- Home
- Meteo
- (29.03.2020, 14:21)
- Andreea Mocanu
Prognoza METEO. Vreme ca de iarnă în aprilie, de marţi temperaturile scad drastic
- De mâine vremea se răceşte, maxime cuprinse între 5 grade în Moldova şi 20 de grade în sud
- Marţi iarna cuprinde toată ţara: Viscol la munte şi cel mult 8 grade în sud
- Miercuri, iarnă veritabilă în sud, soare şi mai cald în Moldova

Prognoza meteo. Vreme ca de iarnă în aprilie
Pronoza pentru ţară
La noapte o să plouă slab prin Crişana, Maramureş şi Transilvania, iar la munte, la peste 1700 m, vor fi şi ninsori. Vântul prinde putere la munte, iar spre dimineaţă şi în nordul Moldovei şi al Crişanei. Minimele pornesc de la -5 grade depresiunile Carpaţilor Orientali şi se opresc la 9 grade.
Mâine avem parte de două anotimpuri. Vremea se răceşte puternic în vest, nord şi centru, unde o sa fie iarnă, iar în rest primăvară în toată regula. Norii se înmulţesc peste zi în regiunile intracarpatice, iar seara curpind toată ţara. Astfel, la munte o să ningă, iar în rest va ploua. Ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare în Transilvania, Moldova, Maramureş, prin Muntenia şi posibil în nordul Dobrogei. Se va depune strat nou de zăpadă la munte şi în zona submontană. Vântul prinde putere, peste zi, în vestul şi nordul ţării, iar seara în est şi sud-est. Astfel, maximele pornesc de la 5 grade în nordul Moldovei şi se opresc pe la 20 de grade în Muntenia.
Marţi iarna cuprinde toată ţara, aşa că sigur nu o să vrei să ieşi din casă. Maximele vor fi cuprinse între 1 şi 8 grade. Norii acoperă cerul şi o să ningă tot la munte şi în Transilvania. În Oltenia, sudul Banatului şi vestul şi nordul Munteniei la început plouă, apoi ninge şi se va depunde ceva zăpadă. Şi prin sud-est apar ploile, iar câţiva fulgi de zăpadă nu sunt excluşi nici în vest şi în nord. Vântul puternic o să sporească senzaţia de frig.
Miercuri tot vreme rece, bună de stat în casă. Cel mai tare o să bată vântul în sud, unde o să-ţi pară că e şi mai frig. Maximele pornesc de la zero grade în Oltenia şi se opresc la 9...10 grade în nordul ţării. Norii continuă să facă parte din peisaj, aşa că o să ningă în Oltenia, sudul Banatului şi vestul Munteniei, unde şi vântul o să sufle cu putere. În Dobrogea, jumătatea de est a Munteniei şi prin sudul Moldovei vor fi precipitaţii mixte.
Prognoza pentru Bucureşti
În Bucureşti începi săptămâna tot cu vreme frumoasă şi caldă, cam 20 de grade. Seara şi noaptea e posibil să plouă, iar vântul începe să prindă putere.
Marţi însă se întoarce iarna. Ai parte de ploi, lapoviţă, ninsoare, cam 5 grade şi vânt puternic. Nici miercuri nu o să vrei să ieşi din casă. Tot lapoviţă, vânt şi 4...5 grade în mijlocul zilei.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 21:15
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Zelenski anunţă că este dispus să renunţe la preşedinţia Ucrainei. În ce condiţii ar face asta / Rusia a lansat cel mai mare atac cu drone de la începutul invaziei pe scară largă
-
astăzi, 20:54
Bolojan îi felicită pe conservatorii din Germania pentru câştigarea alegerilor parlamentare