Video Valentin Stan: Va creşte abandonul şcolar. Copiii au pierdut atât de mult, încat nu vor mai recupera niciodată

  • Valentin Stan a prezentat mai multe înregistrări în care ambasadorul României în Germania se încurcă în explicaţii legate de numărul românior aflaţi la muncă în Germania.
  • „Oamenii de la sparanghel sunt acolo în nişte condiţii de sclavi, ei trebuie apăraţi de Iohannis şi de ambasador”, a semnalat Valentin Stan
Urmărește
3368 afișări

Redăm dialogul dintre Marius Tucă şi Valentin Stan în emisiunea Marius Tucă Show:

Marius Tucă: Am înţeles că am avut o săptămână grea, am înţeles că ai dat Ardealul.

Valentin Stan: Se apropia un moment important pe care trebuia să îl marcăm în felul ăsta. Traăim într-un moment de tumult în care schemele clasice se schimbă, oamenii sunt mult mai sănătoşi la cap decât la suflet.

Marius Tucă: Am o prietenă care îmi spune că eu îmi pierd independenţa editorială când vorbesc cu tine.

Valentin Stan: Tu nu ai avut niciodata independenţă editorială. De ce vrei să te apuci să repari lucrurile după ce se alege praful de ele?

Marius Tucă: Eu m-am ocupat să construiesc de la zero, când s-a ales praful nu mai eram acolo.

Valentin Stan: Iohannis a spus nu vă grăbiţi cu masurile, să aşteptăm să se aşeze praful. Tu ai zis de ce am început cu 1 mai muncitoresc, te-a deranjat treaba asta?

Marius Tucă:  Nu, dimpotrivă.

Valentin Stan: Iohannis spune că acum fac ăştia exact ce le dă el ordin să facă, adică Guvernul, Parlamentul. Omul îţi spune cum să îţi fie bine. Eu pe Ceauşescu nu l-am auzit să spună aşa ceva.

Valentin Stan: Un om cu funcţie de preşedinte îşi permite să iasă public într-o conferinţă de presă şi se referă la ciuma roşie, ciuma galbenă şi spune „băi, acum nu mai e ca atunci, fiindcă acum se face cum spun eu".

Marius Tucă: Ne merităm soarta.

Românii trimişi la cules sparanghel în Germania

Marius Tucă: Apropo de sparanghel. Eu m-am săturat ca Orban şi Vela să spună că oamenii au plecat la sparanghel de capul lor.

Valentin Stan: Tu nu crezi că e bine ca oamenii să experimenteze în materie de minciună. Când au venit sezonierii, Iohannis i-a trimis înapoi pe sezonieri. Ăştia în Romania, un milion câţi sunt, sunt o povară pe sistemul de asigurări sociale, de unde să scoată ei bănuţii ăştia? Ei livrează de cât îi duce capul.

Uită-te tu la Iohannis dupa ce îşi termină mandatul, că ai să îl vezi undeva pe o poziţie înaltă, la UE sau prin altă gaură planetară.

A fost aici la tine un mare ambasador al neamului într-o ţară de unde aflăm lucruri care ne îngrozesc. Oamenii de la sparanghel sunt acolo în nişte condiţii de sclavi, ei trebuie apăraţi de Iohannis şi de ambasador. Ambasadorii îl reprezintă pe şeful statului.

Tu îl intrebi pe domnul Hurezeanu ce ştie el despre aceşti oameni, el îţi răspunde că nu poate să obţină nimic de la Uniunea fermierilor din Germania despre aceşti oameni, pentru că este confidenţial. El s-a mai dus şi la altă emisiune şi i-a minţit şi pe ei cu Uniunea fermierilor, dar le-a spus altă minciună.

El a spus că Poliţia federală are datele. Păi nu erau confidenţiale?

Marius Tucă: Da, Poliţia are acces la orice date.

Valentin Stan: De când poliţia federală are acces la aceste contracte? Ce ştie poliţia federală despre un român ajuns acolo e obligatoriu să ştie şi ambasadorul Romaniei. Ori domnul Hurezeanu minte la greu, ori e timpul să se întoarcă acasă. E timpul ca Ambasadorul României în Germania să fie rechemat cu tot cu gardul de la ambasadă.

Marius Tucă: Până acum nu am cu ce să îl apăr pe Emil.

Valentin Stan: „Acum avem un control mai bun asupra lucrurilor, inclusiv Ministerul Muncii se preocupă pentru a verifica contractele şi respectarea contractelor oamenilor care se duc la muncă", spunea Iohannis pe 28 aprilie. Domnul Hurezeanu ţi-a zis că e vorba de firmele alea. Alea cu cine lucrează, cu mine? Cum poate să vină ambasadorul României cu asemenea gulgute. El habar nu are că domnul Iohannis face campanie cu lucrurile astea, cum se verifică contractele.

