Bogdan Ivan, fostul ministru al Energiei, îl critică pe premierul interimar Ilie Bolojan după ce acesta a pus sub semnul întrebării fezabilitatea proiectului reactoarelor modulare mici de la Doicești.
Mai multe state europene membre NATO lucrează discret la scenarii alternative de apărare, pe fondul temerilor că Donald Trump ar putea reduce sprijinul militar american pentru Europa sau chiar bloca reacția alianței în cazul unui conflict cu Rusia.
Președintele României, Nicușor Dan, a transmis un mesaj de recunoștință față de cei care s-au sacrificat pentru libertatea și democrația țării, subliniind importanța apărării valorilor democratice, în contextul actual geopolitic, punctând că apartenența la valorile euroatlantice este o garanție a independenței.
Până sâmbătă seara, în capitală vor fi averse, vânt puternic și descărcări electrice, potrivit prognozei emise joi de Administrația Națională de Meteorologie.
Înălțarea Domnului, Ziua Eroilor și sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena vor fi celebrate în 2026 în aceeași zi, pe 21 mai. Tot atunci, peste 1,5 milioane de români care poartă numele Constantin, Elena sau derivate ale acestora își vor sărbători onomastica, cei doi sfinți fiind printre cei mai iubiți în tradiția ortodoxă.
În a treia joi a lunii mai, Ucraina sărbătorește în mod tradițional Ziua Vîșivanka ( Ziua Cămășii Brodate). Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-a adresat națiunii după ce s-a îmbrăcat corespunzător.
Un plan susținut de Donald Trump pentru alocarea a aproape un miliard de dolari destinat securizării noii săli de bal de la Casa Albă provoacă tensiuni majore chiar în interiorul Partidului Republican, arată AP.
Iranul își reface capacitățile militare mai rapid decât se estima inițial, inclusiv producția de drone, potrivit unor evaluări ale serviciilor de informații americane.
Procurorii DIICOT și polițiștii au dezactivat 13 servere din România care erau folosite de grupuri de criminalitate organizată din mai multe țări europene.
Liftul care a căzut, joi, în Palatul CFR, fusese supus unei revizii majore cu doar o zi înainte de incident, lucrări în urma cărora au fost înlocuite integral cablurile de tracțiune. În ascensor se aflau șapte persoane, dintre care doi angajați CNAIR, au declarat surse pentru Mediafax.
Președintele interimar al Siriei, Ahmed al Sharaa, a fost invitat să participe la summitul G7 organizat în Franța, fiind pentru prima dată când Siria participă la reuniunea grupului de la înființarea acestuia, în 1975.
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a informat, joi, că peste 2.200 de români și-au făcut cont în noua aplicație ANAF, iBon, destinată verificării bonurilor fiscale de către clienți.
În căutarea celui de-al 25-lea Grand Slam la Roland Garros, sârbul Novak Djokovic a anunțat că compatriotul său și fostul jucător, Viktor Troicki, este acum antrenorul său principal.
Deputatul Răzvan Chiriță, reprezentant al grupului parlamentar Uniți pentru România, a declarat, în urma consultărilor cu președintele Nicușor Dan, că programul de guvernare al Cabinetului condus de Ilie Bolojan a fost un eșec, exprimându-și disponibilitatea de a contribui la viitorul program de guvernare.
Unul dintre cele mai cunoscute suveniruri vândute lângă Vatican ascunde un detaliu neașteptat: majoritatea „preoților” din celebrul calendar italian cu imagini alb-negru nu sunt, de fapt, oameni ai Bisericii, transmite AP.
AUR a depus în Parlament o inițiativă legislativă prin care toți foștii componenți ai echipei Steaua București, câștigătoare a Cupei Campionilor Europeni în 1986, să beneficieze de indemnizația de merit acordată de statul român. Inițiativa vine în anul în care se împlinesc patru decenii de la cea mai mare performanță din istoria fotbalului românesc și urmărește îndreptarea unei nedreptăți care durează de zeci de ani.
Un bivol albinos din India a fost poreclit „Donald Trump”, datorită coamei sale blonde și ondulate. Se întâmplă în Bangladesh, iar animalul atrage mulțimi de vizitatori. Cu toate acestea, el urmează să fie sacrificat în câteva zile.
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a transmis pe Facebook un mesaj de Înălțarea Domnului și de Sfinții Constantin și Elena, în care a urat românilor sănătate, liniște și sărbători binecuvântate.
Conform unui articol din ziarul „Bild”, comisia pentru pensii numită de guvern intenționează să recomande o creștere treptată a vârstei de pensionare la 70 de ani. Ziarul, citând surse din cadrul comisiei, a relatat că limita ar trebui să crească de la 67 de ani, în prezent, la 70 de ani până la începutul anilor 2060.
Premierul interimar Ilie Bolojan a transmis, joi, cu ocazia Zilei Eroilor, un omagiu pentru cei care „și-au dat viața pentru libertatea, credința și demnitatea poporului român”, subliniind importanța sacrificiului acestora pentru prezent.
Uniunea Europeană a decis să modifice una dintre cele mai ambițioase și controversate legi tehnologice adoptate vreodată: regulamentul european privind inteligența artificială, cunoscut drept AI Act, transmite Euronews.
Ministerul Muncii a adoptat Carta Albă a Tinerilor din Mediul Rural, un document care propune măsuri pentru educație, sănătate, transport și oportunități pentru tinerii din sate.
Sami Paakkarinen, diverul finlandez de top mondial, care a condus echipa de salvatori pentru recuperarea cadavrelor italienilor morți în peșterile din Maldive, a acordat un interviu presei italiene în care povestește ce probleme sunt cu scufundările tehnice, în peșteri, la mare adâncime.
SUA, Rusia, Iranul și Arabia Saudită – unele dintre cele mai mari națiuni producătoare de petrol și mari emițătoare de gaze cu efect de seră, s-au opus măsurii.
O femeie necunoscută a locuit câteva zile în casa lui Johnny Depp din Los Angeles. Celebrul actor nu o cunoaște pe femeie și a descoperit-o cu ajutorul sistemului video de supraveghere. Deep a sunat la Poliție.
Naegohyang Women’s FC a învins echipa gazdă Suwon Women’s FC cu scorul de 2-1, într-un meci disputat în Suwon și considerat unul dintre cele mai rare evenimente sportive dintre cele două Corei din ultimii ani.
Un judecător din Australia a amendat platforma X, deținută de miliardarul Elon Musk, pentru că a încălcat normele privind protecția copiilor în mediul online. Cele două părți au fost implicate într-un proces în instanță care a durat trei ani.
Ministerul rus al Apărării a livrat arme nucleare Belarusului, anunță autoritățile din Moscova. Ministerul rus al Apărării a anunțat că bazele de teren ale brigăzii de rachete din Belarus au fost livrate muniții nucleare pentru exerciții.
Cercetătorii americani au aflat că în Munții Apalași există suficient litiu pentru a produce 500 de miliarde de telefoane mobile. Descoperirea este foarte importantă deoarece statele se luptă pentru resursele rare necesare pentru fabricarea de echipamente moderne.
Președintele american Donald Trump și premierul israelian Benjamin Netanyahu au avut o discuție telefonică tensionată pe tema viitoarei strategii în războiul împotriva Iranului, au relatat miercuri publicațiile americane Axios și Wall Street Journal, citând surse anonime.
Ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a declanșat o criză diplomatică prin publicarea unor imagini cu forțele de securitate israeliene abuzând activiști internaționali reținuți în timp ce încercau să navigheze spre Gaza cu ajutoare.
Riyadh Air, noua companie aeriană premium a Arabiei Saudite, va începe oficial zborurile comerciale în luna iulie, iar biletele pentru cursele dintre Londra și Riad sunt deja disponibile, transmite Euronews.
Autoritățile franceze anchetează presupusa interferență a unei firme israeliene în alegerile locale. Mai mulți candidați de stânga din Franța ar fi fost vizați de o „companie privată cu sediul în Israel”.
Trimisul special al SUA, Jeff Landry, a afirmat miercuri faptul că Washingtonul trebuie să-și restabilească prezența în teritoriul autonom danez. „Cred că este timpul ca SUA să-şi pună din nou amprenta asupra Groenlandei”, a spus el.
Polițiștii Capitalei au efectuat patru percheziții domiciliare într-un dosar penal de camătă, instrumentat de Serviciul de Investigații Criminale Sector 4, doi bărbați fiind ulterior arestați preventiv pentru 30 de zile.
O femeie imobilizată la pat a fost scoasă de pompieri din apartamentul său din Câmpina unde a izbucnit un incendiu. Victima, care prezenta arsuri și se afla în stare de inconștiență a fost transportată la spital.
Cancelarul german Friedrich Merz a propus ca Ucraina să primească un statut de „membru asociat” al UE, care i-ar permite să participe la reuniunile europene fără drept de vot.
