Miniştrii de Externe ai celor 27 încearcă să se adune în jurul Ucrainei prin impunerea de sancţiuni asupra a 5 membri ai Dumei federale, aleşi în circumscripţia Crimeea.
Aceştia sunt Aleksei Yurievich Cherniak, Leonid Ivanovich Babashov, Tatiana Georgievna Lobach, Nina Sergeevna Faustova şi Aleksandr Evgenevich Chmyhalov, aleşi în septembrie anul trecut. Toţi sunt acuzaţi că au subminat integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei şi că au „destabilizat-o şi mai mult”.
Pentru aceşti deputaţi, aşadar, există o îngheţare a activelor – inclusiv interdicţia de a le pune la dispoziţie fonduri – şi o interdicţie de călătorie. Consiliul UE îi împiedică să intre sau să tranziteze pe teritoriul Uniunii Europene. Astfel, numărul persoanelor supuse restricţiilor europene creşte la 193. Lista neagră devine tot mai lungă, iar tensiunea creşte între Europa şi Rusia.
Decizia luată la reuniunea celor 27 de miniştri de externe de la Bruxelles serveşte pentru a reitera faptul că UE nu recunoaşte Crimeea ca parte a federaţiei ruse şi că o consideră „anexată ilegal”.
Dar, mai presus de toate, sancţiunile vizate reînnoiesc confruntarea frontală şi directă împotriva celor mai înalte autorităţi ruse. 4 dintre 5 cinci nume incluse în lista neagră sunt membri ai Rusiei Unite, partidul preşedintelui Vladimir Putin şi al omului său de încredere, Dimitri Medvedev, premier şi în prezent şef al partidului.