A fost aprobat! 240 de posturi de la Camera Deputaţilor vor desfinţate. Protest al angajaţilor: „Este o ipocrizie imensă la nivel de guvern"

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat, miercuri, un memorandum care conţine mai multe măsuri de reorganizare a acestora, măsuri care în final vor duce la reducerea cu 240 posturi a numărului de posturi alocate compartimentelor.

Urmărește
2692 afișări
Imaginea articolului A fost aprobat! 240 de posturi de la Camera Deputaţilor vor desfinţate. Protest al angajaţilor: „Este o ipocrizie imensă la nivel de guvern"

A fost aprobat. 240 de posturi de la Camera Deputaţilor vor desfinţate. Protest al angajaţilor: „Este o ipocrizie imensă la nivel de guvern"

„Pornind de la necesitatea reducerii cheltuielilor de organizare şi funcţionare ale autorităţii legiuitoare şi în urma analizelor efectuate asupra activităţii serviciilor Camerei Deputaţilor propunem mai multe măsuri de reorganizare a acestora, măsuri care în final vor duce la reducerea cu 240 posturi a numărului de posturi alocate compartimentelor. Reducerea cheltuielilor de organizare şi funcţionare va avea în vedere şi măsuri de eficientizare a consumurilor specifice”, prevede documentul.

Astfel, capitolul „Reorganizarea structurii organizatorice a servicii lor Camerei Deputaţilor” prevede că pentru punerea în aplicare a reducerilor de personal pe durată nedeterminată, se va proceda în ordine la încetarea raporturilor de serviciu ale personalului că ruia i-a fost aprobată continuarea activităţii după împlinirea vârstei de pensionare, încetarea raporturilor de serviciu sau a contractelor individuale de muncă, după caz, ale personalului care cumulează pensia cu salariul, indiferent de tipul de pensie: pensie de serviciu, pensie în sistemul public sau pensie militară, demararea procedurilor de pensionare de către persoanele care îndeplinesc condiţiile, conform legii şi, ulterior, încetarea raporturilor de serviciu sau de muncă ale acestora şi retragerea acordului angajatorului în cazul suspendării la cerere din motive personale, a raportului de serviciu sau de muncă.

De asemenea, se menţionează clarificarea situaţiei personalului detaşat la alte instituţii, încetarea procedurilor de derulare a concursurilor aflate în desfăşurare; pentru concursurile încheiate pentru care nu au fost finalizate procedurile de angajare, se propune ca acestea să nu mai fie continuate şi neaprobarea exercitării atribuţiilor de coordonator la compartimente şi, implicit, neacordarea plăţii suplimentare a acestui personal.

„După aplicarea măsurilor de mai sus, în funcţie de numărul de personal raportat la numărul de posturi alocate într-un compartiment şi raportat la numărul de posturi de execuţie propuse a fi reduse, personalul va fi redistribuit sau evaluat, după caz. Evaluarea profesională se va efectua conform următoarelor criterii: studiile absolvite, ca nivel şi specializare; experienţă în domeniu (vechime pe post); calificativele obţinute în ultimii 2 ani; testarea profesională; situaţia disciplinară.

Evaluarea profesională ce va fi organizată în perioada următoare se va desfăşura în conformitate cu un set de norme aprobat de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor. Întregul demers respectă legislaţia în vigoare privind dialogul social, pornind de la consultări şi discuţii cu reprezentanţii sindicatelor, cu respectarea prevederile legale în materie de concedieri colective”, se arată în memorandum.

Au fost identificate 240 de posturi ce urmează a fi desfiinţate, afirmă preşedintele Camerei Deputaţilor. Cele mai multe, 71, sunt de la Departamentul legislativ şi al Secretariatului tehnic, adică de la Cancelaria preşedintelui, cabinete membri ai Biroului permanent şi preşedinţi de comisii.

„În urma deciziei de redimensionare a aparatului bugetar, asumată de Coaliţia PSD-PNL-UDMR-Minorităţi naţionale, conducerea Camerei Deputaţilor, împreună cu aparatul de specialitate, a demarat o analiză a organigramei instituţiei. În urma acestui proces, au fost identificate 240 de posturi ce urmează a fi desfiinţate”, anunţa marţi preşedintele Camerei Deputaţilor, Ciprian-Constantin Şerban.

Un protest al angajaţilor Camerei Deputaţilor a avut loc luni. „Este o ipocrizie imensă la nivel de guvern, de instituţii politice... Sunt căpuşate toate instituţiile politice”, spunea o protestatară.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici