct, mi-ai povestit, apropo de Canada, o întâmplare din America, nu ştiu dacă vrei să o povestim, mi s-a părut genială aia, nu te-aş fi crezut în stare să încerci...

M-am drogat cu heroină, asistat de doi medici, în Long island

Tudor Gheorghe: Aaa, că m-am drogat?

Marius Tucă: Da.

Tudor Gheorghe: Păi dar ţi-am şi spus cum m-am drogat? Adică asistat de doi medici.

Marius Tucă: Dar de ce ai făcut-o? de ce? Ai vrut să vezi ce?

Tudor Gheorghe: Pentru că eu sunt actor la bază şi am spus, dacă joc vreodată rolul unui drogat? Că se poate întâmpla, nu? Nu trebuie să ştiu cum e?

Marius Tucă: Povesteşte.

Tudor Gheorghe: După ce m-au drogat…

Marius Tucă: Pur şi simplu. Cu o injecţie în venă, adică nu…

Tudor Gheorghe: Da, da, da, cu heroină mă, nu m-am jucat cu chestii din astea.

Marius Tucă: Ai luat ceva tare de la început.

Tudor Gheorghe: Ceva serios, îţi dai seama, adică nu m-am… şi cu doi băieţi, doi medici amândoi şi le-am explicat şi de ce vreau să fac asta, ca un experiment.

Marius Tucă: Era în anii 80?

Tudor Gheorghe: 1984, mai exact. Eram în Long Island lângă New York. La Emil Chendea, un prieten al meu, grafician excepţional. Ningea afară şi ultima imagine pe care am văzut-o erau fulgii ăia mari de zăpadă ce cădeau pe la fereastră. Mi-au făcut injecţia am mai stat cu ei vreun sfert de oră şi i-am rugat să mă filmeze în timp ce…

Marius Tucă: Te manifestai drogat fiind.

Tudor Gheorghe: Ceea ce… m-am manifestat ca atare, adică îţi pierzi minţile asta e foarte clar. Pentru că eu în loc să mă duc să mă culc… ah, am fost civilizat, am pupat mâna lui Luiza, gazda, noapte bună, zic, ne vedem mâine dimineaţă, şi m-am dus şi m-am dezbrăcat în pielea goală şi m-am culcat în cadă.

Marius Tucă: Superb.

Tudor Gheorghe: Da, m-am culcat în cadă.

Marius Tucă: Deci ai văzut filmul după aia…

Tudor Gheorghe: Bineînţeles, da. Şi eram fericit, eram dus categoric, mângâiam ceva, o harpă ceva, totul era argintiu, îngeri de argint zburau în jurul meu, ne făceam cu mâna, lălăiam…

Marius Tucă: Şi cât a durat asta? Câteva ore?

Tudor Gheorghe: Nu, câteva ore că m-au scos din cadă, m-au îmbrăcat în pijama şi m-au culcat civilizat. M-am trezit noaptea pe la ora 3 cu o foame de dulce îngrozitoare, ficatul probabil, îmi scrisese Emil pe un carton ai chec de îngheţată, ai tort de îngheţată, rece, ai aia, aia, coca cola, toate. Beam la dulciuri şi mâncam la dulciuri de îmi venea să vărs şi tot băgam în mine, nu mă săturam, era îngrozitor.

Marius Tucă: Era o nevoie incredibilă a organismului de dulce.

Tudor Gheorghe: Şi ţi-am spus, eu nu am avut şi nu am dureri de cap dar a doua zi dimineaţă când am coborât şi mă aşteptau râzând, adică ştiau…

Marius Tucă: Mă rog, tu ai vrut.

Tudor Gheorghe: Eu, da şi mă durea aerul din jurul capului, adică dacă puneam mâna mai aproape de aici simţeamcă îmi crapă căpăţâna, adică îmi sar creierii. Şi le-am spus, bă, mă doare atât de tare capul. Şi a spus imediat, îţi ia cu mâna, îţi mai facem una mică… Nu, nu, nu, daţi-mi varianta… zice bei din sticla asta de whisky cât poţi, aşa, ca pe bere. Şi aşa am şi făcut. Se făcuse ora 11 dimineaţa.

