„Am vorbit la telefon cu preşedintele Traian Băsescu şi l-am invitat la aceste manifestări, mai ales că a fost venit foarte des la Iaşi pe 24 Ianuarie. Am convenit ca programul oficial să înceapă la ora 11.00, iar domnul Băsescu mi-a spus că, în principiu, este de acord să participe. Am vorbit şi cu preşedintele Senatului, Mircea Geoană, şi a confirmat şi dânsul că va participa„, a afirmat primarul Iaşiului.
Gheorghe Nichita a mai spus că municipalitatea ieşeană va trimite invitaţii oficiale şi premierului Emil Boc, tuturor membrilor Guvernului, precum şi preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase.
„Anul 2009 a încheiat un ciclu electoral. Practic, toate tipurile de alegeri s-au finalizat. Iar 24 ianuarie poate fi un început de normalitate, un început în care pe aceeaşi scenă, când sărbătorim un moment important în istoria poporului român, să se afle cât mai mulţi politicieni de culori diferite”, a adăugat primarul Gheorghe Nichita.
Reprezentanţii Primăriei ieşene susţin că în 24 Ianuarie, în cursul dimineţii sunt programate manifestările oficiale, care vor include depuneri de coroane la statuia lui Alexandru Ioan Cuza din Piaţa Unirii, discursurile invitaţilor şi Hora Unirii, urmând ca în cursul serii să aibă loc o retragere cu torţe a militarilor, precum şi un concert în aer liber.