Prognoză specială pentru Bucureşti: urmează averse torenţiale şi intensificări ale vântului

Bucureştenii sunt avertizaţi că începând de duminică până luni seara în Bucureşti ar putea ploua în cantităţi importante. Precipitaţiile vor fi însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului.

Urmărește
2310 afișări
Imaginea articolului Prognoză specială pentru Bucureşti: urmează averse torenţiale şi intensificări ale vântului

Potrivit prognozei speciale, până luni, la ora 9.00, în Bucureşti vor fi perioade în care se vor semnala averse torenţiale (cantităţile de apă vor depăşi 15...20 l/mp şi izolat 25...35 l/mp), descărcări electrice şi intensificări ale vântului.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 29 de grade, iar cea minimă va fi de 17...19 grade.

Ulterior, până luni, la ora 22.00, vor fi din nou perioade în care se vor semnala averse torenţiale (cantităţile de apă vor depăşi 15...20 l/mp şi izolat 25 l/mp), descărcări electrice şi intensificări ale vântului.

Temperatura maximă va fi de 27...28 de grade, precizează Administraţia Naţională de Meteorologie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici