Adomniţei: Nimeni din conducerea PNL Iaşi nu susţine demersul lui Sălăvăstru privind congresul

Publicat: 06 01. 2009, 13:34
Actualizat: 06 11. 2012, 09:11

"Colegul nostru din PNL Iaşi, Valerian Sălăvăstru, a depăşit limita. El a dat de înţeles că ar fi vorbit cu mai mulţi colegi liberali. Ar fi trebuit mai întâi să pună în discuţie demersul său în cadrul PNL Iaşi. Nu ne-a spus nimic şi va răspunde pentru acest lucru", a declarat, marţi, deputatul PNL Cristian Adomniţei.

El a spus că nu se poate pronunţa asupra eventualelor sancţiuni care i-ar putea fi aplicate lui Valerian Sălăvăstru, precizând totodată că "în PNL există democraţie şi poţi să vorbeşti liber".

"PNL Iaşi are 6.000 de membri, iar Sălăvăstru e doar o voce. Nimeni din conducerea PNL Iaşi nu sprijină această opinie privind necesitatea unui congres extraordinar. El face de unul singur ceea ce face, însă conduita partidului trebuie respectată. Dacă n-o respectă, Sălăvăstru poate fi sancţionat. E demersul său. În partid există democraţie şi poţi să vorbeşti liber”, a mai spus deputatul liberal.

Fostul secretar coordonator al PNL Iaşi, Valerian Sălăvăstru, finul liderului liberal ieşean Relu Fenechiu, a cerut organizarea unui congres extraordinar al PNL pentru schimbarea actualei conduceri centrale a partidului, considerând că şefii liberali au negociat neprofesionist formarea Guvernului.

Valerian Sălăvăstru a propus schimbarea conducerii actuale a PNL, dar şi iniţierea unui dialog PDL-PNL pentru formarea unui "puternic partid de dreapta".

El aprecia că PNL a fost scos pe "centura" politicii româneşti, prin "aroganţa" manifestată în negocierile purtate imediat după alegerile din 30 noiembrie şi reclama că decizia rămânerii partidului în opoziţie a fost luată într-un cerc restrâns de persoane, printre care Călin Popescu Tăriceanu, Bogdan Olteanu şi Cristian David.

Citeşte şi:

Un liberal cere congres extraordinar pentru schimbarea conducerii centrale a PNL

Orban pledează pentru congres al PNL organizat după statut