Marius Tucă: Diferiţi publicişti spuneau că Iohannis nu ştia nimic, şi nici Orban, despre deplasarea sparanghelul, şi că ştia Emil Hurezeanu. Nu e adevărat. Nu ştia nimic, şi s-a trezit cu mii de muncitori în Germania.

Valentin Stan: Acest om nu are nicio legatură cu obligaţiile pe care le are faţă de cetăţenii români. Grija lui e să nu deranjeze autorităţile germane.

Marius Tucă: Subiectul important e că au plecat şi cum au plecat. Nici măcar în România nu au grijă de cetăţenii care sunt pe teritoriul ţării şi tu ai pretenţia ca în Germania să facă ce?



Despre convorbirea dintre Iohannis şi Trump

Valentin Stan: Am aflat că domnul preşedinte a avut o convorbire telefonică cu domnul Trump. Jurnalistul român spune că este o veste bună, pe care o aşteptăm de multă vreme, această convorbire este echivalentul unei întâlniri între cei doi lideri.

Domnul Trump aflând că a vorbit cu domnul Iohannis la telefon, când a ieşit în conferinţă, a spus cu cine a vorbit. A spus că a vorbit cu Honduras, cu Ecuador. Cu noi vorbise pe 25. Despre România nimic, o fi uitat.

Despre site-urile închise

Marius Tucă: Legat de site-urile închise.

Valentin Stan: Noi am discutat în această emisiune ce s-a văzut din prima, scopul aşa ziselor ordonanţe militare care nu au nicio noimă. Băieţii ăstia au închis site-uri, OSCE a spus că asta implica un risc cu privire la libertate. Pe aceşti băieţi i-a durut în spate.

Tu înţelegi până unde a ajuns acest popor? Haideţi să le arătăm oamenilor, ca tot îi apăram noi pe americani. Oamenii ăia nu respectă nicio distanţă socială.

Despre convorbirea dintre Iohannis si Macron

Valentin Stan: Oare de ce l-a sunat Iohannis pe Macron? În comunicatul oficial scrie: Pe fondul crizei provocate de corona, Romania şi Franţa vor depăşi criza.

Pe 27 aprilie, Iohannis a ieşit puternic şi a vorbit despre şcoli. Lucrurile nu sunt absolut deloc simple.

Liberation spune că nu a existat cazul şcolii care s-a redeschis şi au fost copii infectaţi. Iohannis a dat mai departe o ştire falsă. Securiştii care i-au livrat stirea sunt incompetenţi. Liberation spune pe o afirmaţie a lul Iohannis: nicio şcoală nu s-a deschis de când cu instituirea restricţiilor.

Institutul Pasteur a făcut un studiu pe 600 de persoane şi a descoperit că 41 de elevi sau profesori au fost infectaţi şi dintre cunoştinţele lor s-au infectat 11%. Vârsta medie a celor care au participat a fost de 36 de ani.

Iohannis a zis despre plecarea în Germania a muncitorilor că sunt contracte între firme. Îl întreabă un reporter: ce facem dacă muncitorii se îmbolnăvesc în străinătate? La care Iohannis a răspuns că au contract de sănănate. Dar statul german nu se ocupă de muncitorii sezonieri cu contract pe 3 luni.

Despre anul şcolar

Marius Tucă: Doamna Anisie se va mai întâlni cu şcoala la toamnă.

Valentin Stan: Toată lumea are copii pe aici şi lumea este îngrijorată. Emmanuel Macron susţine că trebuie să deschidem scolile cat mai curand.

Marius Tucă: Miniştrii nu au voie să spună nimic despre domeniul lor de activitate şi se duc la Cotroceni, după care Orban spune ce se va întampla în educaţie, după care miniştrii se duc la minister şi spun aceleaşi platitudini primite de la Cotroceni.

Valentin Stan: Vin şi spun că nu închid anul şi aflăm că elevii nu au avut cum să parcurgă materia. Ministrul Anisie spune că ce nu s-a facut anul ăsta, recuperăm la anul. Copiii ăstia sunt nişte victime ale unor incompetenţi. Vine acum Anisie şi spune „o să le dăm, o sa recuperăm".  Ce s-a întamplat acum cu aceşti copii este o crimă. Va creşte abandonul şcolar. Au pierdut atât de mult, încat nu vor mai recupera niciodată. 

Marius Tucă: Şi Iohannis vorbeşte despre educaţie, despre învaăţământ, despre elevi.

Valentin Stan: Iohannis spune că mulţi copii nu au posibilităţi, pentru ei ministerul va veni cu soluţii, probabil/ posibil cu achiziţii de tablete care le vor fi puse la dispoziţie.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici