UE: A treia doză ar putea veni cu riscuri juridice. Opt state recomandă deja a treia doză
Statele din Uniunea Europeană care vor lua decizia de a folosi vaccinurile de rapel COVID-19 pot întâmpina probleme juridice, fiindcă doza suplimentară nu a fost recomandată de către autoritatea de reglementare a medicamentelor din UE, a susţinut joi Comisia Europeană, scrie Reuters.
„În prezent, dozele de rapel nu fac parte din autorizaţia de introducere pe piaţă a vaccinurilor COVID-19 şi nu au fost încă supuse unei evaluări ştiinţifice de către EMA în absenţa unor date suficiente”, a subliniat Comisia Uniunii Europene joi, într-o conferinţă de presă.
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a susţinut de nenumărate ori că încă sunt necesare mai multe cercetări concrete pentru a da undă verde folosirii celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID-19. Cu toate acestea, opt state din Europa au ales să recomande cea de-a treia doză, iar alte treisprezece vor urma să ia exact aceeaşi decizie.
„Responsabilitatea de a decide includerea rapelurilor în campania lor de vaccinare rămâne în sarcina statelor membre”, s-a transmis într-o declaraţie a Comisiei, menţionând că: „Atâta timp cât dozele de rapel nu fac parte din autorizaţia de introducere pe piaţă, răspunderea companiilor este modificată”.
Asta ar însemna că, în anumite cazuri efectele secundare vor mult mai evidente şi vor fi strict legate de rapeluri. Comisia e de părere că statele care vor impune cea de-a treia doză vor suporta toate consecinţele juridice şi cereri de compensare, dacă aceste efecte secundare vor începe să apară în rândul populaţiei vaccinate cu cea de-a treia doză.
Totuşi, Comisia Uniunii Europene a precizat că, întreaga răspundere va fi în rândul companiilor care aprobă vaccinele fără confirmarea EMA. Spre exemplu, în cazul în care un efect secundar va fi detectat după rapel şi este cauzat de probleme de fabricaţie, cel care produce vaccinul va fi şi responsabil de acest lucru.
În momentul de faţă, normele europene de răspundere şi despăgubire se aplică în orice caz de efecte adverse neaşteptate şi legate de caracteristicile generale ale unui produs, ori de fabricarea acestuia. Orice companie care va furniza vaccinuri contra coronavirusului în UE, a negociat clauze specifice oricărui stat şi care rămân de drept confidenţiale.
Statele care au recomandat administrarea cele de-a treia doză sunt: Austria, Belgia, Franţa, Ungaria, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg şi Slovenia, conform datelor de la Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC). Germania a decis să planifice să adopte aceeaşi strategie din toamnă. Pe lângă statele menţionate sunt şi alte treisprezece state europene care au în calcul această decizie.
UE a hotărât în ultimele luni să pună în rezervă miliade de doze obţinute de la mai mulţi producători de vaccinuri contra COVID-19 pentru a fi administrate în următorii ani. UE a subliniat faptul că rezerva ar putea fi necesară pentru viitoarele rapeluri precum şi în lupta cu noi variante ale coronavirusului. De asemenea, UE susţine că rezervele ar putea să fie donate pe viitor şi naţiunilor sărace.
Vor fi disponibile pe scară largă dozele de rapel pentru americani, doar că numai de la 20 septembrie, au susţinut săptămâna trecută reprezentanţii din din domeniul sănătăţii din SUA, amintind de datele care arată diminuarea protecţiei de vaccinare iniţiale în timp ce infecţiile cu varianta Delata sunt în creştere.
Compensarea persoanelor pentru efectele secundare de la vaccinuri este însă gestionată la nivel naţional. De aceea, unele state membre UE, chiar şi cele mai mari, au stabilit scheme de despăgubire ce pot să le vireze banii de despăgubire victimelor din afara tribunalelor. Cu toate acestea criteriile pentru care se vor rambursa despăgubirile vor varia de la ţară la ţară. În alte state victimele ar putea ajunge direct în instanţă pentru rambursare.
Datele oficiale din Danemarca, Germania, Norvegia şi Elveţia, ne arată că de când a început campania de vaccinare contra COVID-19 în UE, au fost înregistrate sute de cereri de recompensare ale potenţialelor victime. Doar câteva despăgubiri au fost respectate, care cuprind anumite sume de bani, dar nu au fost divulgate.