Marius Tucă: Ai băut la ora 11 dimineaţa o sticlă de whisky?

Tudor Gheorghe: Nu o sticlă, cât am putut să beau din ea, până… cât să nu o iau la vale. Şi m-au ajutat din nou să urc scările alea, casă americană cu livingul jos, şi m-am dus şi m-am culcat la ora 11, am căzut în pat şi m-am trezit a doua zi la ora 11.

Marius Tucă: Deci ai dormit 24 de ore.

Tudor Gheorghe: Neîntors. Am băut apă minerală, nu mai simţeam nevoia de dulce, mi-am pipăit capul, era la locul lui, nu mă mai durea, băieţii mă aşteptau jos să vadă cum reacţionez şi atunci am spus dragilor, am văzut cum e, atenţie, nu mai contaţi pe mine cei cu drogurile, în viaţa mea…

Marius Tucă: Şi de atunci niciodată?

Tudor Gheorghe: Niciodată, gata.

Marius Tucă: A fost un experiment.

Tudor Gheorghe: Gata, atât a fost, mi-e şi groază când mă gândesc, mi-aduc aminte, nu, nu, nu.

Marius Tucă: Şi-au trecut aproape 50 de ani, vorba aia.

Tudor Gheorghe: Nu suport, nici gândul, când îmi aduc aminte… Mă şi mir săracii, când îi văd pe ăştia că se droghează oare cum…? Nu ştiu, nu realizez.

Marius Tucă: Hai să vorbim despre acel spectacol pe care îl faci de multă vreme, spectacol Degeaba şi prima întrebare ar fi de ce faci asta? De ce spectacolul Degeaba? Primul spectacol Degeaba când a fost?

Tudor Gheorghe: Acum 10 ani.

Marius Tucă: Acum 10 ani. Când se făcuseră 20 de ani de la revoluţie.

Tudor Gheorghe: Fii atent. Am făcut prima dată spectacol Degeaba şi un distins parlamentar român, nu-i spun numele, persoană însemnată, a venit şi mi-a spus cu graţia şi cu rafinamentul lingvistic specific parlamentarilor români. Bă, maestre, adică ce dracului domnule, chiar nu s-a făcut nimic…

Marius Tucă: Asta cu bă maestre mi se pare un apelativ excepţional.

Tudor Gheorghe: Chiar nu s-a făcut nimic 20 de ani, de ce Degeaba s-au făcut nişte lucruri în ţara asta. Zic şi ce îmi propuneţi, schimbă-i domnule titlu, dă-l dracului…

Degeaba nu e pentru asta, Degeaba este… fac ecoul unei generaţii, copiii ăştia de 30-40 de ani cărora li s-a luat speranţa

Marius Tucă: Aproape degeaba.

Tudor Gheorghe: Schimbă titlul, bine. Când s-au făcut 25 de ani am venit cu al doilea spectacol şi am schimbat titlul, e adevărat dar i-am zis Tot degeaba. Acum s-au făcut 30 de ani şi se cheamă Degeaba 30. Marius, ai cuvântul meu de onoare că tot ce-mi doresc eu e să nu mai fac acest spectacol, să nu mai spun niciodată degeaba. Vezi tu, aş fi idiot dacă n-aş recunoaşte că s-au făcut multe lucruri excepţionale.

Marius Tucă: E adevărat, dar artistul este artist, îşi poate permite luxul să spună degeaba.

Tudor Gheorghe: Nu-i vorba de asta. Adică eu mă uit cum se uită toată lumea şi vezi ce e în parcările la supermarketuri ce maşini sunt, cum cară românii. Eu m-am speriat când i-a spus Marius Hristescu că a aflat el că la black friday sau cum îi zice, sărbătoarea asta tradiţională românească…

Marius Tucă: Pornită din adâncul satului românesc…