Codul portocaliu intră în vigoare marţi, la ora 13.00, şi expiră la ora 23.00.
„În intervalul menţionat, în cea mai mare parte a Moldovei şi Transilvaniei, local în Oltenia şi vestul Munteniei, precum şi în zonele de munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, intensificări puternice ale vântului cu viteze la rafală de peste 70…80 km/h, vijelii, grindină şi descărcări electrice. Cantităţile de apă, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor depăşi 30…40 l/mp şi, pe arii restrânse, 50…70 l/mp”, potrivit meteorologilor.
De asemenea, marţi, între 10.00 şi 23.00, este în vigoare un Cod galben de ploi.
„În intervalul menţionat, în sud-vestul, sudul, centrul, nordul şi nord-estul ţării, precum şi în zonele de munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse care vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi izolat 40…50 l/mp”, aratp meteorologii.