Secretarul executiv al organizaţiei de tineret PD Sector 1, Elena Băsescu, a precizat, pentru MEDIAFAX, că intenţionează să candideze pentru ocuparea unei funcţii în viitoarea structură de conducere a Organizaţiei de Tineret a viitorului Partid Democrat Liberal.
Ea a arătat că funcţia pe care o are în vedere este cea de secretar general al tineretului democrat-liberal.
„Cu siguranţă vom găsi o formulă politică, împreună cu colegii din PLD. Ne vom consulta cu oameni precum Raluca Turcan sau Cristian Boureanu, care sunt mai apropiaţi de vârsta noastră, pentru a găsi formula politică fericită în vederea înfiinţării organizaţiei de tineret al PDL”, a arătat fiica cea mică a şefului statului.
Elena Băsescu îşi anunţase candidatura şi pentru funcţia de secretar general al organizaţiei de tineret a PD, însă alegerile pentru OTPD au fost amânate.
Structurile de conducere ale PD şi PLD au aprobat, miercuri, unificarea celor două partide. PD a convocat pe 15 decembrie Convenţia Naţională, iar PLD va avea în aceeaşi dată Congresul extraordinar, pentru a aproba Statutul şi Programul noului partid, PDL, la care vor lucra echipele de negociere ale celor două formaţiuni.