Doi polițiști americani îi dau în judecată pe președintele Donald Trump și pe administrația lui. Ei susțin că fondul înființat de administrație pentru a despăgubi victimele incidentelor armate ar putea fi folosit pentru „a-i recompensa” pe cei care au atacat Capitoliul.
Fostul președinte al Franței, François Hollande, încearcă să revină în prim-planul politicii franceze și ia în calcul o nouă candidatură la alegerile prezidențiale din 2027.
Paștele Cailor este una dintre cele mai cunoscute și pitorești sărbători din folclorul românesc și se sărbătorește în joia din săptămâna Înălțării Domnului, la 40 de zile după Paște.
Un condamnat la moarte ar putea fi executat joi, în SUA, cu o injecție cu substanțe expirate. Reprezentanții sistemului de penitenciare au refuzat să spună dacă au produsul adecvat. Amestecul de substanțe folosit pentru injecția letală este greu de obținut.
Google revine pe piața ochelarilor inteligenți la mai bine de un deceniu după unul dintre cele mai mari eșecuri din istoria companiei: controversații Google Glass, arată Il Post.
Donald Trump a declarat miercuri că va discuta cu președintele taiwanez Lai Ching-te, la o săptămână după o vizită la Beijing, în timpul căreia a afirmat că a „vorbit mult” despre insulă cu omologul său chinez, Xi Jinping .
La nivel global, au fost puse în funcțiune sau aprobate mai multe capacități de producere a energiei pe bază de cărbune în 2025, însă utilizarea efectivă a acestui combustibil a scăzut, potrivit unei analize publicate joi.
Festivalul de la Festivalul de Film de la Cannes a fost zguduit anul acesta de un film neașteptat: un blockbuster sud-coreean cu monștri extratereștri, scene de acțiune uriașe și reacții aproape isterice din partea publicului, scrie Il Post.
Oklahoma City Thunder, campioana en-titre, a câștigat joi meciul 2 al finalei Conferinței de Vest din NBA, scor 122-113, împotriva celor de la San Antonio Spurs, și a restabilit egalitatea la general. Shai Gilgeous-Alexander, MVP-ul sezonului, a fost principalul marcatori al partidei.
Liderul pieței mondiale de cipuri pentru inteligență artificială, Nvidia, admite că și-a redus drastic prezența pe piața chineză în contextul restricțiilor impuse de administrația Trump, iar principalul beneficiar este compania chineză Huawei.
Un fotograf australian a fost pus sub acuzare după ce ar fi furat echipamentul profesional al unei victime ucise în atentatul antisemit de pe plaja Bondi, din Sydney, din decembrie 2025, au anunțat autoritățile din Australia.
Neymar nu a fost inclus în lotul lui Santos pentru meciul din Copa Sudamericana împotriva formației San Lorenzo, disputat joi, decizia fiind luată de precauție, după problemele recente la gambă ale atacantului. Este primul meci al echipei după anunțul convocării lui Neymar la Cupa Mondială 2026.
O nouă cercetare arată că relația dintre oameni și porumbei este mult mai veche decât se credea, ajungând până în urmă cu aproximativ 3.500 de ani, încă din Epoca Bronzului.
Sfinții Împărați Constantin și Elena, „cei întocmai cu Apostolii”, sunt prăznuiți în calendarul ortodox pe 21 mai, una dintre cele mai importante zile de onomastică din an.
Un nou studiu arată că sarcina și perioada de după naștere pot produce schimbări profunde și de durată în creierul mamelor, nu doar efecte temporare. Cercetarea sugerează că aceste transformări ajută creierul să se adapteze pe termen lung la rolul de părinte.
Selecționata de fotbal din Egipt a anunțat lotul oficial pentru Cupa Mondială 2026, competiție care va fi găzduită de Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic, starul de la Liverpool, Mohamed Salah, fiind liderul formației.
Compania aerospațială SpaceX, fondată de Elon Musk, a anunțat miercuri planurile pentru listarea la bursă, printr-o ofertă publică inițială care ar putea deveni una dintre cele mai mari din istorie, potrivit documentelor depuse de companie.
Europarlamentarul Rareș Bogdan este primul lider PNL care critică dus ideea lui Bolojan de a opri proiectul de la Doicești, parte a parteneriatului strategic pe energie al României cu SUA.
Aston Villa a câștigat ediția 2025/2026 a Europa League, după ce a învins formația germană Freiburg cu scorul de 3-0 (2-0) în finala disputată miercuri noapte, la Istanbul, cucerind astfel primul său trofeu european după 44 de ani.