Ioan Oltean a fost întrebat când are timp premierul Emil Boc să găsească soluţii pentru detensionarea situaţiei din ţară când dânsul dă zăpada cu lopata, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Emil Boc este un tip foarte activ. Se pricepe. Asta este! Ştie, e copil crescut la ţară. Şi eu ştiu să ţin lopata. Astăzi ( vineri – n.r.) şi ieri (joi – n.r.) deszăpezirile şi intervenţia instituţiilor statului într-un moment atât de greu nu sunt lipsite de importanţă. Premierul a dat dovadă că s-a implicat. Foarte bine a făcut. Sigur, putea să lase lopata la alţii, dar a luat-o. Acum nu putem să-i dăm în cap!”, a declarat Oltean.
Premierul Emil Boc a cerut, joi, o lopată militarilor care ajutau la deszăpezirea autostrăzii Bucureşti-Piteşti şi a curăţat carosabilul alături de aceştia pentru câteva minute, spunându-le jurnaliştilor prezenţi că are antrenament şi experienţă în „mânuirea” lopeţii.
„Am antrenament din tinereţe. Se vede după cum mânui lopata”, a spus premierul, întrebat dacă mai are energie după ce a coordonat noaptea trecută Comandamentul pentru Situaţii de Urgenţă.
El a fost întrebat de jurnalişti şi dacă nu îi este frig, având în vedere că nu poartă căciulă şi mănuşi.
„Păi dacă mie mi-e frig, ce să zică oamenii aceştia care sunt toată ziua în ger şi frig. Eu ce să mă plâng…”, a răspuns premierul.